Am găsit un articol drăguț despre oamenii care nu ocolesc grămezile de frunze uscate, ci trec prin ele. Poate e un gest la care n-ai dat importanță până acum, dar uite că unii spun că ar fi un obicei care transmite ceva despre felul în care privești lucrurile și viața.
Dacă îți place să nu ocolești frunzele uscate căzute, ci treci de-a dreptul prin ele și te bucuri de foșnetul acestora, potrivit Jurnalul:
✓ ești un om care observă lucrurile mici. Adică ești genul de om care nu se cufundă în telefon când merge pe stradă, ci se bucură de ceea ce îi oferă mersul pe jos.
✓ simți toamna cu tot ceea ce oferă ea. O simți cu privirea. O simți prin mirosul specific. O simți cu emoție.
✓ activezi copilul din tine. Când te bucuri cu totul de o banală trecere printr-o grămadă de frunze, „dai în mintea copiilor”. Totul ți se pare fără griji. Totul e atât de firesc. Creierul îți poate spune „ia-o mai ușor, de ce atâta grabă?”.
✓ pare că ai capacitatea de a te bucura din lucruri mici, simple. Toamna, poate e vorba de aceste plimbări în care te bucuri de covorul de frunze uscate. În restul anului, poate fi chiar și o simplă cafea băută în tihnă.
✓ primești emoția fiecărui anotimp cu inima deschisă. Toamna și primăvara oferă cel mai frumos spectacol. Vezi cu ochiul liber cum se schimbă natura. Cum se trece de la verdele acela puternic la nuanțe de galben, maro, cărămiziu. Transformarea se petrece sub ochii noștri.
✓ te conectezi cu natura. Iar asta înseamnă mai multe beneficii pentru starea de spirit și de sănătate. E un exercițiu numai bun pentru calm și claritate.









