Mi-a atras atenția o postare de pe Facebook, cu un „carnet de șmecher”. Am crezut că e o glumă, un fake, însă nu-i chiar așa, iar conotația inițială a termenului n-are legătură cu definiția pe care o folosim azi, asta pentru că, așa cum veți citi, inițial a fost vorba despre „cel ce nu poate fi păcălit”. Numai că noi spunem că o persoană e șmecheră, dacă e descurcăreață prin tot felul de fente. Raportat la DEX, termenul se referă la cineva „isteț”, „abil”, „șiret”, definiții care pot fi acceptate atât în sens pozitiv, cât și negativ, doar că noi preferăm să vedem latura ironică, cu nuanță ușor negativă. E aproape ca la invidie, atunci când în sens negativ, invidia înseamnă ciudă, însă în sens pozitiv apare ca un impuls/ motivație pentru a reuși așa cum au reușit și alții.
Legenda spune că termenul „șmecher” a început să fie folosit de-acum două secole, în schimburile comerciale dintre sașii din Tarnsilvania și olteni. Aceștia din urmă erau cunoscuți pentru vinul de calitate produs. Așa că sașii au trecut munții și au mers în Oltenia pentru a cumpăra acest vin. Numai că oltenii, inițial ei șmecheri, au aplicat o strategie prin care i-au păcălit pe sași: i-au ospătat bine și până în punctul în care au putut negocia prețul dorit al mărfurilor. Ba mai mult, nici vinul pe care-l vindeau nu erau acela cu care i-au ademenit și ospătat pe sași, pentru a-i convinge că e un produs de calitate. În plus, mărfurile cu care sașii veneau la boierii olteni pentru a le vinde erau vândute la prețuri derizorii, tocmai din cauza strategiei de a-i păcăli până în punctul în care le convine. Deci, oltenii îi păcăleau, fiind șmecheri cum s-ar zice. Așa că putem spune că da, șmecheria n-are cum să aibă nimic pozitiv în interpretare, întrucât e vorba de fentă, de a duce în eroare pentru a obține avantaje pentru cel care o folosește. Numai că… sașii s-au prins că au fost păcăliți și așa au decis să ia cu ei un „Der Schmecker”. Acest personaj avea rolul de a fi cu ochii-n patru pentru ca sașii să nu mai fie păcăliți ori de câte ori ajungeau în Oltenia. Era singurul care nu consuma vinul pe care urma să-l cumpere, tocmai pentru a fi lucid la negocieri, astfel încât vinul să fie cumpărat la un preț corect și să fie chiar marfa pentru care s-au plătit banii. Așadar, apare o altă interpretare a termenului este aceea de „persoană care nu putea fi păcălită”.
Toate cele povestite până acum fac trimitere la vremuri de demult… deci, care-i treaba cu „carnetul de șmecher de București”? În respectiva postare de pe Facebook, carnetul îi era atribuit unui anumit Gheo. Marian”, „autorizat de Societatea Şmecherilor din Bucureşti din cartierul Regiunea Bucureşti să poarte acest carnet de mare şmecher şi coscar de clasa I-a, aprobat conform articolului 605”, scrie descoperă.ro. Deducem că Societatea Șmecherilor era bine organizată, având inclusiv un statut și un președinte despre care nu știm mai nimic (doar că semna aceste carnete care par a data din anul 1952). Ce-mi vine mie-n minte acum e o glumă care circula prin mediul online:
„Î: De unde ai asta?
R: Eh, m-am descurcat, am făcut eu rost…
Î: Ai cumpărat-o, ai furat-o?
R: Eh, m-am descurcat”
