Am văzut întreg sezonul 2 al „Un alt sine”. Și am plâns de multe ori. Am plâns pentru că m-am revăzut pe mine pe tot acest drum pe care am început să merg de vreo doi ani.
Am înțeles totul. Filmul l-am înțeles diferit acum față de primul sezon. Atunci nu știam nimic. Nu înțelegem cum e posibil. Era un cumul de întrebări, gânduri, nedumerire și scepticism. Azi e taman pe dos. [Iar aici las un articol unde am povestit cum a fost la prima și singura constelație familială la care am participat.]
Eu am pornit în mod real într-o călătorie către propriul meu sine, liniște și bucuria sinceră de a trăi de-abia în urmă cu doi ani. Mi-a priit, chiar dacă nu a fost deloc ușor și cred că s-a întâmplat fix la momentul potrivit, adică atunci când am fost cu adevărat pregătită să fac asta.
„Un alt sine” nu e neapărat un film în care se promovează ideea de constelații familiale. În centru sunt legăturile de familie, iubirea, compasiunea. Nevoia de a-i onora sincer și cu toată ființa pe toți cei care au fost înaintea noastră și ne-au oferit o părticică din ei fără să cerem asta și fără ca ei să-și dorească neapărat acest lucru.
„N-am știut că te voi face să suferi. Acum te văd și ca mamă/ tată/ fiică/ fiu/ nepoată/ nepot te îmbrățișez cu toată dragostea și compasiunea. Eu, din toată inima, cu toată dragostea, fii alături de mine!”, e un simplu exercițiu din film prin care ne putem arăta suportul față de cineva din familie pe care l-am rănit… ideea nu e să spui mecanic, ci să simți în mod real fiecare cuvânt, fiecare gând.
Filmul este despre cum să faci pace cu trecutul pentru ca ție să-ți fie bine de acum înainte. E despre cum să ierți și să te ierți, să îți recunoști propriile greșeli, să susții necondiționat, să te iubești, să înțelegi că rolul tău nu e să-i faci fericiți pe alții, ci pe tine însuți. Și că nici alții nu au în sarcină fericirea ta.
Și mai e despre faptul că indiferent de ceea ce am moștenit, avem liber arbitru și putem oricând să decidem pentru noi înșine în mod asumat, responsabil și în acord cu ceea ce suntem. Pentru că da, orice am face, orice decizie am lua, noi suntem responsabili pentru tot.
Cu credință, dragoste și compasiune, îi putem vindeca din prezent pe cei care sunt parte din noi. Și așa ne facem și nouă un bine. Da, eu una înțeleg că așa a fost viața lor, că atât au putut, că nu le-a fost deloc ușor și le trimit din toată inima o îmbrățișare, dragoste și compasiune. Le înțeleg existența lor, dar aleg să-mi trăiesc propria viață.
„Un alt sine” răscolește. Vine cu multe întrebări din partea celor care poate nu cred în psihologie și în tot ce înseamnă modul prin care funcționează mintea. Și eu am fost fix la fel. Cred în medicină, iar filmul nu vine să spună „mergeți la vraci, nu mai mergeți la medici”. Nu, filmul chiar insistă că totul e complementar. Sunt studii făcute.
În plus, în amintesc cum psihologul Daniela Bercu a spus într-o întâlnire că fiecare boală are o durere lăuntrică nevindecată. Ne e teamă să vorbim. Ne e teamă să spunem ce ne deranjează, ce ne supără, ce ne răscolește și nu ne dă pace. Nu e musai să faci constelații familiale pentru a găsi drumul. E suficient să mergi la un psiholog care cu siguranță a dobândit tehnici și cunoștințe care oricum te vor aduce pe drumul pe care îl cauți, pe calea pe care inima ta vrea să fie.
sursa foto: netflix.com
