A lansat TVR1 un documentar care pune punctul pe i: România XXL. E pe YouTube, vi-l las în articol, în caz că vreți să înțelegeți și mai bine de ce kilogramele în plus nu sunt deloc ceva bun.
„Cât timp ne mai permitem să ignorăm obezitatea?”, una dintre întrebările de la finalul materialului care durează o oră și ceva. Pusă de un medic, nu de vreun cetățean care n-are studii în domeniu și-și dă cu părerea.

În material apar persoane care sunt sau au fost XXL. Unele acceptă să li se dezvăluie identitatea, altele nu. Nicio problemă. Cu sau fără identitate, oamenii aceia îți vorbesc din prisma lor cum e să se lupte cu o boală. Căci da, obezitatea e o boală. Una care nu apare peste noapte, ci în timp. Și aici, bine punctează un alt medic… problema nu sunt cele câteva kilograme luate în plus, ci faptul că oamenii se complac, amână să facă ceva și se trezesc prea târziu să vină la medic. Altfel spus, oamenii nu iau măsuri imediate când văd că s-au îngrășat.

Obezitatea e problemă de sănătate națională

Statul nu pare a începe să facă ceva în direcția combaterii obezității. Asta cu toate că statisticile strâng în spate: 1 copil din 3 e supraponderal, 1 copil din 5 e obez și 70% din populația adultă a României este supraponderală sau obeză.

Treaba asta se traduce și altfel. Stăm pe o bombă cu ceas. O populație de acest fel nu mai este productivă. Sistemul medical este deja suprasolicitat pe cazuri de obezitate. Oamenii bolnavi au nevoie de concedii medicale și, de ce nu, apare și pensionarea mai rapidă. Ceea ce nu e deloc în regulă pe termen mediu și lung.

Cum am ajuns aici?

Păi… nimeni nu se îngrașă cu aer. O zic chiar specialiștii din documentarul România XXL și cei care au acceptat să vorbească deschis și pe față despre obezitate, boala cu care se confruntă. Oamenii recunosc că le place mâncarea. Nu dau vina pe altceva. Deci, conștientizează. Problema nu e mâncarea în sine, ci calitatea și cantitatea acesteia. Puțini sunt atenți la ce și cât mănâncă. Mâncăm, dar nu ne hrănim. Alegem variante rapide, explicația stând în tot felul de scuze. Ba că n-avem timp, ba că n-avem bani, ba că nu știu ce.

„Când ne e foame, nu mai vedem altceva!”, spune una dintre persoanele XXL din România XXL.
Am ajuns aici și pentru că suntem inundați cu un marketing extrem de agresiv făcut produselor ultraprocesate. Reclamele stârnesc dorința. Apoi, nu avem educație nutrițională. Legumele sunt ultimul aliment la care ne-am gândi că ar trebui să fie în farfurie. Vorbim și de dezechilibre și sărăcie. Dar și de faptul că nu mai gătim acasă așa cum o făceau generațiile dinaintea noastră. Și nici mișcare nu mai facem. Dacă nu știați, suntem generația care merge cel mai puțin pe jos!

În România XXL, e adus în discuție și Mexicul. În urmă cu 30 de ani, acolo, problema era subnutriția. Cum au adoptat stilul alimentar american, datele s-au schimbat. Au trecut de la rău la ceva și mai rău. Azi, Mexic e locul 1 în lume la obezitate în rândul copiilor. Și locul al doilea, după SUA, la populația adultă obeză. Ba unde mai pui că Mexicul s-a „lăudat” și cu cel mai gras om din lume. Cântărea nu mai puțin de 600 de kilograme!

Suntem în pandemie de obezitate

Da, când 70% din populație e supraponderală și obeză, suntem în pandemie de obezitate. Pare mai ușor să te adaptezi la cum să trăiești cu obezitatea decât să pui accent pe prevenție, pe ce să faci ca să n-ajungi obez. Față de coronavirus, de exemplu, unde pandemia era vizibilă prin efectele imediate, la obezitate, consecințele se văd în timp. Poate de asta și indiferența statului. Că e indiferent, oricât de mult ne-am dori să nu fie așa.

