Am aflat de curând de bunicuța care, la 84 de ani, mixează la petreceri. DJ VIKA din Polonia. Era un reportaj pe TVR parcă, dacă nu mă înșel. Doar că… pe HBO Max este și un documentar despre ea. Se numește VIKA!, apărut în 2023. Filmul care prezintă pe DJ VIKA durează puțin peste o oră. Dacă nu mai aveți bunici, s-ar putea să lăcrimați la câteva momente în care obrazul brăzdat e în prim plan. Eu am pățit-o. M-am gândit la mamaia. Sau chiar la mama și la tata, că tata face acuș 80 de ani. Dar și la
Vatican, 22 iunie 1983. O zi toridă de vară, cu o umiditate excesivă. Emanuela Orlandi pleacă la ora de muzică de la care nu se va mai întoarce niciodată acasă. Avea 15 ani, era elevă de liceu. La 41 de ani distanță, nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu singurul cetățean al Vaticanului care a fost răpit vreodată. Ipoteze sunt, informații au ieșit la suprafață, însă insuficiente pentru a pune capăt acestui caz celebru de răpire. Sau există, însă sunt bine păzite în Vatican, probabil singurul loc în care se știe adevărul. „Emanuela este în ceruri!”, este mesajul Papei, care
O dată la patru ani primim o zi în dar. Numai că… facem fix aceleași treburi obișnuite și nu știm să ne bucurăm de acest prilej de a avea o zi în plus pentru… noi. Pentru mulți, 29 februarie a fost banal. Sau ca oricare altă zi. N-am făcut nimic special. 29 februarie ar putea fi motiv de sărbătoare. Mai ceva ca o zi dintr-aia comercială în care toți aleargă după cadouri și lucruri pe care oricum le-ar putea face oricând. Numai că 29 februarie chiar e special. Se-ntâmplă o dată la patru ani. Și treaba asta face ca o
Aproape c-am reinterpretat și mărțișorul. Nu, dacă pui un șnur alb și roșu la orice obiect, nu, nu se transformă în mărțișor. E doar un simplu cadou pe care îl oferi chipurile de Mărțișor… Când eram mici, se-ntâmpla de multe ori să creăm noi mărțișoare. Era un gest plin de afecțiune pentru cei cărora le ofeream. Era semn că ne-am gândit la ei, că ne-am dat din timpul nostru pentru a crea ceva. Nici nu conta cât talent avea fiecare. Nu erai pus sub ochii critici ai nimănui. Conta gestul. Gestul că îți pasă. Am văzut tot felul de produse
Dubioși sunt peste tot în lume și da, oriunde te simți în nesiguranță. Roma, octombrie, anul trecut. Probabil dacă n-am fi găsit o soluție, aș fi rămas cu un gust tare amar și n-aș mai revenit într-un oraș atât de vibrant, fascinant și ofertant precum Roma. Cazare rezervată pe booking, scria hotel 3 stele, o cameră curată. Cam pe kitsch, dar în afară, hotelurile nu-s cu atâtea pretenții ca la noi. Am stat în Franța la 4 stele și în România n-ar fi avut nici 3. Dar în fine. Ajungem la Roma. Eu, sor-mea și o prietenă de-a ei. Veneam
În zbor, acolo sus, deasupra orașului care pare atât de mic, totu-i altfel. E liniște. E senzația aceea de „I am the king of the world”, vorba lui di Caprio, în Titanic. E libertate. E autocontrol. E responsabilitate. Simți toate astea chiar și-atunci când ești în dreapta, darămite să fii tu pilotul… Când eram mică, nici nu visam s-ajung să zbor. Vedeam avioane pe cer, dar erau puține. În copilăria noastră, altele erau aspirațiile: medic, învățător, artist. Nu știam nimic despre avioane și nici nu ni se vorbea despre avioane. Erau acei ani în care la noi nici nu cred
Când ai un câine sau oricare alt animal de companie care nu are probleme de sănătate, nu te gândești s-alegi cine știe ce cabinet veterinar. Probabil te gândești la cel care ți-e mai aproape de casă. Sau îți întrebi apropiații „tu la cine mergi?”. La urma urmei, un vaccin, o consultație și ce mai e de făcut o dată la ceva timp, cam știe orice medic veterinar să facă. Cum s-a întâmplat În decembrie, Argo a sărit de pe pat și nu știu cum a aterizat că nu s-a mai mișcat. A scos un sunet ca un schelălăit. Dacă
Niciodată nu mi-am văzut viața în altă parte decât în România, adică acasă. Fără un motiv anume. Sau poate e… confortul că aici era tot. Și e cumva nostalgic să zic era, căci în afară de familie, cam nimic din ce-a fost cândva nu mai e acum. Nu știu, dar îmi amintesc că în anii în care eram studentă, am fost admisă să plec cu Erasmus. Adică acum vreo 16 ani în urmă. În Franța, visul meu. La Lille trebuia să merg. Bursa mică, gândul că nu mă voi descurca și că poate voi face și foamea pe
Veneția e orașul care te ademenește să rătăcești pe străzi înguste și să-ți dai voie să visezi și să te imaginezi în vremuri de odinioară… Carnavalul de la Veneția e o tradiție care atrage milioane de turiști în nici două săptămâni. Oamenii nu doar că se costumează, ei cred în tradiția asta. Italienii pun preț pe tradiție și moștenire culturală Ideea de carnaval nu e doar în Veneția. În perioada premergătoare postului mare de dinainte de Paști, cam fiecare localitate are astfel de manifestații. De exemplu, n-am mers doar la Veneția, am fost și pe lacul Garda, unde
Există nenumărate citate despre ideea de greșeală și despre conotațiile pozitive ale acestui lucru: ne face mai rezilienți, ne aduce mai aproape de autenticitate, ne dă șansa să fim umani și să o luăm de la capăt. Și mai multe zicale însă vorbesc despre iertare. Despre cât de greu este să o faci, cât de necesar, dar mai ales cât de eliberator. ***Articol scris de Anamaria Diaconu, colaborator insociety.ro Anamaria este terapeut holistic, cu o experiență în domeniu de peste 8 ani, timp în care a ghidat zeci de persoane pentru a-și regăsi calea spre sine. Prin metoda Recall