Știm prea puține lucruri despre exorcisme, iar asta pentru că mulți pun la îndoială harul cu care unii preoți au fost înzestrați în direcția aceasta. Și nu doar oamenii simpli au dubii, ci inclusiv alți preoți. Cartea despre părintele Amorth e răscolitoare. Stârnește curiozități și te face să te întrebi de multe ori „de ce?”. În timp ce citeam cartea și mai ales atunci când am ajuns la paginile cu „Căile și mijloacele răului”, unde sunt câteva exemple de blesteme și cum operează acestea asupra celui blestemat, au fost mai multe „aha-uri”, în ideea de „ce le mai trece prin minte unora!?!”.
Citind cartea, am aflat inclusiv despre un ritual de purificare a bunurilor mai ales acolo unde e semn de lucrătură umană, cu interese clar neortodoxe. De exemplu, la un moment dat e prezentat cazul unei tinere care avea în permanență o durere de cap incontrolabilă și insuportabilă. O rudă i-ar fi sfătuit pe părinții acesteia să ajungă la exorcist, la părintele Amorth, pentru o exorcizare. Culmea, în toată casa, singura pernă în care a fost găsită o fâșie de pânză neagră, ca de doliu, având cusute în jurul ei mai multe pene, ca coroană mortuară, a fost perna fetei. Sfatul a fost ca părinții să stropească perna cu apă sfințită și apoi să îi dea foc. Imediat după, fata nu a mai avut niciun fel de durere.
Părintele Gabriele Amorth a murit în anul 2016. Din anul 1986, când a fost numit exorcist de cardinalul Poletti, a eliberat mii de suflete chinuite de peste tot din lume. A înființat Asociația Exorciștilor și a fost, așa cum e prezentat și-n carte, „deținătorul cheilor acelei porți dintre universuri, un tezaur de amintiri, de povestiri, de întâmplări (…) uimește prin seninătatea cu care îți povestește, pe un ton absolut normal, despre oameni în ale căror guri spumegânde se materializează cuie de fier lungi de zece centimetri pe care încearcă să ți le scuipe în față (…) Părintele Gabriele e un bărbat zâmbitor, cu un aer glumeț, care strecoară mereu câte o glumă în ceea ce spune. Nu are celular, nu știe ce este internetul, nu se ută la televizor și nici nu citește ziarele”. Născut pe 1 mai, ziua dedicată Mariei, vede în ziua sa de naștere modalitatea de a o onora pe Maica Domnului. Au existat inclusiv ecranizări despre părintele Amorth, iar cea mai recentă e The Pope’s Exorcist:
În carte, părintele Amorth spune că Iisus Hristos a zis că vor exista preoți cu o funcție precisă, prin care „în numele Meu vor alunga diavolii”. Cam așa am putea defini exorciștii. Exorciștii pot fi numiți doar de către episcopi și sunt aleși dintre acei preoți „stăruitori în rugăciune, echilibrați și culți, cu o bună reputație”.
Cazurile prezentate în carte sunt cutremurătoare, de la exorcisme făcute în locuințe la cele care vizează în mod direct persoane. Fiecare e liber să creadă sau nu în astfel de lucruri… sigur că sunt relatări care ridică semne de întrebare, însă doar cei care au simțit pe propria piele acea eliberare de care se tot vorbește în carte poate cu adevărat să înțeleagă întreg procesul vindecător. În timpul practicii, preotul exorcist vorbește cu demonul. Asta după ce îl identifică. Demonul i se arată exorcistului. Îi spune cum îl cheamă și cum a ajuns să pună stăpânire pe cel posedat. Demonul îl conduce pe posedat după bunul chef. Pe unii a reușit să-i împingă la suicid, întrucât acționează ca o voce pe care doar posedatul o aude. În funcție de caz, numărul de exorcisme diferă.
Interesant mi s-a părut cazul unei vrăjitoare care a ajuns la părintele Amorth disperată că soțul ei e pe moarte. A ajuns pe patul de spital din cauza unui blestem pe care chiar ea i l-a aruncat. Femeia era în pact cu diavolul, cum ar fi putut părintele exorcist să o ajute? Inițial, a refuzat-o. I-a zis în mod direct că are o ură în suflet care nu o face deloc demnă să stea în fața lui. La insistențele celei cu care venise, a acceptat să o exorcizeze. De fapt, i-a zis că se va întoarce singură pentru că își va dori chiar ea să fie vindecată. Și așa a fost. În nici o oră, vrăjitoarea s-a întors. Femeia a vărsat nu mai puțin de 13 demoni. Urlând, a început să vomite. Din gură i-a ieșit un cheag de pământ brun și salivă. Vrăjitoarea voma continuu. Scotea din ea tot. Pe jos era numai vomă. În final, a căzut prăbușită la pământ. Reușise! Părintele exorcist Amorth a curațat totul cu apă sfințită și rugăciune. La scurt timp după întreg procesul de exorcizare, femeia a fost anunțată de la spital că soțul ei și-a revenit în mod miraculos. Chiar în ziua de Crăciun s-au întors amândoi la părinte, s-au spovedit și s-au împărtășit, mulțumindu-i pentru tot.
„Cine merge la vrăjitori e deja într-o anume stare de slăbiciune psihologică!”, afirmă părintele Amorth, iar căi să facă rău se găsesc…
Nu zic mai multe… vă las pe voi să citiți cartea și să vă trageți propriile concluzii. E un subiect sensibil, omis de multe ori din diferite rațiuni. Trăim într-o societate în care oricum totul e pus la îndoială, dar dacă nu ni s-a întâmplat în mod direct nouă, asta nu înseamnă că altora nu li s-a întâmplat. Personal, după ce am citit cartea Părintelui Amorth și am mai avut câteva discuții cu niște prieteni care mi-au povestit și ei lucruri înspăimântătoare, nimic nu mă mai surprinde… dar tot mă face să mă întreb „de ce?”, de ce fac unii oameni un rău intenționat într-un astfel de mod, de ce aleg calea diavolului pentru a veni de hac altcuiva, când au la îndemână calea lui Dumnezeu pentru a se vindeca pe ei înșiși?
