Roxana Brănișteanu a renunțat la tot pentru cărți. Pentru a aduce în fața oamenilor cărțile. Știu, poate părea aproape o nebunie treaba asta, dar uite că anul 2022 a fost anul care a împins-o pe Roxana să se dedice unui proiect care a crescut frumos și organic- iCarte, iParte. A lucrat în presă, a lucrat într-o multinațională, unde se ocupa de 3500 de oameni, în departamentul HR. Ceva îi spunea că nu-i suficient. Că indiferent de performanțele atinse, inima-i nu-i tresaltă. În plus, la toate astea s-a mai adunat și o despărțire. Apoi, sănătatea a tras-o de mânecă. Rezultatele unor analize aproape că au pus-o la pământ.

Acesta era contextul care a trimis-o spre introspecție. Când căuta răspunsuri, citea. Nu-și mai aduce aminte ce carte era, dar știe că atunci a fost scânteia. Avea din 2019 grupul de Facebook iCarte, iParte. Avea și un canal de YouTube. Dar nu știa că are „aur în mâini”, așa cum mi-a mărturisit. Până atunci…

„Cartea este mijlocul prin care ne întâlnim. Scopul este întâlnirea în sine cu oamenii cu care discuți și de-ale vieții, nu doar despre cărți. E ca la terapeut.”, explică Roxana Brănișteanu.

iCarte, iParte nu e un grup în care lumea socializează, povestește despre cărți și cam aia e. Nu, Roxana a gândit de la bun început dincolo de asta. Ok, „Să ne cunoaștem” a fost motorul. Invitația prin care i-a scos pe oameni din casă pentru a dezbate cărțile și pentru a socializa, însă visul era mai mult de-atât. Roxana a crescut la țară. Inclusiv liceul l-a făcut acolo. În clasa a cincea s-a mutat cu ai ei de la oraș la țară. Era un copil timid, chiar dacă ceilalți copii o vedeau altfel fiindcă era de la oraș. Și-au dat seama în scurt timp că era fix ca ei. Mergea la sapă, la cules, făcea toate activitățile pe care le face un copil la țară.

„Am avut profesori care veneau beți la școală. Deși eram copil, am realizat că la oraș se învăța mai mult decât la sat. Eram un copil plecat dintr-un cartier din Pitești și ajuns într-un sat la vreo 45 de km distanță de Pitești. Copilul acela își dorea mai mult. Că nu avea acolo posibilități și nici resurse. Pentru că viața la sat e grea. Munca pe care o face un copil la țară nu e ușoară. E ca a unui adult. Poate că nu aș fi fost Roxana de iCarte, iParte dacă nu aș fi crescut acolo. Poate nu ar fi existat niciodată aceste ateliere din mediul rural. Eu sunt acolo pentru că am fost un copil de la sate…”

Cunoaște prea bine care-s oportunitățile mediului rural. Și a vrut să ajungă și acolo. La acei copii care poate nici nu știu ce înseamnă un club de lectură. Pe lângă asta, Roxana a dus cartea printre oameni și prin alte proiecte. S-a gândit că unde-s oamenii, acolo trebuie să fie și cartea. La trei ani iCarte, iParte, Roxana Brănișteanu a amenajat trei trenuri cu cărți. Organizează tabere de lectură. Iar asta nu e tot.

Roxana Brănișteanu a scris „Dragoste pe strada mea”. Prima ei carte. Însă prima poveste a scris-o pe la 13 ani. Atunci i-a trecut prin minte gândul că poate va scrie în viața asta. Nu mai are povestea. Era scrisă pe un caiet dictando. Nu mai are nici oracolele. Doar două jurnale a mai păstrat. Azi se gândește că i-ar fi plăcut să aibă povestea de atunci. Să vadă stilul, modul în care vedea totul.

