Mereu am crezut în interacțiunea directă dintre oameni, în networking, chit că trăim în era online-ului care ne face să credem că suntem mai aproape ca niciodată unii de ceilalți. Așa să fie? Am citit mai multe opinii de-ale unor psihologi care spuneau că am devenit tot mai temători unii față de ceilalți, nu ne simțim deloc confortabil în preajma oamenilor, iar a fi în centrul unei mulțimi, indiferent de dimensiunea acesteia, nu e deloc „ca peștele în apă” pentru multă lume. Sigur că în anul 2025, conceptul de networking este extrem de cunoscut. Adică nu mai reprezintă de multă
„Acesta e sportul în care m-am simțit împlinit!”, e răspunsul pe care mi-l oferă campionul mondial la tir sportiv PPC (Pistol Precision Competition), Sebastian Guțiu, chiar de la începutul interviului. Nu-i de mirare, privind rezultatele. Avocat de succes, Sebastian Guțiu îți amintește că a ales avocatura într-un moment în care toată lumea știa că va da la Medicină. Era anul 1993 atunci când i-a spus mamei că în iulie 1994 va da la Drept. Decizia asta a fost ca „o gălușcă greu de înghițit pentru mama sa”, dar reacția ei l-a urmărit toată viața- „Dai la Drept? Bine! Dar faci
Natura e terapie pură. Dai nas în nas cu lecțiile muntelui din prima clipă în care gândul te duce la ideea că vrei să urci pe munte. Pentru unii, treaba asta este o probă care-i face să își dea seama că de la „nu pot!” la „am reușit!” e doar o chestiune care ține de câțiva pași și ceva timp. Poate n-aș fi scris un articol despre lecțiile muntelui dacă n-aș fi reușit să ajung pe vârful Toaca din masivul Ceahlău. De vrut, am mai vrut. Numai că mereu m-am oprit la cabana Fântânele. Și de fiecare dată m-am întrebat
Am ajuns în satul Saschiz după ce am plecat din Sighișoara spre Brașov. La prima oră a dimineții, într-o zi de luni, satul părea cufundat într-o liniște care pălea… aveam în minte câteva obiective de atins după ce îmi făcusem temele înainte, însă tot n-am ajuns până la Cetatea Medievală, construită în secolul al XIV-lea. Motivul e oarecum stupid acum, când scriu: am lăsat mașina în fața primăriei și am pornit la pas. Dacă lătratul unui câine nu m-a speriat, faptul că tot urcam pe un drum care avea de ambele părți pădure, m-a făcut să mă gândesc la animale
Când am primit invitația la etapa națională de tir sportiv proba PPC (Pistol Precision Competition), recunosc că am acceptat din pură curiozitate. Nu știam mai nimic despre tir sportiv, aveam în minte doar imaginea turcului de la Jocurile Olimpice și cam atât. Numai că turcul e la altă disciplină de tir sportiv, nu la cea la care m-am dus eu în Bucovina, invitată fiind de cei de la Bucovina Shooting Club. În plus, am mai aflat ceva interesant, că prima medalie olimpică de aur a României din toate timpurile a fost în proba de tir sportiv, în 1952, la Helsinki.
Antrenor de baschet emerit, recompensat de curând de Federația Română de Baschet drept una dintre „Legendele Baschetului”, Dumitru Lecca a făcut pace de multă vreme cu istoria și mai ales cu cei care au încercat să îngroape valoarea numelui pe care îl poartă. Descendent al familiei boierești Lecca, despre care chiar Nicolae Iorga pomenește prin „Condica familiei Lecca de la Bacău”, Dumitru Lecca reușește să ne vorbească despre înaintașii săi în cartea „Cronica unei familii băcăuane, boierii Lecca” și, astfel, să lase mărturie tuturor povestea străbunilor care au contribuit inclusiv la făurirea României de azi. Prezent la Iași, la începutul
Zi-mi care-ți este băutura preferată și-ți spun ce comportament psihologic ai. Cam așa s-ar putea traduce postarea de pe Instagram a celor de la ReflexiiSufletești. Mi-a atras atenția titlul. Apoi, am citit. Iar reacția mea n-a fost departe de acel „well, well, well…”. Oare așa o fi?, a fost gândul meu. Se pare că în spatele unui obicei banal stă un cumul de emoții și comportamente care scot la iveală ceea ce căutăm în mod inconștient: nevoia de ceva care să ne ajute să ne potolim, să avem ceva mai multă acțiune, să ne simțim plini de viață sau să
Ideea de a face un festival al vinului în Bacău n-a apărut peste noapte. Corneliu Pricope, omul din spatele Festivalului Vin la Insulă (22-24 august 2025), își amintește anul 2011. Atunci a fost prima încercare de a vedea dacă vinul poate fi și ingredientul care creează contextul unui mediu de afaceri dispus să iasă și dincolo de tradiționalul birou pentru discuții, negocieri, contracte. „Atunci nu era aceeași efervescență „creatoare” privind degustările de vinuri. Eram în stadiu de început inclusiv în orașele mai mari ale țării, darămite în Bacău, unde aveam atmosfera unui oraș provincial. Era animat economic, dar pe zona
Când s-au gândit că ar fi oportun să facă un festival și în Bacău, așa cum au văzut ei prin alte țări, pasiunea pentru muzică le-a fost adrenalina de care aveau nevoie pentru a porni în această nebunie. Spun nebunie pentru că așa definește chiar Alexandru Olteanu, unul dintre cei trei asociați ai Young Island Festival, tot ce înseamnă acest festival, de la idee la atmosferă. O nebunie frumoasă. Una care, de fiecare dată când trage cortina, primul gând e „anul viitor nu-l mai facem!”. Dar apoi se răzgândesc și se pun pe treabă. Din discuția avută cu Alex, ediția
După ce a pierdut și la dublu la UniCredit Iași Open, Ana Bogdan a venit în fața jurnaliștilor cu zâmbetul pe buze, dar cu un gol în suflet, pe care nu și l-a mai putut stăpâni la un moment dat. A fost o conferință atipică. Ca o confesiune. Una în care numai cei care au trecut prin tot ce povestea Ana au capacitatea de a-i înțelege zbuciumul. Avea lacrimi în ochi, cu toate că găsea putea să zâmbească. „O parte din mine spune să continui, alta să mă opresc!”, a mărturisit ea. Apoi, când a plecat, mai eram câțiva jurnaliști