Starul se confesează pe parcursul celor patru episoade. Avem în față un Robbie Williams care privește cu lacrimi în ochi imaginile surprinse în trei decenii de carieră. Relaxat, în chiloți, așa e tot documentarul. Singuratic, cum se și caracterizează. Poate prea îmbătrânit la față, însă nu-i de mirare la ce stil de viață haotic și epuizant a dus și cât alcool și droguri a consumat. Succesul nu e cum îl vedem noi. Mulți cred că ar putea duce lejer viața pe care starurile o au. Dar oare e chiar așa? Nu prea.
Sucesul vine la pachet cu tentații, un stil de viață total pe dos, sacrificii, epuizare, boli ascunse și tot așa. Unii reușesc să facă față, alții dimpotrivă. La ce tumult interior a avut Robbie Williams (pe care l-a mascat incredibil de bine și așa mi-a adus aminte de Matthew Perry) și cu toate dependențele, n-ai cum să nu te gândești că a fost pe-aproape să fie și el în celebrul Club 27.
„Lumea crede că dacă ai succes, nu ai de ce să fii supărat. Eu urc în fața a 80 000 de oameni și simt că sunt la etajul 100, într-o cameră care arde, iar eu trebuie să stau acolo. E tulburător!”
Spune de la bun început că e bine unde e acum, însă simte că trecutul încă îl bântuie… dependent de droguri, diagnosticat cu depresie de pe la 23 de ani, aproape că devenea o epavă în preajma anului 2007. Se descompunea văzând cu ochiul liber. Aproape că nu-i păsa că poate să moară. Cam asta face dependența. Creează euforie, îți dă impresia că poți face totul, dar te și izbește de pământ când te-aștepți mai puțin. A ajuns din nou la dezintoxicare. Fix la câteva zile după ce o cunoscuse pe cea care urma să-i fie suflet-pereche, soție și mama celor patru copii, actrița Ayda Field. Dar până acolo…
Robbie Williams era adorat ca un veritabil star peste tot în Europa, mai puțin în țara sa. În Marea Britanie, Robbie a fost întotdeauna personaj de rubrici negative. Orice ar fi făcut bine, pentru tabloidele din Marea Britanie nu era niciodată suficient ca să-l prezinte altfel decât în termeni dureroși, denigratori. Când umplea stadioane în cele mai importante orașe europene, presa britanică spunea că Robbie Williams nu e nimic altceva decât un ratat. Presa britanică n-are nimic de-a face cu ce se întâmplă în alte țări… se bagă în viața ta trecând cu mult peste bariera decenței, n-are scrupule, ar face orice ca să te pună într-o lumină proastă. Iar Robbie nu face altceva decât să confirme ceea ce și alte vedete britanice au tot spusde-a lungul vremii.
„În afara UK mi se permitea să fiu star. În UK nu era deloc așa. Orice aș fi făcut, presa din UK m-ar fi urât în continuare, mă vedea tot un nimeni și mă prezenta cât mai nașpa.”
Robbie Williams a renunțat la școală la 16 ani. S-a înscris într-o trupă: Take That. Așa a cunoscut faima de la o vârstă fragedă. Dar tot în perioada Take That începe să fie dependent de droguri, să fie invidios până la ură pe colegul său de trupă, Gary. Vrea să fie el în față. Se simte în umbra lui Gary. Vrea mai mult. Așa că decide să părăsească formația Take That.
Avea 21 de ani. Consuma droguri, nu făcea altceva decât să stea. Părea fără viitor, debusolat, fără puterea de a se aduna și de a o lua de la capăt. Până când și-a spus că nu-și putea rata viața la 23 de ani. Acceptă să meargă la dezintoxicare. Îl întâlnește pe Guy Chambers, un tânăr compozitor și producător falit la propriu pe-atunci, însă cu un potențial fantastic. Robbie simte că se pot ajuta reciproc și încep să colaboreze, să lucreze la albumul care trebuia să anunțe revenirea pe scenă a lui Robbie Williams.
„Succesul imens a venit prea rapid. Nu voiam să-mi ratez viața la 23 de ani. Succesul nu mi-a alinat durerea. Îmi era greu să mă trezesc dimineața.”
Și a venit „Angels”, piesa cu care Robbie Williams dă lovitura. Come-back-ul e neașteptat. Chiar el spune că „părea că ne facem loc din ghearele înfrângerii”. Începe să-și dea seama că n-a fost deloc ok modul în care s-a purtat cu Gary de la Take That. Începe, ușor-ușor, să-și vadă vina. Totuși, acum era pe drumul lui… star în Europa, un nimeni în SUA. Și asta îl face să vrea să cucerească SUA.
