Dacă e să aleg o mâncare de care nu m-aș sătura niciodată, aleg zacusca. Aia care are gustul copilăriei. Fiartă la foc domol și fără grabă. Făcută din roadele toamnei, când tarabele din piață abundă în oferte ademenitoare.

Toamna mea are miros de zacuscă, doruri și gândul „ce-ar fi dacă…”. Să le iau pe rând.

Am făcut zacuscă pentru prima dată

Am făcut prima mea zacuscă. Și nu m-am lăsat până nu am repetat isprava. Nu o dată, ci de două ori. Dacă mă citiți de mai multă vreme, e posibil să știți că cea mai bună zacuscă o face sor-mea. Și că eu, când merg la ea în Italia, stau călare pe borcanul de zacuscă până îl termin. Și că ea îmi trimite zacuscă mie, nu invers. Eh, până anul acesta…

Nu știu de ce, dar mi-am spus că pot și eu să fac zacuscă. Să nu mai stau cu miloaga. Și când am văzut și cât e un borcan dintr-ăsta făcut tradițional, m-am încăpățânat și mai tare. Că-n vremuri tulburi, cumpătarea face bine.

Prima tură, cu vinete. M-am uitat eu pe internet, dar degeaba. Am întrebat experta. Adică pe Marce, sor-mea. Șefa la zacuscă. Mi-a zis ea acolo cantități etc, dar pe mine mă interesa mai mult să știu ce trebuie să pun. Că la cantități, mai reglez din gust.

Și m-am apucat eu să fac o zacuscă de mi-a ieșit de numa-numa îmi venea să las și etichetă cu „nu atingeți”. Delicioasă. Nu că mă laud, dar mie îmi place. Bine, sunt de părere că orice facem noi, ne place. Că e făcut de noi.

Mi-am zis să fac și cu pește. Că și asta-mi place. Și m-am dus eu la pescărie, am luat pește din ăsta proaspăt, adus de la Dunăre. Găsiți la Pescăria Noastră, în Iași. Dar să trecem peste. Am făcut și de asta. Și cum am crezut că am avut un eșec culinar pentru că am dat peștele prin robot și a ieșit ca o pastă, aproape că mi-a părut rău că am stricat bunătate de produse. Dar ce să vezi, n-a fost deloc așa. Din contră. Bună tare și asta.

Și vine ziua în care mă încăpățânez să mai bag o tură de zacuscă, dar de data asta fără să dau peștele prin robot și numai cu crap. Și separat, alte două: cu fasole și cu ciuperci. Când scriu asta, borcanele se odihnesc, întoarse cu fundu-n sus și acoperite cu vreo trei prosoape, să nu cumva să le fie frig.

Dorurile din suflet…

Așa că da, toamna mea are miros de zacuscă de acum înainte. Un miros care poate vrea să înăbușe dorul de mama. Mama care sigur și-ar fi dorit să guste zacusca făcută de mine. Mi-ar fi zis „dar ce nu e bun din ce faci tu?”. Ar fi zis și „ai uitat când făceam eu, măi mamă?”. Și ar mai fi zis și „e frumos așa, eu să stau și tu să muncești atâta?”. Și ar fi încheiat cu „mai poți, măi, mamă?”.

Am momente în care mă uit la scaunul pe care stătea în bucătărie și-mi ținea de urât ca și cum aș vrea o aprobare. Îmi imaginez că e acolo. Că vede totul. Că zâmbește. Că gustă. Că vorbește cu mine așa cum o făcea…

Cred că am făcut zacuscă nu neapărat pentru mine, că nu mai puteam eu de poftă, ci și pentru ea. Sau cu gândul la ea, la amintirile din copilărie în care era atâta forfotă în bucătărie când era toamnă. Se pregăteau de toate. Cămara plină.

Gândul „ce-ar fi dacă…”

Apoi, după gândul la mama, m-a pălit gândul ce-ar fi dacă acolo, la noi la Ciortești, aș amenaja totul în așa fel încât să devină locul pentru cei care vor să evadeze la final de săptămână la țară, dar nu au țară? Adică fix cum am fost și noi… că proprietatea asta de la Ciortești nu e amintirea copilăriei noastre. Nu, a fost un cumul de factori nu tocmai pozitivi. Dar așa a fost să fie.

La Ciortești, mama a căutat în ultimii ani să facă dintr- casă bătrânească o casă în care ai condiții. I-a ieșit. Păcat că n-a apucat prea mult să se bucure de toate astea… îndrăgea locul acela. Pentru liniște. Pentru pisicile ei. Pentru frate-miu. Pentru amintirile ei din copilăria de la țară.

Și uite că tot de ea mă leg și când mă gândesc la casa de la Ciortești. Și așa că sediul Asociației mele Nice To Meet You e acolo, poate chiar am să mă încumet să mă duc să văd ce aș putea face.

Un loc de escapadă la țară pentru cei care nu au țară. Hai că mi-ar plăcea și mie să testez așa ceva. Nu fonfleuri. Autentic. Bine, pot amenaja și un wc în curte dacă vreți să experiență complet autentică și nu vreți să folosiți baia.

Unde mai pui că făcând zacuscă și trecându-mi prin minte ideea asta, m-am gândit și la niște evenimente acolo. Că da, oamenii caută cât mai mult să fie departe de forfota și zgomotul orașului. Măcar o zi. Măcar puțin. Și vorbeam despre treaba asta de curând, cu o prietenă. A petrecut toată vara la țară și când s-a întors în Iași, împreună cu soțul și cei patru copiii, a început să își dea seama că liniștea aia de la sat, cu toate lucrurile simple care vin la pachet, chiar e ceva a făcut-o să își pună multe întrebări, să-și dea un reset și să își dorească să nu mai simtă grabă, stres, alergătură.

Hai că m-am întins o groază din nou…