De la PREDATORR, un studiu efectuat acum 12 ani care arăta clar că direcția nu e cea care trebuie în privința prevalenței diabetului, prediabetului, supraponderii, obezității, dislipidemiei, uricemiei și bolii cronice de rinichi, nu s-a mai făcut mare lucru. A fost un studiu și atât. Problema nu e neapărat la a avea o strategie, ci la cum reușește statul să o implementeze pentru a avea în mod real rezultatele așteptate.

Echilibrul stă în alimentație corectă, mișcare și somn

Sunt cele trei elemente care definesc stilul de viață sănătos. Nu e moft, e sănătate. Mi-a plăcut ce a zis cineva din documentar- „dacă suntem atenți să punem la mașină cel mai bun carburant, de ce nu suntem la fel de atenți și cu ce alimente băgăm în noi?”.

Interesant ce se spune la un moment dat în România XXL. Că o femeie care se culcă cel târziu la 21.30 slăbește de două ori mai ușor decât una care adoarme cel mai devreme la 23.30!

Alegerile alimentare corecte nu sunt imposibile, dar cer atenție. Și mai cer ceva. Iar stilul de viață sănătos mai cere ceva- disciplină. Și tocmai lipsa disciplinei îi face pe mulți să renunțe…

Ora de educație fizică, ceva „neesențial” pentru mulți…

Aici deja s-a atins un punct sensibil pentru mine. Am atras și eu atenția de mai multe ori cu privire la faptul că la școală nu se mai face sport. Fiți atenți. Procentul celor care au scutire la educație fizică și sport la școală atinge în unele locuri și 30%. Ba mai mult, sistemul educațional din România se pregătește să mai lase o biată oră de sport pe săptămână în programă. Insuficient pentru a-i face pe copii și adolescenți să înțeleagă că mișcarea e sănătate. Cu atât mai mult pe părinții care preferă să-i concentreze pe alte materii, nu pe sport.

Ce au făcut alte state pentru a combate kilogramele în plus

Italia, Spania și Franța sunt țări care stau cel mai bine la capitolul populație zveltă. Aici, oamenii merg foarte mult pe jos. Fac mișcare, deci. Ceea ce nu prea se mai întâmplă la noi. Iar bucătăria lor e complet diferită de a noastră.

Să știți că în alt documentar, cel cu zonele albastre (puteți să îl citiți aici), s-a vorbit mult despre cât bine face să mergi pe jos. Acolo, deși se vorbește de comunități oarecum mici și peste care amprenta lumii moderne nu e chiar așa puternică, apare și modelul Singapore. Singapote e un stat care s-a confruntat cu problema obezității populației, dar a luat măsuri concrete și a reușit să redreseze situația.

În România XXL se vorbește și despre Japonia. Sigur că unii strâmbă din nas când aud că acolo, companiile își măsoară angajații în talie în mod regulat. Iar acolo unde sunt probleme, aceștia sunt înscriși într-un program prin care își asumă că vor reveni la greutatea optimă. Prima dată, nu plătesc nimic. A doua oară, programul nu mai e gratis. În plus, firmele ajung chiar să fie penalizate dacă au angajați supraponderali sau obezi.

Și Olanda a început să ia măsuri. Și acolo, cântarul pare a fi primul test pe care trebuie să-l treci dacă vrei să te angajezi.

Obezitatea nu este despre a te accepta așa cum ești, cum promovează mai nou unii dintre influenceri. Nu, obezitatea e o boală care vine la pachet cu peste 250 de complicații. Kilogramele în plus îți afectează calitatea vieții. Apasă pe genunchi. Asta înseamnă că te vei mișca din ce în ce mai greu. Una e să trăiești 80 de ani și să te bucuri de ei și alta e să vezi populație tânără, activă, dar bolnavă.

În România XXL, la un moment dat, unuia dintre subiecți i se propune să facă gratuit o operație care să-l ajute să își recapete viața. Răspunsul acestuia e surprinzător. Refuză, deși are peste 200 de kilograme, nu are cine să-l îngrijească, nu iese din casă pentru că îi este frică să se urce în lift. Motivul? Situația în care se află i-a dat grad de handicap. Asta înseamnă că prin operație, ar slăbi. Deci, pierde acei bani. Are 50 de ani. Nu știe ce ar putea lucra. Viața lui fără kilogramele în plus ar însemna o viață despre care habar nu are. Preferă să stea așa, să primească acel ajutor și să aștepte moartea. Care, nu-i așa, oricum vine la un moment dat pentru toți.