Silviu Iliuță povestește cu un umor simplu și savuros pățaniile lui Anton, detectivul din povestea „Detectiv de România”, detectivul fără niciun caz nerezolvat. Bine, e și detectivul fără niciun caz real de detectiv la activ până fix în momentul în care pe ușa biroului îi intră o tânără misterioasă, care îi cere să ancheteze un caz de crimă. „E vorba despre un cadavru!”, îi spune doamna. Anton întreabă senin și fără să-și arate emoțiile, ca și cum i-ar fi trecut prin mâini sute de astfel de cazuri, despre ce cadavru e vorba, al cui e. Ea răspunde nonșalant că e vorba despre cadavrul ei. Moment în care pe Anton îl lovește uimirea, curiozitate și gândul că are pe masă un prim caz real. Sigur, unul plin de semne de întrebare și neobișnuit, dar astea-s detalii…
Anton e personajul principal al romanului „Detectiv de România”, un personaj aparte. Crescut de unchi și mătușă pentru că familia sa avea deja prea mulți copii, pare mut. Nu e deloc comunicativ și nici popular. Are un prieten imaginar, Titus, cu care vorbește, un prieten care-i explică pe îndelete cum stă treaba cu femeile, care-l motivează să dea jos kilogramele pe care le are în plus. Eve sau Eva îi e ca o soră. E reală, e total diferită și îi e și secretară pe cabinetul de detectiv. Sigur, Eve mai are și altă activitate, că de altfel ar fi murit de foame.
Anton se îndrăgostește de Ochi Spălăciți, așa îi spune Irinei, femeia la care se va gândi toată viața, chiar și atunci când aceasta dispare… la o nuntă. De fapt, tot firul epic pornește de la acea nuntă petrecută în urmă cu 15 ani. Nunta Doinei cu Sunny, un englez cât se poate de indian, pe care Doina îl cunoște pe internet și pe care îl vede la față chiar în ziua nunții. Și-l imagina altfel, dar n-a mai putut să dea înapoi.
După o lună de mariaj, Doina fuge în Italia. Îl părăsește pe Sunny de dragul unui italian pe care-l cunoaște tot pe internet, despre care nu știe mare lucru, doar că o așteaptă la Roma. Acolo, șoc, n-o mai așteaptă nimeni. Doina e răvășită și aproape culeasă de pe stradă de un italian obișnuit cu bordelul, acolo unde-și lasă și întreaga avere. Sunny, rănit și dezamăgit, vrea să-i dea o lecție Doinei și își face un plan. Vrea să se răzbune pe toți cei care au râs de el. Ia niște acte, inclusiv acte false, se duce la bancă, primește un credit și așa aranjat se prezintă autorităților ca mare investitor englez. Sigur, discuțiile, împărțirea comisioanelor între prefect și alții, totul e descris într-un mod în care „orice asemănare cu realitatea nu e deloc întâmplătoare”, ne anunță autorul, printr-o notă. Pe scurt, așa ajunge Sunny să fie putred de bogat.
Toate, dar absolut toate au legătură. Sigur, legătura cu nunta e dată de un accident aviatic care se petrece fix în preajma locului în care se desfășoară evenimentul anului- nunta Doinei cu Sunny. Atunci dispare Irina, Ochi Spălăciți, fata ținută din scurt de tatăl său mult prea posesiv, colega cu care Anton își face temele aproape zilnic doar pentru că tatăl Irinei nu-l vede vreun pericol pentru fata lui.
Întregul roman „Detectiv de România” e construit pe dualitatea prezent- flash-uri din trecut, asta pentru a putea înțelege firul epic. Acțiunea curge în așa fel de nu-ți vine să lași cartea din mână, vrei să afli „și apoi?!?”. Cu cât citești mai mult, cu atât începi să faci legături, să te gândești că accidentul aviatic n-a fost deloc întâmplător, că Irina e mai vie ca niciodată, că Anton nu-i deloc retardat, așa cum l-a numit chiar învățătoarea. Anton își ia rolul extrem de în serios. Nu își pierde niciodată încrederea că într-adevăr va ajunge un detectiv celebru.
Moartea suspectă a lui Sunny cade ca un trăsnet pentru toți. De-aici, acțiunea capătă și mai mult suspans. Anton începe să cerceteze cazul pe cont propriu, în paralel cu poliția. Ajunge la București, acolo unde își arată naivitatea în toată splendoarea. Anton cară cu el o valiză cu negrese, c-așa știe el că trebuie să faci când ajungi într-un loc în care nu ai mai fost, că trebuie să le oferi oamenilor de acolo ceva care să te reprezinte, să fii ospitalier chiar și-n deplasare. Așa că oferă prăjiturici taximetristului, recepționerei de la SPA, tuturor celor pe care îi întâlnește.
Naivitatea lui Anton e subliniată și mai bine de autor atunci când, de exemplu, la expresii de genul „mergi ca Vodă prin lobodă”, Anton poate să răspundă senin „dar n-avem lobodă”. Sau mai ales atunci când crede că „a călca pe bec” e modul bucureștenilor de a le spune bun venit provincialilor. De fapt, Anton „calcă pe bec” de multe ori la București, cu cea care deține SPA-ul. Calcă pe bec adică face sex. Dar el tot nu se prinde ce înseamnă să calce pe bec. Multe dialoguri dintre el și Eva au astfel de situații comice, de expresii interpretate în sens strict de naivul Anton. Descoperim, pe parcurs, că de la mătușica i se trage treaba asta.
În carte, polițiștii care anchetează cazul nu știu ce e acela un detectiv. Îl iau peste picior pe Anton și chiar îl pun să susțină un test extrem de dificil în opinia lor, doar- doar ca să-i ia licența. Bine, întrebările n-au nicio legătură cu nimic aproape, moment în care te cuprinde o porție zdravănă de râs. Numai că Anton le dă peste nas, termină testul în nici zece minute și iese din sală. Punctajul final este de 100% răspunsuri corecte. Brusc, devine idol pentru inspectori și polițiști. Brusc, toți își pun speranțe în acest detectiv de România care nu prea înțelege el tot ce se petrece, dar e de o inteligență sclipitoare, face analogii la care nimeni nu s-ar aștepta și citește omul dintr-o simplă scanare.
Anton are 34 de ani. E vârsta la care reușește să pună cap la cap detaliile care arată exact cine l-a omorât pe Sunny. N-am să vă spun cine e făptașul, vă las pe voi să aflați. Cert e că Anton le dezvăluie concluzia tuturor chiar în final, atunci când îi adună pe toți în aceeași încăpere. Inclusiv personaje la care chiar nu e-am fi așteptat să aibă un rol așa important, cum e cazul fotbalistului celebru din divizia satelor, care apare fugitiv în carte, doar când oferă un indiciu, până la cel care are galeria de artă din București, un pasionat fancy și-n lumea lui, care bifează, la rându-i, o simplă secvență care aparent n-ar avea nimic de transmis. Aparent…