„Cred că scrisul m-a însoțit toată viața, eu am fugit de el că am crescut cu ideea că trebuie să am un loc de muncă bine plătit și așa a fost toată viața. Și cred că fac bine ceea ce fac. Atât cât pot eu.”, spune Roxana Brănișteanu.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro : Roxana, ne întoarcem în anul 2022. Ce ți-au zis ai tăi când i-ai anunțat că renunți la tot și te dedici cărților?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: „Ce-o să faci?”, „Păi și ce faci dacă nu mai ai salariu?”. Și când îți spun astea, parca mai tare accentuează nesiguranța. Bine, la început ești revoltat. Te gândești „în loc să mă susții, mă întrebi ce o sa fac? Păi mă ajutați voi!”. Că noi întotdeauna ne-am ajutat. Am fost revoltată inițial, m-am gândit să-mi caut de muncă. Nu s-a întâmplat asta. Chiar dacă au mentalitatea aia, că așa au crescut, părinții m-au susținut. Și când am fost la ananghie, m-au susținut. Fără familie, nu cred că eram unde sunt. Pentru că e important să nu plătești o chirie, că te-au ajutat ai tăi să îți iei o casă, că așa a fost.

Te-ai gândit ce anume din tine e parte din ei?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: De la mama am luat energia, că ea și când e tristă, nu stă mult acolo. Își ia bucurie din lucrurile mărunte. De la tata am luat să fiu bătăioasă. Nu să fiu doar isteață și descurcăreață, ci să am tupeu. Să intru pe geam dacă mă dai afară. Să dau un exemplu… m-am dus la judecătorie să înscriu asociația, mi-au zis că nu se poate, că a mai făcut altcineva înainte. Aproape că am negociat.

iCarte, iParte a crescut frumos. Te-ai gândit în 2022, un an în care toate cele rele se năpusteau asupra ta, că azi vei zâmbi cu satisfacție și recunoștință?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Chiar m-am întâlnit cu cineva la un eveniment de carte și mi-a zis „îți spun sincer că nu ți-am dat nicio șansă. Vedeam când postai ceva și aveam așa ceva un soi nu știu dacă de milă, dar ziceam că uite, săraca, își va da seama în ce s-a băgat. Și cu cât vedeam că postai și mai mult, rămâneam fascinată de fiecare dată când vedeam că mai faci un eveniment altfel decât ceea ce era”. Și am întrebat dacă și-a schimbat părerea, dacă mai sunt „săraca Roxana”. A zis că da, și-a schimbat părerea pentru că a văzut că nu am renunțat.

Ce a contat cel mai mult în tot acest timp, astfel încât să nu pierzi entuziasmul și energia de a face lucruri?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Omul a crescut comunitatea. Oamenii care au venit la prima tabără de lectură. Am văzut că s-au înscris 4 oameni la prima tabără. Am crezut că e un eșec. Nu era un proiect de acest fel în România ori Europa, nu aveam de unde să mă inspir. Dar m-am întrebat ce mi-ar plăcea mie dacă eu aș găsi un astfel de concept. Și am inclus niște ateliere și activități care mie mi-ar plăcea. De aceea, tabăra a crescut de la 4 oameni la 30. Cam atâția ne strângem la fiecare ediție. Cred că încrederea pe care a acordat-o fiecare persoană care a ales tabăra sau clubul de lectură m-a ținut pe drumul acesta.

Ai avut momente în care să fii descurajată, să te gândești să renunți? Că facturile vin oricum și nu se plătesc cu like-uri…

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Niciun moment. La ce să renunț? Că eu citesc. Eu văd fericirea și nefericirea oamenilor care vin la club sau în tabără. Când stai mai mult timp împreună, cum e cazul taberelor, ajungi să cunoști omul. Sunt oameni introverți care vin. Eu nu forțez pe nimeni să vorbească. Ei sunt cei care cresc comunitatea. Nu am renunțat și nu renunț pentru că am văzut ce a fost la Constanța… într-o seară de joi, cu Marius Manole și Doina Gusti. Poate nu mă invită marile festivaluri, așa cum spuneai chiar tu, dar sunt scriitorii care au încredere în mine, la editurile mai mici. Asta îmi dă energie.