Trece oceanul, o ia de la zero. Numai că americanii nu prea îi înțelegeau umorul negru. I-a fost greu. Cu multe momente de dezamăgire. Oricum era trist mai mereu. Când revede toate video-urile acum, își dă seama că în toate filmările este extrem de sincer, dar trist. Cu o singură excepție, perioada în care a fost într-o relație cu Geri Halliwell de la Spice Girls. Abia ieșise de la dezintoxicare, știa că n-avea cum să fie într-o relație pentru că abia putea să aibă grijă de el. Dar s-a lăsat dus de val. Și a fost fericit. Cât timp au fost vacanță în Mediterana, chiar a fost fericit. Părea că găsise acea normalitate după care tânjea. Doar că… ce a urmat când au revenit în Marea Britanie, a spulberat totul. Nebunia a reînceput.
Concertele de la Leeds au fost ca un moment de cotitură pentru el. Nu mai făcea față la propriu. A urcat pe scenă și imediat a făcut atac de panică. Nu se putea controla. Nici el nu își explică cum a reușit să ducă concertul la bun sfârșit. A doua zi a vrut să anuleze totul. Nu mai putea. Gândurile din mintea lui erau „nu ești în stare de nimic”, „nu poți”, „ești un ratat”, „ești un nimeni”. Asta era în mintea lui, în timp ce în față avea o mare de aproape zeci de mii de oameni care îi strigau numele și-abia așteptau să cânte odată cu el versurile pieselor care l-au făcut celebru.
A urcat pe scenă. A făcut-o doar pentru că s-a gândit că toți oamenii are lucrează pentru el și depind de el. Și-a zis că nu îi poate lăsa fără pâine. A urcat, a performat, dar a fost cumplit. Recunoaște că a fost cumplit din cauza a ceea ce experimenta în interiorul lui, trăiri pe care nu știe nici acum cum de a reușit să și le controleze. Era epuizat. Robbie era epuizat. Toată lumea vedea că e epuizat. Așa că s-a dus în America. America trebuia să îl vindece. Acolo i se permitea să fie nimeni, să ducă o viață normală, acea viață normală despre care îi povestea lui Geri Halliwell.
Despărțirea de producătorul cu care a cunoscut succesul a însemnat și schimbarea stilului muzical care l-a consacrat. Albumul nou era ca un copil pentru Robbie. El credea în el, europenii credeau în el. În schimb, britanicii dau din nou de pământ cu Robbie Williams. Timpul trece, presiunea e tot mai mare. E anul 2007. Robbie începe să clacheze din nou. Sunt imagini pe care el nu și le mai amintește pentru că prea era sub influența drogurilor. Și totuși… în cel mai jos moment al său o cunoaște pe Ayda Field. Era în perioada în care el a reluat consumul de droguri.
Ayda Field nu mai ieșise niciodată cu un dependent. Chiar recunoaște că a speriat-o cumva. În primele minute după ce s-au cunoscut, ea și-a dat seama că n-aveau nimic în comun. Era ceva ce o liniștea pentru că știa că așa nu va avea nimic de-a face cu el. Numai că pe drum spre o petrecere, au râs cu atâta poftă și au povestit surprinzător de degajat, ca și cum s-ar fi știut de-o viață. Brusc, apare scânteia. Și în aceeași notă au continuat și când au ajuns acasă, chiar dacă lui Robbie i s-a făcut rău după ce prizase ceva droguri.
Atunci a simțit Ayda că omul acesta e sufletul ei pereche. Doar că… a doua zi, Robblie o sună și o anunță că nu pot fi împreună. Urma să meargă la dezintoxicare din nou. Sufletul-pereche al ei apăruse întâmplător și dispăruse imediat. Dar Ayda a acceptat situația. Când s-a externat, a căutat-o. Au plecat împreună peste tot pe unde Robbie fusese ca artist, dar niciodată ca turist. Și-au dat timp să se îndrăgostească cât au petrecut împreună. În sfârșit, Robbie Williams își găsește echilibrul. Ea îl făcea fericit. Ea l-a înțeles. Ea i-a fost alături. Ea a crezut în el și i-a dat putere. Ea l-a iubit din prima și a avut răbdare să o iubească și el, când va putea.
După trei ani de pauză de scenă, Robbie Williams revine. Și nu revine singur, ci se alătură trupei Take That, reunită după atâtea decenii de pauză. Încă o dată, Take That e un colac de salvare pentru Robbie. Acum vede lucrurile diferit, matur. Știe cât, cum și unde a greșit în trecut. Le cere iertare. Își cere iertare.
Povestea sa e un final fericit. Are ce și-a dorit: o soție și patru copii, o familie. „Slavă Domnului!”, își spune chiar el, la final.
„Publicul e cel care m-a protejat!”
sursa foto reprezentativă: netflix.com
