Adrian Șovea e el însuși o poveste, nu doar un simplu om despre care merită să povestim mai mult. „Nu mă poți opri”, cartea sa, e o confesiune pe care o citești cu lacrimi în ochi. N-ai cum să nu te întrebi de unde atâta putere la un om cu care destinul n-a fost întocmai generos. În locul lui, alții ar fi abandonat lupta pentru viață. El, în schimb, a ales altceva. A ales să facă bine. Nu oricum, ci prin alergare. Atletismul a fost marea sa pasiune. Și fotbalul. S-a folosit de tot ce a învățat și de aptitudinile cu care a fost înzestrat pentru a-i ajuta pe alții.

În această perioadă, Adrian Șovea e internat în spital. Ne-am auzit la telefon, abia revenise de la kinetoterapie. Încă se recuperează după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa România în alergare pentru o cauză socială. Vestea a fost un șoc pentru toți cei care îl cunoaștem. E bine. Încă e sub observație și recuperare. A văzut moartea cu ochii. Chiar el spune că e un miracol că mai e în viață. Încă o lecție. Una din care, cu siguranță, îl va face să revină cu și mai mare poftă de a-și continua misiunea: să strângă bani pentru cauzele altora, prin alergare.

Cunosc mai multe persoane care au depășit depresia prin alergare, care efectiv au devenit alți oameni. Tu alergi pentru alții. Adrian, care a fost motivația ta și când ți-ai dat seama că asta trebuie să faci?

ADRIAN ȘOVEA: Totul a început la 14 ani, atunci am vrut să intru la Liceul Sportiv. Am fost descurajat. Am simțit frustrare. Am vrut să arăt oamenilor că nu au dreptate. Până la 21 de ani, am câștigat medalii, trofee, am participat la multe competiții. Am făcut performanță. Voiam să demonstrez ceva celor din jur. La începutul pandemiei am avut o oportunitate- să alerg pentru copii. Mi s-a aprins un beculeț. Și de atunci m-am axat să alerg pentru alții. Atunci am înțeles că nu mai trebuie să demonstrez ceva, ci că vreau să fac auzită vocea altora.

Înțeleg oamenii ceea ce tu faci? Te întreb fiindcă la un moment dat, cineva chiar m-a întrebat „cum adică aleargă ca să strângă bani pentru cauzele altora?”.

ADRIAN ȘOVEA: La început, m-am lovit de refuzuri. Tot la oamenii simpli m-am dus. Nu la firme. Abia ultima dată am avut un sponsor- Migdalin. Oamenii m-au urmărit. Cu timpul, văzând că atrag atenția, au început să vină alături de mine. Fiecare proiect a evoluat așa cum mi-am dorit. Totuși, la noi încă e loc de dezvoltare. Eu îmi zic ultramaratonist caritabil. E o responsabilitate să alergi pentru alții. Cumva, am vrut să îi responsabilizez pe oameni. Și să creadă în mine. Am văzut că există deschidere.

Aici vorbim despre latura sportivă, deci n-am să intru prea mult în povestea vieții tale, care chiar e una care ar putea fi oricând un scenariu de film… în ce mod te-a ajutat pe tine să faci sport?

ADRIAN ȘOVEA: M-a ajutat foarte mult, întrucât în perioada adolescenței au trecut prin multe întâmplări dificile. Alergam pe dealuri ca să fug de tot felul de situații. M-am vindecat prin alergare. Acum nu mai e nevoie să vindec, ci e un stil de viață. În trecut, m-a ajutat să trec peste situații. Pe distanțe lungi, eu îmi depășesc limitele. Acum, alergarea e parte din mine.

Când ți-ai dat seama că nu vei deveni sportiv de performanță, ce ai simțit? Care a fost acel ceva de care poate te-ai agățat pentru a-ți găsi direcția?

ADRIAN ȘOVEA: La mine a fost legătura cu tata. Când am făcut performanță, m-am axat doar pe asta. În acei ani l-am pierdut pe tata, care era foarte bolnav. Legătura cu el. Apoi, tata a decedat la început de pandemie. Am început să dau vina pe mine, să îmi spun că eu am alergat pentru trofee și el era cum era. Am renunțat la medalii. Mi-am dat seama că pot să îmi repar greșeala. Și că așa pot să îi ajut pe alții. Că nu iau cu mine nici trofee, nici medalii. Dar pot, în schimb, să las ceva în urmă.

De ce faci asta? Cred că e cea mai des întâlnită întrebare pe care o primești…

ADRIAN ȘOVEA: Îmi aduce foarte multă împlinire. Copiii sunt cei mai vulnerabili. Nu e o obligație, e o misiune pe care eu mi-am creat-o. Împlinire, asta simt. Eu mă simt foarte bine când fac asta. Eu aleg inițiativele. Puține au fost asociațiile care au venit către mine. Eu caut copiii aflați în nevoie și mă îndrept către ei. Oricine poate ajuta în felul său, oricând. A face bine trebuie să fie un mod de viață pentru noi toți. Așa cum putem, dacă putem, să ajutăm. Eu alerg, dar altul poate face altceva.

Uite, gândește-te că e cineva care nu face sport citește interviul acesta. Care e mesajul tău pentru oamenii care nu fac sport?

ADRIAN ȘOVEA: În primul rând, sănătatea e cea mai importantă. Prin sport, ne putem menține sănătatea cât mai sus posibil. Trebuie să avem grijă de sănătate, de starea de spirit. Sportul înseamnă oameni și stare de bine. Sportul are mult aspecte care ne pot ajunge beneficii vieții. Trebuie să ne găsim scopul din spatele motivului pentru care facem sport.

Pentru tine, alergarea este…

ADRIAN ȘOVEA: Alergarea este parte din mine. Eu alerg fără să-mi spună cineva că trebuie să alerg.

Sigur ai avut momente în care ai fost descurajat, dar ai avut momente în care ți-ai zis că poate e mai bine să te oprești?

ADRIAN ȘOVEA: La început aveam așteptări să ajung la cât mai mulți oameni. Au fost situații. Am lucrat cu așteptările mele, indiferent de rezultat. Ușor-ușor am ajuns la tot mai mulți oameni. A fost greu. Răbdare, perseverență. Luam prea mult responsabilitatea asupra mea. Că eu făceam totul. Puneam presiune prea multă pe mine la început. Dar cu timpul, am învățat să diminuez așteptările sau frustrările.

Vorbim în timp ce tu ești pe un pat de spital. Ți-a trecut prin minte că nu vei mai putea alerga?

ADRIAN ȘOVEA: Nu, chiar dacă lumea mi-a mai zis. Nu mi-a trecut prin cap. Am niște reguli în viață, trebuie să merg mai departe până la capăt.

.

INTERVIUL CU ADRIAN ȘOVEA A FOST PUBLICAT ȘI ÎN ZIARUL TIPĂRIT INSOCIETY SPORTS, realizat cu sprijinul Q Estetic, Auto Big, Kinetera, Domeniul Zimbrava, Prăjitoria Maison du Cafe.