Pe Charlie îl cunoaște toată lumea la Transylvania Open. Are o prezență care n-are cum să treacă neobservată și e sufletul pe care îl iubește toată lumea. Poartă la gât badge-ul care îi oferă acces oriunde la turneu. E obișnuit să rupă zâmbete, ceea ce înseamnă că rolul său la turneul de tenis e să fie responsabil cu buna dispoziție. Are 6 ani de când e în echipa Transylvania Open și e un obișnuit al evenimentelor, indiferent că e vorba despre sport, muzică sau film. S-a adaptat destul de rapid cu atmosfera. N-a avut niciodată un rol decorativ, deși așa
4 februarie 2025. BT Arena e neîncăpătoare. Transylvania Open. Meciul dintre Simona Halep și Lucia Bronzetti. E prima oară când Simona revine pe teren după suspendare. Toți aveam emoții, dar nici că ne gândeam că va veni anunțul care a făcut la propriu ca întreaga arenă să fie în lacrimi: vă mulțumesc pentru tot, e timpul să spun stop definitiv carierei sportive! A trecut un an de atunci… am revenit la Transylvania Open. Simona Halep nu mai e pe teren, dar e ambasadorul turneului. Și în seara de dinaintea lui 4 februarie, Bianca ne trimite un mesaj: dragi jurnaliști, Simona
Un meci ca o finală în primul tur la Transylvania Open, cu multe ieșiri nervoase bifate de Potapova A reușit Bronzetti să o scoată din minți pe Potapova de mai multe ori, făcând-o să îndruge câteva vorbe în rusă, despre care n-avem habar. S-a mers de la egal la egal până la 5-5 și cu Anastasia Potapova la serviciu. Pesemne că Bronzetti n-a fost așa convinsă că poate face break-ul, că a ratat primele două mingi de break și m-a făcut să mă gândesc că Potapova nu iartă când te prinde pe picior greșit. Dar uite că după o egalitate,
Game. Set. Tennis să fie, insocieters, direct din BT Arena din Cluj, de la TransylvaniaOpen! O fi fost ieri duminică și am zis că-i zi de odihnă și nu vă zăpăcesc cu postări și story-uri de la turneul #WTA250, dar un rezumat tot las și eu aici. O zi cu surprize. O zi cu răsturnări de situație. O zi care s-a încheiat la miezul nopții. Așadar… În prima fotografie e chinezoaica Yue Yuan, care a învins-o surprinzător pe Antonia Ruzic, favorita nr. 6 a turneului. Yuan luase primul set. Ruzic avea lacrimi în ochi în setul secund, iar modul în
Buzy, că așa îi spun prietenii, a creat prima veioză dintr-o mașină de tocat carne de pe vremuri. Una dintr-aia de care am avut toți acasă până să apară robotul de bucătărie și care era activată manual. Era un model Flacăra nr. 8, dacă își amintește bine, fiind un obiect care i-a marcat copilăria. A lui, dar cu siguranță și pe a altora. Face asta ca un hobby, o pasiune pe care și-a descoperit-o întâmplător. N-are studii ce țin de partea electrică, însă nici nu consideră că e musai pentru a face o veioză. „Sunt noțiuni elementare, pe care oricine
Asociația furnizorilor de formare profesională „Dimitrie Cantemir” din Iași a încheiat încă un modul educațional dedicat cadrelor didactice. De această dată, cursul s-a adresat profesorilor care au la clasă copii cu cerințe speciale, un subiect încă sensibil pentru România. „România încă e deficitară la capitolul integrarea copiilor cu cerințe speciale. E o realitate, nu trebuie să ne ascundem de aceste date care nu ne fac cinste. Profesorii care profesează la școli dedicate exclusiv acestei categorii de copii știu exact ce implică formarea educațională a acestor copii, cum să acționeze, cum să gestioneze situații. Numai că astfel de școli sunt puține,
Ronaldinho a fost la Iași și asta rămâne. Nu știm ce a gândit el în toate aceste zile, cum s-a simțit, nimic. Doar ne dăm cu presupusul. Din câte știu eu, evenimentul a fost unul privat. Așa s-a spus și la conferința de presă. Și-atunci, în cazul acesta și dacă e așa, de ce ne interesează dacă a ieșit pe plus, pe minus, de ce au costat bilete nu știu cât dacă oamenii ăia fac ceva din banii lor, au avut și sponsori care au crezut în ideea lor? (că rulau niște reclame acolo, bănuiesc că au plătit pentru asta)
„Sufletul din spatele Capryce sau doamna care face flori din hârtie”, Stela Florea e omul care face magie din hârtia floristică. I-a plăcut dintotdeauna lucrul manual, numai că nu s-a gândit niciodată că va face o afacere din ceva care a început întâmplător. A fost mai mult o provocare… După un faliment care i-a dat viața peste cap și în urma căruia a fost nevoită să elibereze în maxim 24 de ore apartamentul în care locuia împreună cu familia, Stela nu-și mai vedea rostul. I-a luat ceva timp până să își găsească acel gram de echilibru de care avea nevoie
Gazda de La Conac, doamna Gabriela Bălteanu, mă poftește în inima casei de pe strada Nicolae Gane din Iași… cu ochi limpezi și senini, începe să-mi vorbească cu sufletul despre acest loc de poveste pe care și l-a imaginat cu mulți ani în urmă. Pe-atunci, era doar un vis. Acel „ce-ar fi dacă…?” atât de cunoscut de mulți dintre noi. „Eu cred cu tărie că asta e dovada că Dumnezeu există. Că El mi-a văzut gândurile mele, potențialul meu și ceea ce vreau să fac și a zis: <Mai ai și asta de făcut cât timp ești pe Pământ!>. Practic,
Am observat că, după ani în care ni s-a tot propovăduit cum e cu succesul acela în care mai nimeni nu vorbea despre eșec, acum e la modă să vorbești despre eșec. Am cunoscut eșecul încă din copilărie. Prin sport. Prin baschet. Fiecare înfrângere era un eșec. Un eșec, dar și o lecție. Vedeți voi… noi, cei care am făcut sport de performanță de mici, ne-am călit la propriu pentru viață… inconștient, dar am făcut-o. Pentru că în continuare am să spun că sportul mi se pare cea mai bună „școală a vieții”. Ideea e că de eșec nu scapă