Am fost din nou la teatru. Am văzut piesa Bungalow 21, cu Maia Morgenstern, Gavril Pătru, Erica Moldovan, Florin Gorgos și Codrin Dănilă. Regia e semnată de Răzvan Oprea și scenografia de Simona Marcu.
Vreau să spun că fiecare apariție a lui Florin Gorgos îl face să râdă și pe cel mai trist om din sală. Are haz, interpretează atât de natural fiecare scenă… nu uit acel „acțiune, motor, mă iubesc!”.
Despre actrița Maia Morgenstern nu pot să spun decât „chapeau bas”, ca de fiecare dată. Magistrală. Impecabilă. Interpretare desăvârșită. O bucurie să o poți vedea pe scenă, acasă.
Pe Erica o vedem des în piesele stagiunii Ateneul Național din Iași , dar chiar și așa, aseară parcă am simțit altfel interpretarea ei. În pielea lui Marilyn Monroe, a reușit să ne transmită toate fricile și frământările pe care le-a avut. O fetiță în haine de femeie, cam așa s-ar putea caracteriza personajul.
Gavril Pătru e actor al Teatrului Național din București. Rolul interpretat în Bungalow 21, al lui Yves Montand, i-a pus în valoare toate calitățile actoricești.
Iar cu Codrin Dănilă suntem obișnuiți, și el fiind actor al Ateneului, îi cunoaștem talentul și modul în care reușește să se transpună fără emoții în tot felul de roluri.
Bungalow 21 e o poveste adevărată. Sunt unele replici în piesă care te pun pe gânduri. Am reținut cuvintele pe care Erica le rostea sub interpretarea lui Marilyn: „iubesc moartea mai mult decât viața!”. Câte dedesubturi sub această afirmație…
Privită atent, povestea e extrem de psihologică. Fiecare personaj vine la pachet cu o sumedenie de vulnerabilități la care cu siguranță fanii lor de atunci nu s-ar fi gândit. Cum poate nici astăzi nu se gândesc…
Esența lui Bungalow 21 nu e neapărat triunghiul amoros dintre Simone Signoret, Yves Montand și Marilyn Monroe, ci mai degrabă sentimentele și stările pe care aceștia le trăiesc unii față de ceilalți.
Marilyn îi mărturisește cu disperare lui Simone că o iubește pentru că e inteligentă și talentată. Pentru că strălucește chiar îmbrăcată până în gât, nu ca ea, care trebuie să-și mascheze inteligența sub un zâmbet de care n-are chef tot timpul.
Dacă asculți atent replicile, înțelegi că dincolo de umorul piesei, stă un soi de dramatism al personajelor care sunt glamour doar la suprafață. Că interiorul e prăfuit tare…
Așa cum am mai spus, teatrul e viu. Interpretarea e sub ochii noștri. Cine știe ce e în sufletul actorului atunci când lasă haina personajului…
V-am mai spus și o repet: mergeți la teatru! Am plătit 50 de lei pentru un bilet. Cât o pizza. Diferența e că pizza nu-ți lasă amintiri și nici nu-ți transmite emoțiile cu care pleci acasă de la teatru.
