Chiar dacă sunt omul care promovează prevenția, înțelege că e important să-și facă anual analizele și controalele medicale, uite că mi-a fost teamă de screeningul de piele. De ce? Nu știu. Sau știu parțial.

Poate și pentru că tata, acum câțiva ani, a avut o intervenție pentru că analizele au arătat că era un cancer de piele acolo unde noi credeam că e o bubă banală care dădea mâncărimi.

Poate și pentru că am din naștere o aluniță mare, aproape de gât, iar mama mi-a zis să nu cumva să umblu la ea, că cine știe. Mi-a zis asta cu mai multă implorare și când am aflat că fata unei cunoștințe a murit în urma unei intervenții de scoatere a unei alunițe.

Poate și pentru că mi-era teamă. Teamă pentru că nu am mai făcut asta niciodată și automat ai inima cât un purice. La fel mi s-a întâmplat când am depistat un nodul la sân și de fiecare dată la control, cât a fost monitorizat, îmi treceau prin minte tot felul de gânduri.

Doar că mi-am făcut curaj.

Văzusem un catalog cu informații despre FotoFinder cât timp așteptam la Q Estetic pentru epilare definitivă. Povestesc cu altă ocazie și despre cât de mulți ani mi-au trebuit pentru a face pasul și înspre procedura asta… și când am văzut că există un aparat care te poate scana complet pentru a vedea ce-i cu pielea ta, atunci mi-am zis că aș vrea și eu. Aș vrea și nu prea. Că dacă eram convinsă, nu treceau atâtea luni până să fac programarea. Am plătit 900 lei pe toată procedura, însă prețul poate să difere în funcție de câte zone alegeți să explorați. Cred că prețul acesta acoperă cele mai multe zone pentru că a fost o scanare completă.

Paranteză. Pielea e cel mai mare organ al nostru. E mereu expusă. Și poate nu-i acordăm îngrijirea de care ar avea nevoie. Acum câțiva ani, crema cu SPF mi se părea necesară doar dacă mergeai la plajă. Acum nu o mai văd așa. Soarele îmi era prieten. Acum m-aș ascunde cât pot de mult. Am mers și la solar în viața asta, mărturisire care n-a fost deloc pe placul doameni doctor când i-am zis.

FotoFinder- o tehnologie modernă, avansată, de care nu trebuie să-ți fie teamă

Screeningul FotoFinder nu doare. Aparatul nu face altceva decât să spună cu precizie care care e starea de sănătate a pielii tale și a alunițelor. Aparatul ajută medicul să vadă mult mai în profunzime ce e cu alunițele. Imaginile sunt clare. Practic, camera aparatului este atât de avansată, încât ajunge să arate alunița până la nivel celular.

Vorbim despre evaluare a alunițelor și afecțiunilor pielii.

De exemplu, la un moment dat, doamna doctor m-a întrebat „dar pe brațe nu pre aplici cremă SPF, nu?”. Am răspuns că nu, întrucât obișnuiesc să port cămașă cu mânecă lungă. „De ce, vă dați seama și de asta?”. Mi-a zis că da. Fiindcă se observă.

I-am pus o sumedenie de întrebări, mi-a răspuns cu calm și claritate.

Am plecat din clinică respirând ușurată. A fost bine. Totul e bine. Până anul viitor, zâmbesc și spun că sunt bine.

Totuși, îmi amintesc să folosesc crema cu factor de protecție solară cât mai ridicat, să evit expunerea la soare și cam tot ce mai trebuie să fac la capitolul prevenție.

 

Author