Exact, spuneam că nu te-am văzut la festivalurile dedicate cărțile. Cel puțin la FILIT, că eu sunt din Iași, nu te-am văzut în niciun an. Te-ai întrebat vreodată de ce nu primești invitație? O fi poate pentru că faci lucrurile diferit și de multe ori chiar spui lucrurilor pe nume?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Uite că tocmai asta poate nu place, cum ai zis și tu… stilul aparte, că zic lucrurilor pe nume. Da, am momente în care mă gândesc că mi-ar fi plăcut să fiu undeva, dar nu a ajuns invitația la mine. Dar eu mă duc unde sunt chemată. Sau poate chiar și dacă nu sunt invitată. Am momente în care mă întreb, nu ascund. Cred că le-am scris unora, dar m-au invitat pe cheltuiala proprie. Și nu am simțit să mă duc, să fac și un efort, să fac și content… dar poate ai pus punctul pe i: că fac ceva diferit și poate că ceea ce spun eu și în reels-urile mele în care vorbesc despre cărți, spun și cărțile negative, nu ceea ce zice toată lumea. Poate am o abordare mai provocatoare. Nu mă refer aici la scriitori, ci la stil. Sau dacă sunt greșeli de topică. Eu vorbesc despre lucrurile astea.

Noi facem parte dintr-o generație care a crescut cu cărțil. Cine-s oamenii care fac parte azi din comunitatea iCarte, iParte?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Recunosc că în momentul de față, la iCarte, iParte vin persoane care deja citesc. Persoane adulte care au crescut cu cărțile, care citesc cărți. Oamenii care vin iubesc deja cartea. Dar dorința mea a fost, ca un copil care a crescut la țară, să merg către generația tânără. De aceea, pe lângă aceste evenimente dedicate adulților, există și evenimente pentru copiii din mediile defavorizate. Să venim acolo, să stăm printre ei. Să stăm la umbra unui nuc și să citim efectiv. Nu să trimită o editură cărți și atât. Deci, dorința mea a fost să merg către copii și generația actuală. Mai ales către adolescenți. Vreau ca iCarte, iParte să fie o punte de legătură între generații. Să reușim să ne întâlnim din mai multe generații și să avem acest schimb de opinii.

Mai găsim timp pentru citit? Că pare că trăim într-o permanentă goană și-n vremuri în care auzim tot mai des „n-am timp”…

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Timpul a devenit relativ. Trece ziua atât de repede, încât nici nu știi când se termină cele 24 de ore. Simt și eu asta. Și eu încerc să-mi fac mai mult timp pentru citit, chiar dacă se miră lumea. Nu reușesc să citesc atât de mult pe cât aș vrea. Cel mai important e să conștientizezi cu ce te ajută cititul. Nu enumăr eu acum beneficiile, dar câtă vreme îți dai seama că cititul e important, e minunat. Că o carte îți poate da ceea ce ai nevoie- că te regăsești, că rezonezi cu un personaj, simți că vibrezi și te simți parte din poveste… Deci, cred că timpul îl găsești în momentul în care îți dai seama că ai nevoie de acel ceva, cum ar fi cartea.

Și că suntem la finalul dialogului nostru… e diferită Roxana cea pe care nu o vede nimeni de Roxana care se prezintă fie ca influencer cultural, creator de conținut, scriitor ori agent cultural?

ROXANA BRĂNIȘTEANU: Nu. E aceeași. Roxana e femeie, ca oricare altă femeie. Fără măști. Roxana, când nu o vede nimeni, își dă voie să plângă. Roxana, când iese în public, iarăși își dă voie să plângă. Am avut un club de lectură recent, la Cluj. Și când una dintre persoane a început să-și spună povestea, Roxana a plâns o oră aproape. Și a fost o fracțiune de secundă că poate organizatorul ar trebui să fie tare. Dar mi-am zis că e ok să plâng. Deci, Roxana în afară, în ochii lumii sau când e doar ea cu ea, e tot ea, Roxana.