Elizabeth Gilbert știa că e dependentă de iubire, sex și oameni. Doar că n-a avut niciodată curaj să se vindece cu adevărat. A făcut-o când lumea i s-a prăbușit încă o dată, când iubita sa Rayya a murit după aproape doi ani de luptă cu cancerul.

Cartea e construită în jurul Rayyei, universul ei, însă e confesiunea sa. Elizabeth Gilbert a fost căsătorită. A divorțat pentru o femeie. Rayya. Cea care a dus-o pe culmile plăcerii, dar și ale disperării. I-a mărturisit că o iubește la mulți ani distanță de când s-au cunoscut. Erau prietene. Până într-o zi…

„Până când râul cel mare ne va despărți” nu ne invenție. Râul există. Acolo o așteaptă Rayya pe Elizabeth Gilbert. E locul de întâlnire pentru când va fi.

Dacă nu știi povestea în totalitate, e posibil să o privești diferit pe Rayya

Rayya i-a fost înger și demon lui Liz. Însă Liz s-a conformat. Dependența sa de Rayya a făcut-o inclusiv să ajungă la fundul sacului. Și dacă ne gândim că romanele ei au fost best selleruri, e greu să ne imaginăm cum se poate așa ceva. Înțelegem pe parcurs…

Rayya crescuse în America, însă a ajuns acolo după ce părinții ei au emigrat. Era un hair stilist foarte bun. Așa s-au și cunoscut, de fapt. Elizabeth Gilbert a mers să se tundă. Era anul 2000. I-a plăcut libertatea pe care o emana. Despre cum își trăia viața doar pentru simplul fapt că era viața ei și atât.

Totuși, nu era totul roz… Rayya a fost dependentă de droguri. Iar în paginile în care ne este descris calvarul pe care a fost nevoită să îl îndure în lupta cu cancerul, aflăm despre droguri despre care nici nu știam că există.

„Dependența mea se manifestă ca o credință sinceră, însă complet eronată, că altcineva, iar nu eu însămi, îmi va aduce vindecarea interioară”, mărturisește Elizabeth Gilbert.

Și de aici pleacă fixația dependentului cu celălalt…

Elizabeth Gilbert povestește că nu a fost pregătită să devină milionară, dar banii din cont au făcut-o să își exprime dependența

Elizabeth Gilbert nu s-au gândit niciodată că „Mănâncă, roagă-te, iubește” va avea un succes năucitor. Că Liz va vedea în cont milioane de dolari. Că va cunoaște celebritatea. Însă când s-au întâmplat toate astea, a început să arunce cu bani la toată lumea. Mergea pe stradă și oferea bani. A achitat datorii. A făcut cadouri scumpe. A făcut tot ce ar fi putut face un dependent de oameni: să cumpere atenție, să îi manipuleze pe cei din jur pentru a-și satisface nevoile.

A ajutat-o inclusiv pe Rayya. I-a oferit o casă în care să locuiască atunci aceasta trecea printr-un divorț și era la pământ din toate punctele de vedere. I-a zis că poate sta în biserica pe care o cumpărase. Doar era prietena ei și avea nevoie de ajutor…

„Am făcut greșeli. Am profitat de oameni și am încercat să-i manipulez în moduri care nu au nimic de-a face cu etica.”

Conexiunea cu Dumnezeu a fost cea care a adus-o pe linia de plutire

După ce renunțase să mai vorbească cu Dumnezeu, au urmat cei mai dramatici ani. Numai că Elizabeth Gilbert a înțeles asta de-abia după ce a luat decizia că trebuie să își vindece dependența de iubire și sex. Spre finalul confesiunii, Liz ne oferă pasaje din dialogurile ei cu Dumnezeu. El e cel care a ținut-o pe calea vindecării în clipele în care putea să calce strâmb.

Rugăciunea nu e prezentă doar spre final. A fost inclusiv în timp ce Rayya își ducea ultimele luni din viață. Le numește rugăciuni dătătoare de liniște.

Calvarul, despărțirea, împăcarea, finalul

Când credeau că au o viață înainte să se bucure una de cealaltă, Rayya afla că mai are de trăit doar câteva luni. Cancer pancreatic. Atunci, Liz a considerat să îi facă toate mofturile Rayyei. Banii nu contau.

Rayya refuză inițial chimioterapia. O va accepta mai târziu, când durerile vor deveni insuportabile. Acela e momentul în care Rayya începe să își administreze din nou droguri. Viața lor frumoasă devine un coșmar. Liz o părăsește pentru a se putea salva. A făcut asta după ce Rayya i-a aruncat în față cuvinte care au făcut-o să se simtă mizerabil- „Blestemată fie ziua în care ne-am întâlnit”. Lovitura fatală, venită de la omul pe care îl iubea mai presus de propria persoană.

Începe să meargă la întâlnirile pentru dependenți. Face pași să își recapete viața. Timp în care Rayya e mai degrabă în infern. În momentul în care Rayya e nevoită să părăsească apartamentul închiriat, își dă seama că nu are unde să se ducă.

Ajunge până la urmă la o fostă iubită, cea care a luat-o tare de cum a văzut-o: ori va respecta ce îi spune, ori pleacă pe străzi. Ușor-ușor, a reușit să o pună cât de cât pe picioare. Liz vine să o vadă. Fac pace. Își cer iertare reciproc.

Rayya moare înconjurată de iubirea celor dragi. Își acceptă de multă vreme destinul. Tocmai de aceea, citind pagină după pagină, vedem cum moartea e înfățișată cu seninătate. Gândul morții nu sperie, ci dă putere.

Vindecarea dependenței de iubire, oameni și sex

Elizabeth Gilbert a făcut decenii de terapie. Poate asta ridică semne de întrebare… cum poate un om ajuns pe canapeaua unui specialist să stea zeci de ani într-o dependență?

Elizabeth Gilbert s-a vindecat cu mult efort. Și doar când a fost pregătită și hotărâtă să urmeze programul în doispreze pași. Sub îndrumători care au fost lângă ea când era pe cale să revină la vechi obiceiuri. Cu ajutorul rugăciunii și al discuțiilor cu Dumnezeu.

Explică întocmai care au fost pașii. Pe scurt. Mărturisește că a fost nevoită să învețe solitudinea. Să nu aibă nevoie de nicio relație. Cinci ani de celibat avea când a scris „Până când râul cel mare ne va despărți”. Cinci ani în care s-a ales pe ea, în mod conștient, doar pentru a putea fi pregătită să iasă din nou la o întâlnire și să își găsească acel partener care să îi ofere o iubire sănătoasă. Pentru că și ea e pregătită abia acum să ofere o dragoste sănătoasă.