Roxana Brănișteanu a renunțat la tot pentru cărți. Pentru a aduce în fața oamenilor cărțile. Știu, poate părea aproape o nebunie treaba asta, dar uite că anul 2022 a fost anul care a împins-o pe Roxana să se dedice unui proiect care a crescut frumos și organic- iCarte, iParte. A lucrat în presă, a lucrat într-o multinațională, unde se ocupa de 3500 de oameni, în departamentul HR. Ceva îi spunea că nu-i suficient. Că indiferent de performanțele atinse, inima-i nu-i tresaltă. În plus, la toate astea s-a mai adunat și o despărțire. Apoi, sănătatea a tras-o de mânecă. Rezultatele unor
Poate prima reacție e „dar ce, noi nu știm să ne îngrijim ochii?”. Nu de alta, dar la asta m-am gândit și eu când am văzut pe programul RAO 2026 un astfel de seminar de îngrijire corectă a ochilor. Numai că la final, cei din sală, participanți la Reuniunea Anuală a Oftalmologilor de la Iași, au spus că n-ar fi rău ca pacientul să plece acasă și cu un ghid în format tipărit. Că oricât i-ai spune omului ce trebuie să facă, parcă altfel se consolidează informația dacă și citește cu ochii lui, dacă are ceva în mână care să-i
În fața unei lucrări semnate de Constantin Brâncuși te oprești. Tragi aer adânc în piept. Privești cu inima, nu doar cu ochii. Simțeam cum pulsul crește. Eram față în față cu nemurirea. Căci prin opera lăsată, inegalabilul Brâncuși e nemuritor. E definiția infinitului. Atemporal. Și fără granițe. Îmi amintesc când am văzut prima dată o lucrare de-a sa. Eram la Strasbourg, pe holurile unei instituții europene. De jur împrejurul sălii în care aveau loc adunările erau opere de-ale lui Brâncuși. Sunt mai bine de zece ani de atunci… Constantin Brâncuși a ajuns pentru prima dată la Iași. Cu „Cap de
Câți n-am auzit „ieși din zona de confort”, dar dacă zona de confort pe care o trăim chiar e ceea ce ne-am dorit, ce facem? Ok, zona de confort vine fără stres și e ca o plasă de siguranță. Ceea ce e foarte în regulă mai ales că orice neurochirurg, psiholog ori psihiatru îți va spune că stresul reprezintă cauza multor afecțiuni în zilele noastre. Totuși, zona de confort ne face precauți. Nu ne mai aruncăm așa înainte fără să punem în balanță riscuri, beneficii și altele. Eu nu-s nici pe departe vreun specialist în chestiuni ce țin de psihic,
Prima dată când mi s-a aprins beculețul asupra acestei întrebări a fost când am ajuns la paginile care vorbeau fix despre treaba asta în „Jurnalul unui CEO” (am povestit-o aici). Atunci a fost conștientizarea. Ceea ce Steven Bartlett scrie acolo despre moarte e raportat la speranța de viață din SUA, care e pe la 77 de ani. Steven Bartlett a calculat zilele. Câte a trăit și câte mai are de trăit. Știu că moartea nu e tocmai un subiect care place lumii, dar e singurul lucru cert care ni se întâmplă tuturor. Știm când? Nu. Sperăm să fie cât mai
Toți am avut în preajmă oameni toxici. I-am acceptat din varii motive. Posibil că și noi am fost oameni toxici pentru alții la un moment dat. Conștient sau inconștient. Doar că o cercetare realizată de curând în SUA ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne facă mult mai atenți cu privire la oamenii cărora le permitem să ne fie în preajmă. Studiul subliniază că îmbătrânim mai repede dacă avem oameni toxici în preajmă Studiul a fost finanțat de National Institute on Ageing, a fost condus de sociologul Byungkyu Lee de la Universitatea New York și a fost
A lansat TVR1 un documentar care pune punctul pe i: România XXL. E pe YouTube, vi-l las în articol, în caz că vreți să înțelegeți și mai bine de ce kilogramele în plus nu sunt deloc ceva bun. „Cât timp ne mai permitem să ignorăm obezitatea?”, una dintre întrebările de la finalul materialului care durează o oră și ceva. Pusă de un medic, nu de vreun cetățean care n-are studii în domeniu și-și dă cu părerea. În material apar persoane care sunt sau au fost XXL. Unele acceptă să li se dezvăluie identitatea, altele nu. Nicio problemă. Cu sau fără
A fost Gala WomenUp Society. Nu acum, ci cu puțin timp în urmă. Mai exact, pe 21 martie. Și dacă n-am scris decât pe pagina de Facebook cum s-a trăit un eveniment în care s-au simțit din plin emoția, vulnerabilitatea și intensitatea, am zis că n-ar fi rău să-mi explice un pic Florina Vîrnă cum se văd cei trei ani de când s-a pus să construiască o comunitate cu accent pe sănătatea mintală. Așa cum i-am zis mereu, pentru mine, Florina e expresia a ceea ce înseamnă perseverență și dăruire. Mai ales într-un domeniu despre care, din păcate, încă se
„Ce treabă ai tu cu pizza? Vlad, tu până acum ai făcut pizza doar acasă!”, i-a spus Iolanda, soția sa, când Vlad Holicov i-a transmis că deschide pizzerie. I s-a părut o glumă. Iolanda are un frate chef bucătar. Știe prea bine ce înseamnă bucătăria. Așa că i s-a părut o glumă ce vrea să facă Vlad. Într-adevăr, făcea pizza acasă, de plăcere. Dar de la pizza aia pe care ne-o facem toți acasă până la tehnici de a pregăti aluatul și de a face o pizza pe care oamenii să o și cumpere era cale lungă… Vlad Holicov s-a
Filip Jianu a intrat în sala de conferințe supărat. La Țiriac Opne, tocmai pierduse din nou în fața bosniacului Damir Dzumhur, la capătul unui meci care s-ar fi putut încheia oricum. Au fost peste două ore și jumătate de joc. Încheiat la tie-break, după ce Filip Jianu a revenit de la 1-0 la seturi. I se citea supărarea în privire, în voce. Aproape că-și cerea scuze pentru că nu a putut mai mult. În scurtul interviu pe care mi l-a acordat la finalul conferinței, a și recunoscut asta. A spus că știa că așteptările celor din tribune erau mari. Juca