De cum am aflat că la filiala ieșeană e un proiect senzorial, care te face să fii în pielea unui orb, mi-am zis că trebuie să merg. A fi orb mi se pare cel mai cumplit lucru. Și am și scris de ce chiar aici. Nu zic că e mai bine să ai altceva, ci doar că pentru mine, a fi privat de tot ceea ce e în jurul tău, e greu de înțeles. Mai ales că am ani de când sunt dependentă de ochelari, diopriile tot cresc și mi-e teama de o eventuală operație la ochi. Dintr-un singur
Starul se confesează pe parcursul celor patru episoade. Avem în față un Robbie Williams care privește cu lacrimi în ochi imaginile surprinse în trei decenii de carieră. Relaxat, în chiloți, așa e tot documentarul. Singuratic, cum se și caracterizează. Poate prea îmbătrânit la față, însă nu-i de mirare la ce stil de viață haotic și epuizant a dus și cât alcool și droguri a consumat. Succesul nu e cum îl vedem noi. Mulți cred că ar putea duce lejer viața pe care starurile o au. Dar oare e chiar așa? Nu prea. Sucesul vine la pachet cu tentații,
Invitata Florinei Vîrnă, psihologul și terapeutul cranio-sacral DANIELA BERCU, a fost francă de la bun început și a punctat ceea ce puțini dintre cei care activează în domeniul psihoterapiei de azi au curaj să spună: „trebuie să ieșim din paradigma victimei, toți sunt numai victime. Nu e așa. Orice victimă are o parte de agresiune față de ceilalți!”. A spus-o în contextul în care a povestit cum și-a întrebat o prietenă tot din domeniu de ce insistă atât de mult să scrie despre victimă și să inducă ideea că toți suntem victime, că niciunul nu e agresor. Răspunsul a
Radu Paraschivescu se descrie un om simplu. Nu are mașină, merge cu metroul, stă de vorbă cu oamenii care îl recunosc și vor să schimbe impresii cu el. Notorietatea nu l-a schimbat pe Radu Paraschivescu, doar l-a ajutat să își contureze un profil și dincolo de profilul de scriitor. Nu a uitat anii în care o ducea foarte prost cu banii, când nu trecea nicio lună fără să-și amaneteze inelul ca să aibă cu ce să-și plătească întreținerea. Așa e Radu Paraschivescu, o doză de simplitate naturală, deloc mimată. Când ne-am întâlnit la FILIT, mi-a povestit un episod
Paula Erizanu s-a remarcat odată cu apariția volumului „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o!”. Avea 16 ani când a ieșit în stradă să strige în numele democrației. Spera într-o schimbare. Spera că va fi mai bine. Și spera că, la final, va fi în acea mână de oameni care au reușit să schimbe destinul unei țări. Era anul 2009. „Eram copleșită de tot ceea ce se întâmpla, de toate schimbările și de emoția pe care o trăiești când ești parte dintr-o mulțime. Am
O experiență total neașteptată, dar care mi-a dat o energie fantastică! A fost suficient să mi se spună „noi ne-am gândit să te invităm cu noi în drumeție, în zona Bicaz, pentru că ai venit și ne-ai oferit toate informațiile astea despre cum se face o revistă!”. Am spus da pe loc. Activitatea a avut loc în cadrul proiectului Școala Altfel. Nu mai știam de vreo 15 ani ce înseamnă să mergi într-o excursie cu un grup de școlari, de pe vremea în care sor-mea era învățătoare, încă era acasă, în România, și mai făcea ieșiri cu elevii
Unui antreprenor e greu să-i spui că nu se poate. Pentru că antreprenorul e obișnuit să caute soluții, să despice firu-n patru. E foarte probabil că pe-acest „nu se poate” l-au auzit și cei de la InBusiness Club Suceava în momentul în care au anunțat că vor să facă un eveniment dedicat mediului de afaceri din Bucovina, la care să vină aproape 1000 de participanți. N-au fost 1000, dar nu pentru că nu ar fi fost cerere, ci pentru că n-ar mai fi încăput în sală. Au fost 800. Cu afaceri mai mici sau mai mari, toți și-au dat
În fața unui public care abia îi aștepta mărturisirile, Mircea Cărtărescu s-a lăsat purtat într-un dialog cât se poate de onest și cursiv despre scriitură, America Latină și despre el, ca om. Așa a fost ultima seară a FILIT 2023, pe scena Teatrului Național „V.Alecsandri” din Iași. „A început să-mi placă de oameni!”, a uimit Mircea Cărtărescu. A fost afirmația prin care introvertitul scriitor a recunoscut că de-abia de curând simte că se bucură fără temeri când întâlnește oameni. Nu mai are acel sentiment de trac pe care l-a experimentat cât timp a fost singuratic, așa cum chiar el
„Copilul curios, nerăbdător să exploreze viața în afara Palatului”, așa vede Nicolae al României legătura dintre povestirile pe care i le spunea bunicul său, Regele Mihai, și imaginile din albumul „Bunicul meu, Regele Mihai”, pe care l-am asimilat cu o scrisoare ilustrată, trimisă cu nostalgie, afecțiune și grijă de un nepot, bunicului. Ca privitor, derulând fiecare pagină, deseori îți trece prin minte „ce-ar fi fost dacă?”. Întrebări precum „unde ar fi fost România astăzi?” sau „vom mai avea vreodată asemenea șanse?” îți răscolesc toate crezurile, lecțiile învățate, cărțile citite. Răsfoind albumul filă cu filă, gândul mi s-a dus
Aseară, întreg publicul a fost cucerit de onestitatea cu care Markus Zusak a răspuns la întrebări. „Este, probabil, cel mai frumos teatru pe care l-am văzut până acum!”, a spus la un moment dat. Apoi, reamintindu-și că imediat după întâlnirea cu el, în Casa FILIT începe Noaptea Albă a Poeziei, Markus a dar din nou dovadă de o sinceritate neașteptată „în Australia nu ai să vezi nici într-un milion de ani așa ceva!”. Și a continuat în aceeași notă cu întreg festivalul FILIT. E drept, știam deja că e fascinat de ideea Nopții Albe a Poeziei. Știam din