De cum am aflat că la filiala ieșeană e un proiect senzorial, care te face să fii în pielea unui orb, mi-am zis că trebuie să merg. A fi orb mi se pare cel mai cumplit lucru. Și am și scris de ce chiar aici. Nu zic că e mai bine să ai altceva, ci doar că pentru mine, a fi privat de tot ceea ce e în jurul tău, e greu de înțeles. Mai ales că am ani de când sunt dependentă de ochelari, diopriile tot cresc și mi-e teama de o eventuală operație la ochi. Dintr-un singur motiv- e vorba despre ochi.
Cu ceva emoții, am împins ușa Asociației Nevăzătorilor de pe str. Străpungerea Silvestru nr.31. Erau câteva persoane acolo. Proiectul abia a început, deci aveți timp să mergeți. Am așteptat un pic, cât să iasă cineva din camera senzorială. Până atunci, mi s-au dat niște ochelari dintr-ăia de pui pe ochi să poți s-adormi mai ușor. Am tras și un bilețel. Erau două saarcini: prima, să găsesc cântarul și să aflu ce greutate am. Cealaltă misiune era să ajut un nevăzător să afle în ce dată suntem și cât e ceasul.
Pun pe ochi acei ochelari. Se face beznă. Mi se dă și un baston de nevăzător. Sunt un om orb. Deja simt furnicături și piele de găină. Am emoții. E groaznic doar să știi că nu mai vezi. Brusc îmi imaginez tot felul de chestii. Mi se explică cum funcționează, cum trebuie să îl mânuiesc ca să mă pot descurca. „Oh, Doamne!”, am exclamat. „Atenție la prag!”, mi s-a spus. Eram ținută de braț și îndrumată. Aveam bastonul. La un moment dat mi s-a spus că pot să mă descurc și mi s-a dat drumul. N-a durat mult. După nici un minut, am zis că eu nu pot să mă descurc singură și am nevoie de ajutor.
Cum să vă zic… ținută de braț, fără să văd, îndrumată doar să ating ba niște hărți, ba niște mobilă, ba niște obiecte, mi s-a părut dureros. Nu știam ce culoare are mobila, nu știam cum arată camera în care mă aflu, nu știam nimic. Făceam pași de furnică, cu teamă. Știam că sunt în siguranță, însă eram neputincioasă. Am explorat fiecare obiect. Fiecare bucățică de mobilier. Inclusiv o tablă de șah. Și chiar și cu sprijin, tot m-am împiedicat de-un scaun.
Când mi-am dat ochelarii jos, în sinea mea am spus un mare „mulțumesc, Doamne!”, reluat când am părăsit locația. Am aflat multe azi. În primul rând, încăperea în care am fost nu era nici pe departe atât de mică pe cât mi-o imaginasem. Mi s-a părut că efectiv m-am învârtit într-un cerc. Nici pe departe. Încăperea era chiar generoasă ca dimensiune. Apoi, mi s-a explicat că acum, multe dintre obiecte sunt și audio. De exemplu, cântarul pe care m-am urcat. Greutatea mi-a fost comunicată audio. Am aflat că există creioane cu miros, tocmai pentru ca un nevăzător să asmileze mirosul cu culoarea. De exemplu, o cariocă cu miros de banană, asimilată galbenului. Apoi, am aflat ora și data apăsând un buton de pe birou.
Am întrebat cum se descurcă un orb în Iași. M-a șocat să aflu că doar cinci persoane nevăzătoare se deplasează total independent în Iași! Toate celelalte merg însoțite fie de alte persoane, fie de câini-însoțitori. Am înțeles că de-abia acum se montează un covor senzorial prin capăt Păcurari. Nu suntem adaptați. Și nu știm nici măcar legislația. De exemplu, mi s-a povestit cum un nevăzător a fost dat afară de pe stadion pentru că era însoțit de câinele său și pe stadion nu e permis să vii cu animale. El venise să alerge, câinele este câine-însoțitor. Poliția Locală n-a înțeles. Trist.
E greu să te pui în pielea unui om care nu vede, în pielea unui orb. E greu să te pui în pielea oricărei persoane care nu e complet sănătoasă. Incomod m-am simțit și-n scaunul rulant de la o conferința de la Suceava. Și mai incomod a fost în iarnă, când am trecut prin labirintul senzorial și am fost în pielea unui copil autist (aici am povestit).
Am înțeles că oricum, acum e mult mai ușor pentru un nevăzător să se descurce. Majoritatea obiectelor sunt adaptate, adică au semnale audio. Totul se bazează pe celelalte simțuri. Unii se nasc fără vedere. Alții își pierd vederea pe parcursul vieții. Retinopatia e una dintre cauze și, totuși, se vorbește prea puțin despre grija pentru ochi. Adaptarea diferă de la o persoană la alta, însă ce-o fi în sufletul lor, doar ele știu… e greu, e al naibii de greu.
Când să plec, mi s-a povestit și despre Cafeneaua Incluzivă, un eveniment care are loc marți, 14 noiembrie, ora 16, la Hotel Ramada. Potrivit paginii de Facebook a evenimentului (detalii aici), Cafeneaua Incluzivă este „un loc de întâlnire unic, unde puteți să interacționați cu persoane cu deficiență de vedere. Aici veți avea ocazia să aflați mai multe experiențele și succesele pe care le-au obținut în diferite domenii. Este un moment în care putem depăși barierele de comunicare și să contribuim la dezvoltarea unei comunități cu adevărat incluzive. Veți descoperi poveștile inspiraționale ale persoanelor cu dizabilități care au reușit să obțină rezultate deosebite în muzică, sport, educație, activism civic, relații publice sau antreprenoriat. Veți învăța mai multe despre aspectele necunoscute ale vieții persoanelor cu dizabilități și veți putea adresa întrebări care sa elucideze mituri sau curiozități.Veți avea ocazia de a interacționa cu tineri cu dizabilități din Iași, deschizând astfel drumul către o comunitate mai incluzivă.”.
sursa foto reprezentativă: freepick.com
