În cartierul Dacia, peste stradă de biserica Învierea Domnului, Andreea te întâmpină cu drag de oameni și zâmbet larg. Latellier e locul unde ea și-a propus să-i încurajeze pe oameni să facă lucruri cu mâinile lor. Ca odinioară, când opțiunile de a face ceva în timpul liber erau atât de limitate, încât a croșeta era ceva banal.
A învățat singură să croșeteze, urmărind tutoriale pe YouTube. Nu i-a ieșit din prima, dar avea nevoie de o activitate care să-i pună la treabă creativitatea. Andreea a lucrat în IT, un domeniu atractiv pentru mulți. Nu și pentru ea. La birou, Andreea era încorsetată. Nu știa încă, dar simțea că totul e provizoriu. Iar în momentul în care a început să facă lucruri croșetate, să le vândă și să vadă că este cerere, și-a spus că n-ar fi rău să deschidă așa ceva în Iași.
„M-am documentat, nu era nimic similar în Iași. Am găsit în Cluj și București, dar nu în Iași. Mi-am zis că poate e semnul de care aveam nevoie. Am venit în zona Dacia din rațiuni financiare. Îmi doream un spațiu mai generos, la un preț decent. Aici am găsit asta. Mi-aș fi dorit mai central, însă chiriile sunt foarte mari.”, îmi explică Andreea.
Stăm la povești la numai o lună de la deschidere. E mulțumită. Reușește să scoată cheltuielile, iar asta o face să fie mulțumită. A început să organizeze și ateliere de croșetat. Nu doar pentru copii și adolescenți, ci și pentru adulți. Inclusiv pentru cei care cred că au două mâini stângi. Atelierele durează trei ore, timp în care afli noțiunile de bază și începi să creezi. Apoi, acasă, poți explora mai mult domeniul acesta.
„Eu lucram în IT, sunt exemplul că poți învăța oricând ceva nou. Cel mai greu e să înveți baza, cum să ții croșeta. Eu nu am avut îndrumarea pe care un atelier de croșetat o oferă. Mi-ar fi plăcut. Oricum, văd multă lume entuziasmată de idee. Asta mă bucură. Oamenii vin cu drag aici, inclusiv pentru cafea, nu doar pentru fire de ață ori un atelier!”.
Lattelier îmbină noțiunile „latte” și „atelier”. Vorbește despre activitățile de aici. În primul rând, cafeaua. Că poți servi în tihnă o cafea de specialitate. Și atelierele de creație pe care le face.
Părinții i-au susținut ideea, chit că decizia de a renunța la IT a fost privită și cu îngrijorare. Oricine s-ar gândi că nu poți să renunți la ceva sigur doar pentru a-ți urma o pasiune, mai ales în vremuri de criză și instabilitate. Dar poate că Andreea e un antreprenor atipic. Antreprenorii mai vechi poate i-ar spune că e o nebunie să te arunci în ceva de acest fel, într-un asemenea context. Nu și pentru Andreea. Pentru ea, totul e vis. Un vis pe care e dispusă să-l urmeze cu orice preț. Greu va fi mereu, iar deciziile cântărite mult s-ar putea să rămână doar idei și atât.
„Eu lucram în IT. Nu știam cum e cu lucrul manual. M-am apucat să croșetez pentru că aveam nevoie să îmi dezvolt creativitatea. Da, poate că pare ceva ciudat să faci asta mai ales în timpuri în care toți vorbesc despre AI și tendința e să se meargă în direcția respectivă. Eu cred că oamenii au nevoie de conexiune, socializare și modalități de a-și dezvolta creativitatea în afara digitalului.”, a mai spus Andreea.
Poate vi se pare bătrânesc să croșetați, însă puteți vedea lucrurile altfel. Trei ore de atelier înseamnă relaxare. Înveți ceva nou. Înveți ceva ce s-ar putea să-ți folosească când te aștepți mai puțin. Gândește-te că Andreea a început totul în preajma unui Crăciun. A făcut decorațiuni pentru brad croșetate. Și acum râde când își amintește cum arătau. Apoi, au urmat jucăriile, hainele și tot așa. Nu s-a gândit din prima că poate face o afacere dintr-un hobby. Dar oamenii cumpărau creațiile ei. Așa că nu se știe niciodată. Creativitatea e importantă. Croșetatul poate fi o variantă numai bună pentru a v-o dezvolta.
Firele pe care le găsești la Lattelier chiar țes povești. Povești cu și despre oameni. Povești despre simplitate. Povești care vor spune povești, la rândul lor. Că asta înseamnă un obiect croșetat- o poveste. Iar pentru mulți, firele de ață și andrelele sunt amintirea bunicilor care croșetau pentru nepoți șosete, fulare, pulovere…









