Câți n-am auzit „ieși din zona de confort”, dar dacă zona de confort pe care o trăim chiar e ceea ce ne-am dorit, ce facem? Ok, zona de confort vine fără stres și e ca o plasă de siguranță. Ceea ce e foarte în regulă mai ales că orice neurochirurg, psiholog ori psihiatru îți va spune că stresul reprezintă cauza multor afecțiuni în zilele noastre. Totuși, zona de confort ne face precauți. Nu ne mai aruncăm așa înainte fără să punem în balanță riscuri, beneficii și altele.

Eu nu-s nici pe departe vreun specialist în chestiuni ce țin de psihic, însă acum mulți ani, chiar mi se părea ceva rău zona asta. Până am ajuns să o experiementez. Și mi-am dat seama că pentru mine, zona de confort înseamnă liniște. Îmi e bine în pătrățica mea, de ce aș da această liniște pe o provocare dacă acea provocare îmi dă bătăi de cap? Mai ales că am ajuns greu aici. Cu mult lucru cu mine, cu psihologul, cu tot ce mă înconjoară.

Dar pe de altă parte, simt uneori cum zona de confort începe să mă strângă. Mi-e bine, dar oare să fie doar atât? Și m-am gândit că aș putea privi zona de confort drept acel echilibru de care chiar avem nevoie. Iar acest echilibru poate arăta atât de diferit de la om la om…

Când devine periculoasă zona de confort 

Să fii în confort poate avea capcane. Sentimentul acela de siguranță îți face bine o bună perioadă de timp. Totuși, n-aș confunda ideea de a ieși din zona de confort doar de dragul de a face asta. Că evident că atunci când ai o provocare în față, e absolut în regulă să cântărești totul. Nu trebuie să cauți cu orice preț să faci ceva dacă balanța e clar în defavoarea ta. Nu ai de dovedit nimic nimănui, trebuie doar să fii mulțumit tu cu tine însuți.

Deseori se vorbește de zona de confort mai ales în mediul profesional. Iar asta duce la plafonare la un moment dat. O stagnare. Doar că și aici, din punctul meu de vedere, frustrările apar doar atunci când nu faci ceea ce îți place.

Dacă ți-ai găsit vocația, dacă lucrezi ceea ce ai face chiar și dacă ai avea toți banii din lume ori nu ai fi plătit, mie treaba asta mi se pare fascinantă. Și-atunci, am putea vorbi de o zonă de confort și aici. Una bună, după mine. Că-n definitiv, profesional, ideea e să lucrezi ceea ce îți face. Să nu simți constrângere ori presiune. Să faci cu pasiune. Sau să transformi pasiunea în job. Păi și dacă ai atins asta, nu-i minunat? Nu-i de fapt o zonă de confort care face bine?

Cum poți să ieși din zona de confort

Să spunem că ești în zona de confort pe care ai căutat-o mult timp. Dar vrei ceva mai mult. În orice. Ieșirea nu se face brusc, ci caută să faci pași mărunți. Dacă ți se pare că viața a devenit monotonă, află de ce.

Primul pas ar fi să fii sincer cu tine. Să pui pe hârtie cum te simți acum și ce îți lipsește. Și să faci o schemă cu ce ai putea face pentru a umple acele lipsuri. Nu te băga în salturi care să te pună în dificultate. Urcă treaptă cu treaptă. Evoluează în ritmul tău. Nu uita că „trebuie” nu există. Nu trebuie să faci nimic din ce îți este incomod, oricât de multe voci îți spun pe dos. E drumul tău. Viața ta. Deciziile tale.

Dar cum e cu zona de confort în zona emoțională?

Dacă mulți pun accent pe zona de confort în carieră, eu mai degrabă aș atrage atenția la zona de confort emoțională. Și acolo, orice mi-ar spune unii că trebuie să fugi după cai verzi pe pereți, eu zic că tot ce îți aduce pace și liniște este absolut în regulă. Iar asta e treabă cu bătaie lungă…

Să ajungi să fii în confort din punct de vedere emoțional e cel mai greu. Iarăși, e doar punctul meu de vedere. Fiindcă înseamnă să lucrezi cu tine însuți. Să nu-ți fie teamă să sapi acolo unde doare. Și mai ales să nu-ți fie teamă să vindeci. Cred că aici, acea plasă de siguranță înseamnă cu adevărat echilibru. Acel echilibru care odihnește sufletul. Și care face bine. Că dacă-i totul ok în zona asta, e aproape imposibil să nu găsești luminița și pentru altele. Noi controlăm ce înseamnă confort, nu alții. Iar când totul este în regulă în interiorul nostru, e simplu să găsești soluții.

Acum, spre final, mă gândeam la ceva. Poți să începi să apreciezi acest spațiu de confort atât de blamat și dacă te duci în altă extremă, când experiementezi cum e să nu ai nimic. Citeam de curând niște reacții ale celor care s-au întors din experiența Survivor. Și care au spus că ajunși în junglă, fără nimic din ceea ce e firesc pentru noi toți, au început să prețuiască ceea ce aveau. Inclusiv acea zonă de confort arătată cu degetul. Deci, e și acesta un exercițiu.