„De ce iubim cu toții familia Lindbergh? Datorită lui Anne, mi-am dat seama terminând de scris Soția aviatorului. Anne- Anne cea tandră, curajoasă, dârză- e motivul pentru care noi toți ‹‹iubim familia Lindbergh››”, concluzionează Melanie Benjamin, după a așternut pe hârtie o ficțiune biografică de excepție. „În 1927, Charles Lindbergh devine eroul unui secol obsedat de progres, efectuând primul zbor transatlantic fără escală, de la New York la Paris”, sunt primele cuvinte de pe coperta „Soția Aviatorului”, cartea scrisă de Malanie Benjamin într-un mod magistral, în care faptele istorice și frământările eroinei principale, Anne, se îmbină atât de armonios,
„Sunt un om sofisticat, dar simplu!”, cam așa începe conversația mea cu Maria Tudor, omul care are în grijă turneele de tenis de la Iași. Ar vrea ca oamenii să o asocieze imediat ca „tenis event planner” când spun Maria Tudor și, poate, la un moment dat ca director de turneu sau chiar președinte de federație. Visează, dar nu o face fără să aibă de ce… Fost Director General al Federației Române de Tenis la o vâstă la care, spune ea, de-abia atunci poate spune că și-a găsit cu adevărat drumul, Maria Tudor e genul de om care
Silviu Iliuță povestește cu un umor simplu și savuros pățaniile lui Anton, detectivul din povestea „Detectiv de România”, detectivul fără niciun caz nerezolvat. Bine, e și detectivul fără niciun caz real de detectiv la activ până fix în momentul în care pe ușa biroului îi intră o tânără misterioasă, care îi cere să ancheteze un caz de crimă. „E vorba despre un cadavru!”, îi spune doamna. Anton întreabă senin și fără să-și arate emoțiile, ca și cum i-ar fi trecut prin mâini sute de astfel de cazuri, despre ce cadavru e vorba, al cui e. Ea răspunde nonșalant că
Știm prea puține lucruri despre exorcisme, iar asta pentru că mulți pun la îndoială harul cu care unii preoți au fost înzestrați în direcția aceasta. Și nu doar oamenii simpli au dubii, ci inclusiv alți preoți. Cartea despre părintele Amorth e răscolitoare. Stârnește curiozități și te face să te întrebi de multe ori „de ce?”. În timp ce citeam cartea și mai ales atunci când am ajuns la paginile cu „Căile și mijloacele răului”, unde sunt câteva exemple de blesteme și cum operează acestea asupra celui blestemat, au fost mai multe „aha-uri”, în ideea de „ce le mai trece
„Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă (…) Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie umană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un nume milioanelor de victime inocente- fără chip, fără voce, fără nume- ale barbariei naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare; împreună cu cartea ei, a devenit un simbol.” „De
Cum urci Buciumul, un indicator îți arată drumul spre Dobrovăț. Îți spui în gând că-i un alt drum de țară, nimic spectaculos. Numai că, imediat ce-ai cotit la dreapta, străbați poate cel mai frumos drum din județ, în mijlocul unei păduri care îți taie respirația. Te îndrepți agale spre Dobrovăț. Și mergi pe drumul șerpuit câțiva kilometri. De cum intri în comună, în dreapta n-ai cum să treci fără să observi stejarul falnic din mijlocul poieniței care, pe vreme bună, se transformă într-o oază de liniște tare admenitoare pentru ieșenii care vor să evadeze din graba și zgomotul cu
Sophia Loren e imaginea atipică a celebrității la cel mai înalt nivel. A crescut în sărăcie, în Pozzuoli, fără tatăl care doar a recunoscut-o, dar nu s-a gândit niciodată să-și asume o relație cu mama Sophiei. E remarcată în urma unui concurs de frumusețe de la Roma. Devine actriță la vârsta adolescenței și tot atunci îl cunoaște pe cel care avea să-i fie soț întreaga viață. Căsătoria lor nu a fost lipsită de peripeții: ea, 16 ani, actriță. El, aproape 40, producător de filme, căsătorit, în timpuri în care în Italia nu era legalizat divorțul. Se căsătoresc prin reprezentanți-
Alexander McQueen. Lee, cum îi spuneau apropiații. Un geniu al modei, un suflet măcinat de o tristețe lăuntrică pe care nu prea a lăsat-o să se vadă. În ziua în care trebuia să își înmormânteze mama, el s-a sinucis. S-a spânzurat în propria locuință, de unde a fost scos într-un sac negru, de cadavre. Adică a fost scos fix așa cum îi spusese cu puțin timp în urmă unuia dintre bunii săi prieteni, Sebastian care, în film, spune că nici nu poate să-și imagineze ce era în sufletul lui când se chinuia să facă gestul acesta, să-și pună funia,
„Mi-aș dori să fiu vocea fetelor care fac parte din noua generație, mă simt mai apropiată ca vârstă de nevoile și fricile lor! E mare nevoie ca orice tânără fată să aibă un start sănătos în viață, ca să înțeleagă cine este este, ce vrea și să își dea voie să nu se lase limitată de nimeni și nimic! Dacă vor să se descopere, să mă caute, pot să le ajut!”, e gândul pe care Diana Pîrje mi-l împărtășește de la începutul discuției noastre. Psiholog de profesie, Diana Pîrje (pe care o găsiți și aici) cunoaște obstacolele pe care
Educație financiară. 11 aprilie e ziua dedicată educației financiare, un concept care a prins contur și a prins la public mai ales în ultimii ani. Dacă e să dau timpul înapoi și să-mi amintesc când am făcut primii bani, gândul mă duce la anii copilăriei, când organizam spectacole în uscător și vindeam bilete. Din acei bani cumpăram suc și dulciuri pentru spectatori. Sau când organizam tombole. Sau la colindă, când abia așteptam să vină Crăciunul tocmai pentru că știam că dacă merg cu colinda, voi face ceva bănuți. Dar primii mei bani făcuți pe bune au fost pe la