Am aflat de Via Domnului datorită… tenisului. Da, da. Se întâmpla la Transylvania Open, acum doi ani. Atunci l-am cunoscut
Asociația „Dimitrie Cantemir” Iași anunță ediția 2026 a proiectului „Ia românească la Iași”, un proiect care de patru ani îi
Elizabeth Gilbert știa că e dependentă de iubire, sex și oameni. Doar că n-a avut niciodată curaj să se vindece
Împietrită în fața durerii, așa m-am simțit privind sculptura „Rugăciune” a lui Brâncuși, expusă în perioada asta la Iași, în
„Dacă n-ar fi fost Giotto, n-ar mai fi fost cei care au marcat Renașterea!”, mi s-a spus în momentul în
Fac postarea asta după ce am rămas uimită de reacțiile și comentariile negative aduse Soranei Cîrstea după cronica de ieri
Lucrezi în Horeca. Manager de locație, ospătar, organizator de evenimente, somelier, bucătar sau orice altceva. Chiar crezi că Hai cu
Dacă e să aleg o mâncare de care nu m-aș sătura niciodată, aleg zacusca. Aia care are gustul copilăriei. Fiartă
Am găsit un articol drăguț despre oamenii care nu ocolesc grămezile de frunze uscate, ci trec prin ele. Poate e
Yvona Mardare a adus în Iași unul dintre cele mai mișto festivaluri de vin. Nu pentru că ar fi adus











