Cine nu și-l amintește pe Chandler Bing, tipul acela haios și sarcastic din serialul FRIENDS? Chandler n-a fost doar un personaj. În realitate, Matthew Perry era chiar Chandler. A fost modalitatea prin care Perry și-a ascuns toate traumele, dependențele și temerile. Nici nu contează că e vorba despre o celebritate. Autobiografia scrisă de Matthew Perry- „Friends, iubiri și marele lucru teribil” e despre viață și măștile pe care oamenii le poartă pentru a masca durerile și trăirile interioare care nu le dau pace. Cartea e o lecție de viață. E dovada vie că habar n-avem ce se petrece
Tezaurul ascuns de sub Mitropolia Iași e ca o călătorie în timp și spațiu, între sacru și profan. Trecerea dintr-o încăpere într-alta se face cursiv, prin culoare. Fiecare sală are specificul propriu: Sinaxar, Eclesia, Baptiseriu. Acestea sunt sălile principale din Muzeul Mitropolitan, căci mai avem și sala Ofranda, sala Ctitorilor și sala Istoria duhovnicească a Moldovei. Fiecare cu propria poveste. Fiecare cu informații despre care e foarte probabil să nu știm. Descoperim. E loc mult de rugăciune și introspecție. Dacă ai norocul să fii de unul singur în muzeu, să știi că nu ești singur. Dumnezeu te însoțește,
Avea 24 de ani când un tampon intern i-a dat viața peste cap. Era sportivă de performanță. Visa să fie una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din WBA. Până când… „are 1% șanse să supraviețuiască, puteți să vă luați rămas bun și să vă pregătiți!”, a fost vestea pe care mama lui Lauren Wasser a primit-o din partea medicilor în timp ce fiica sa era în comă. Aproape o săptămână a stat în comă. Când și-a revenit ca prin miracol, povestește cum a auzit-o pe una dintre asistente că vorbea despre o pacientă de 24 de ani
Nu știam nimic despre sindromul șocului toxic (TSS) până nu am văzut podcastul cu Lauren Wasser, „Golden Legs” cum mai e cunoscută, supraviețuitoarea TSS care luptă astăzi ca orice femeie din lume să știe câtă otravă există în tampoanele interne. Lauren Wasser avea 24 de ani când i s-au dat 1% șanse de a supraviețui TSS. Practic, ai ei au fost puși să se gândească la funeralii. Era sportivă de performanță, se visa jucătoare de baschet în WBA. Brusc, visul i-a fost spulberat de un tampon intern. Da, ați auzit bine, un tampon intern, fix de-ăla de care zeci
Când am început să povestesc despre ce cărți am mai citit, m-am gândit să nu le încadrez la categoria recomandări. Suntem atât de diferiți, încât e aproape imposibil să rezonăm în opinii și preferințe de orice fel. Totuși, scriu despre cărțile care mi-au plăcut mie, prin filtrul propriu. Fiecare dintre noi vede în mod distinct arta, indiferent de forma pe care o îmbracă. Dar dacă v-am stârnit o minimă fărâmă de curiozitate, inima mea tresaltă, mai ales că, potrivit statisticilor, suntem tot mai puțini cei care citesc, care savurează fiecare rând scris de un autor, care adulmecă mirosul de
Tiberiu Stoian a pornit pe drumul antreprenoriatului în studenție, în camera de cămin. Acolo și-a amenajat un calculator și tehnoredacta licențe. Lăsase Craiova pentru Iași. Era anul 1996. A fost o ambiție de a le arăta părinților că se poate descurca singur, departe de casă. Atunci, Iașul li se părea o chestie aproape exotică. Părinții, profesori amândoi, au încercat să-l convingă să nu plece la Iași. Fără succes. Fire mai neastâmpărată, Tiberiu își dorea altceva. Voia să exploreze, să vadă și ce e dincolo de zona de confort, mai ales că ai lui i-au cam menajat pe ambii
Documentarul „Heroin: Cape Cod” nu e deloc ușor de urmărit. Cel puțin pentru mine. E greu să privesc imaginile cu tineri pentru care seringa este cel mai bun prieten. „Ești izolat într-un univers al tău, chiar dacă în jur ai prieteni”, mărturisește una dintre dependentele de heroină. În fapt, în jurul tău nu sunt prieteni, ci persoane care te ademenesc să te droghezi și care, atunci când vrei să pui capăt acestui calvar, e foarte probabil să te pună la zid, să te elimine. „De ce s-a inventat un drog care te face fericit? Nu uiți durerea, nu
Când am primit mailul de la Digital Divas Awards, mi-am zis că nu citesc bine. Simpla nominalizare e un câștig pentru mine. Să văd numele Alexandra Gugiuman alături de oameni care au cariere solide în domeniul mass mediei de lifestyle și pe care îi prețuiesc în mod real de ani de zile, e măgulitor. Nominalizarea la Digital Divas vine pentru articolele pe care eu, Alexandra Gugiuman, le-am scris în ultimul an pe www.insociety.ro (pagina de facebook o găsiți aici). Nominalizarea îmi aduce o provocare, nu doar o responsabilitate. Și un zâmbet larg pe chip. Și o satisfacție, de ce
Povestea cu carnea de pui e veche… acum vreo șapte ani, mi-amintesc că eram la un curs, la Târgu Secuiesc. Tocmai ni se servea un piept de pui la grătar. Să fiu bine înțeleasă, până atunci, puiul era nelipsit din alimentația mea. Aproape că nu exista altă carne în afară de pui. De fapt, nu exista decât pieptul de pui. Și cum eram noi toți colegii la masă, unul dintre ei începe să povestească cum sunt injectați puii, cât de nesănătoasă e carnea de pui și tot așa. M-am făcut că n-aud. Nici n-am intrat în discuție. Mi-am văzut
Mi-e ușor să vorbesc acum despre recunoștința și puterea de a fi recunoscătoare chiar și pentru chestiuni pe care le considerăm banale, numai că n-a fost dintotdeauna așa. Suntem obișnuiți să vrem mai mult, să tragem de noi până la epuizare și exasperare, iar asta nu duce la nimic bun. Dacă ne iese, e minunat. Dar dacă nu ne iese, ne afundăm și mai mult în gânduri, tristeți și acel capăt al răbdării și puterii. Mereu i-am transmis lui Dumnezeu, la fiecare rugăciune făcută înainte de culcare, un simplu mulțumesc. Era doar rostit. Nu știu dacă și simțeam