„Divorț în stil italian” prezintă povestea de dragoste dintre Domenico Soriano, un om de afaceri italian, și Filumena, fostă damă de companie.
Chiar dacă s-au cunoscut într-un bordel, cei doi trăiesc o poveste de dragoste de vreo 25 de ani. Numai că n-a cerut-o în căsătorie niciodată, iar ceea ce a înfuriat-o a fost să afle că Dome icoana e amorezat de o tânără domnișoară de 22 de ani, pe care ar intenționa să o ia de soție.
Filumena se preface că e pe moarte pentru a obține căsătoria. Așa începe totul…
Pe litera legii, căsătoria e declarată nulă, numai că Filumena îi mărturisește la un moment dat lui Domenico că are trei băieți, iar unul dintre ei e fiul lui.
E momentul în care firul epic ia altă întorsătură și totul curge într-o veselie care n-are cum să nu te facă să râzi.
.
În seara în care eu am văzut piesa, mai mult ca oricând, gândul mi-a fugit la decoruri. La toată munca din spate, pe care noi, spectatorii o conștientizăm prea puțin în cele câteva zeci de minute în care stăm și privim, ascultăm, contemplăm.
Apoi, mă gândeam că în toată perioada asta în care sufletul meu rătăcește în amintiri, gânduri și multă tristețe, credința, cititul, sportul și teatrul îmi sunt ca un refugiu. Nu contează că e vorba de câteva ore, e acea activitate care te face să te deconectezi și să fii prezent acolo.
.
Regia piesei „Divorț în stil italian” e semnată de Alexandru Vasilache, iar scenografia aparține Alinei Dincă Pușcașu.
.
La final, revin cu recomandarea mea de a deveni consumatori de cultură. Fie că mergeți la teatru, fie că vizitați un muzeu, fie că ieșiți la un concert ori cumpărați o carte sau un obiect realizat de un artist, toate astea sunt acțiuni care arată că #eNevoieDeCulturăȘiArtă.
Nu zice nimeni să faceți asta în fiecare zi, dar măcar o dată pe lună chiar puteți găsi răgaz și pentru astfel de activități.
