Înțelegem de ce scriitoarea Aude Terray a numit biografia „Singură împotriva tuturor” de-abia după ce citim suficiente pagini.

Poate nu-mi mai amintesc eu bine, dar oare nouă ni s-a povestit despre Martha Bibescu când eram în școală? Mă îndoiesc… cu toate astea, Martha Bibescu a contat foarte mult pentru România.

A fost o scriitoare recunoscută la nivel mondial. Premiată chiar. Un adevărat ambasador al României mai ales la Paris. Omul în grija căruia au fost lăsați răniții din Primul Război Mondial, când Casa Regală și Guvernul s-au retras la Iași. Ea a rămas. Pentru oameni.

„Cât de frumoasă e viața mea, deși nefericită. Cât de amuzantă! Unică! N-aș schimba-o nici pentru un imperiu”, sunt primele cuvinte cu care începe biografia prințesei Martha Bibescu. Cuvinte din jurnalul ei, la finalul vieții.

Nu știi de ce a scris asta de-abia dacă revii asupra cuvintelor după ce ai terminat de citit cartea. A murit la Paris. Nu neapărat în sărăcie, că a avut puterea să se pună pe picioare după ce comuniștii au alungat-o din țară. Scrisul i-a redat strălucirea în acei ani în care a pierdut totul. Dar până atunci…

N-am știut că Palatul Mogoșoaia a fost reședința ei. Am vizitat Palatul cu mulți ani în urmă, iar în timp ce citeam cartea am revenit la fotografiile făcute atunci. În acea curte splendidă, în acel palat s-au ținut cele mai frumoase baluri ale Europei interbelice și dinainte de Primul Război Mondial. Scriitoarea Aude Terray are harul de a descrie impecabil atmosfera de atunci. De la oameni la baluri. De la decoruri la dialoguri. Face asta după o cercetare amănunțită a personalului principal și a lumii aristocratice de atunci.

Martha Bibescu s-a îndrăgostit iremediabil de prințul George Bibescu. Avea numai 16 ani. Și au făcut o nuntă ca în povești.

Martha a fost atașată de tatăl său fiindcă mama sa nu a iubit-o niciodată. Ion Lahovary a avut grijă să o ia sub aripă pe micuța copilă. I-a intuit mintea sclipitoare. Că frumusețea o remarca oricine, cu ochiul liber.

După căsătorie, Martha Bibescu va fi înșelată de nenumărate ori. Era cumva o înțelegere tacită între soți, întrucât și Martha a început să facă la fel. Căsnicia celor doi va fi cu multe urcușuri și coborâșuri, însă nu vor divorța. Poate ne-am fi așteptat ca Martha să fie altfel decât mama sa, însă cu fiica ei a fost la fel de rece.

Perioada anilor de război o găsește în prima linie. Atunci apar și primele tensiuni între Martha Bibescu și buna sa prietenă, Regina Maria. Martha Bibescu înființează propriul spital. Îl dotează modern. Iar când România e amenințată și conducerea se retrage la Iași, Martha rămâne să asigure bună îngrijire a răniților. Ulterior, va fi acuzată fără dovezi concrete că a pactizat cu inamicul. Spiritul nonconformist și cunoștințele sale din lumea intelectuală europeană pare că au fost suficiente pentru a-și atrage antipatiile celor din preajma Reginei Maria.

Martha Bibescu nu s-a ascuns să vorbească despre libertatea de a nu depinde de nimeni în vremuri în care acesta încă era un subiect tabu. A scris. A fost premiată. Și a avut un singur om în care avea încredere deplină, un preot.

În momentul în care Martha Bibescu e obligată să plece din țară după venirea comuniștilor, încearcă să se adapteze vremurilor. E încercată peste măsură de suferințe. Chiar dacă soțul a înșelat-o de atâtea ori, tot ea e cea care îi va fi alături până va închide ochii. El, George Bibescu, omul care a pus bazele Aeroclubului României. Ruptura sentimentală dintre ei a venit rapid. Să fi fost, oare, problemele de sănătate cu care s-a confruntat Martha când a născut-o pe fiica sa? Practic, medicul i-a recomandat să nu mai încerce să facă copii măcar pentru o vreme. Era tânără. Jovială. Seducătoare. Și cu toate astea…

Refugiată la Paris, Martha ajunge să își vândă bunurile. Bijuterii, obiecte de artă. Face asta pentru a supraviețui. Reușește să scrie carte după carte. E căutată, cerută să țină prelegeri. Totuși, banii nu îi ajung pentru a duce traiul boieresc cu care a fost obișnuită.

Comuniștii o macină. Fiica sa rămâne în țară. E supusă la munci grele, la un trai mizerabil. Rezistă. Face cum face și reușește să țină legătura cu ea. Iar după lungi încercări, reușește într-un final să o aducă lângă ea.

Martha moare la Paris. E anul 1973. Într-o zi de iarnă, o zi de decembrie. Cuvintele de pe piatra funerară sunt cele pe care ea și le-a dorit: „Martha, prințesă Bibescu, scriitoare franceză, soția lui George-Valentin, prinț Bibescu, a ales Menars pentru a aștepta învierea și viața”.

Citiți cartea, descoperiți povestea uneia dintre cele mai puternice figuri ale vremii. O să vă placă.

Author