Îi remarci farmecul. Feminină prin fiecare mișcare, Alexandrina e acel tip de femeie care te face să o admiri de la distanță, subtil, fără a-i ști povestea. Când ne-am cunoscut, avea un aer parizian, degajat, nimic din obișnuința unui oraș tăcut sub impactul pandemiei. Îmi amintesc și acum simplitatea unui ansamblu care emană rafinament: cu balerini, blugi skinny, o bluză care avea atașat un element masiv, o fundă, ochelari de soare mari. De-abia făceam cunoștință, nu știam mai nimic una despre cealaltă și, totuși, peste două ceasuri au trecut pe nerăsuflate… Alexandrina Alboaie, omul „curios” din spatele
„Marea nu iartă!”, e începutul unui dialog de vreo două ore cu Ionuț Rusu, managerul Stargate Crewing Agency, una dintre cele mai cunoscute agenții din domeniu, de la noi din țară. Cu un marinar în familie (cumnat-miu, absolvent al Liceului de Marină), îmi dau seama că n-am discutat niciodată despre provocările unei meserii care nu relevă prea multe lucruri, mai ales dacă nu suntem născuți la malul mării. Totul e diferit față de ceea ce vedem în filme, deși Ionuț Rusu îmi confirmă că pirații sunt cât se poate de reali și că, în unele porturi din estul
Pianul celebrului anticar Grumăzescu „se aude”, din luna iulie, pe str. Elena Doamna, nr.39A, la adresa pe care se află situată una dintre cele mai cunoscute case restaurate în regim privat, Casa Iosef Zoller (povestea casei o puteți citi aici: https://insociety.ro/discover/casa-iosef-zoller-bijuteria-arhitecturala-renascuta-din-ruinele-iasului-contemporan/). Vechi de peste 100 de ani, pianul a stat pe scena Casei de Cultură „Ion Creangă” din Tg. Neamț, de unde a fost transportat la Iași, după ce avocata Gianina Vera Poroșnicu, noul proprietar, a stat și a povestit cu soția dlui Grumăzescu și a reușit să o convingă că trebuie să readucă pianul la Iași. Aceasta nu
N-aș fi pus aceste rânduri sau #gânduricarenuintereseazăpenimeni (cum le denumesc pe Fb-ul meu) într-un articol, dacă n-ar fi fost atât de bine primit ca reacții, pe propriul profil de Fb, acolo unde și-au găsit locul foarte puține persoane pe care nu le cunosc (și care așa va rămâne, căci pe www.insociety.ro e activitatea pe care trebuie să o cunoască lumea)… așa că las și aici crezul meu, într-o societatea care pare tot mai mult pe traseul greșit. Nu e musai să fii de acord cu mine, nu asta e ideea, dar poate unii rezonează… Așadar, CONTEXTUL: o reclamă a celor
„Nu trebuie să știm nimic despre viață, trebuie doar să o trăim. Liniștea nu se arată, se simte. Iar dragostea… ah, dragostea este de fapt viață. Cred că abia atunci simți că trăiești, când lași prostia, emoția și durerea ei să te cotropească.”, mărturisește Alexandra Gheorghe, tânara scriitoare care a reușit să-i cucerească pe oameni cu scrierile în care vorbește despre viață și trăiri pe care e imposibil ca fiecare să nu le fi experimentat. Alexandra Gheorghe vindecă suflete. Paradoxal, când era mică, își dorea să fie medic, însă profesional, direcția i-a fost cu totul alta. În
Amazon s-a gândit să surpindă cu un nou produs care, în subsidiar, nu-și propune să ne vulnerabilizeze în fața celorlalți, ci să măsoare starea de sănătate și starea de bine a utilizatorilor. Practic, brățara inteligentă va remarca schimbările pe care organismul le are în urma unor situații, evaluând modul în care, în funcție de emoțiile experimentate, starea de spirit îți este afectată. Indirect, produsul are în vedere evaluarea stării de sănătate, calculează masa coporală și indicele de grăsimi. De asemenea, îți monitorizează și somnul și îți spune dacă ai sau nu un somn de calitate. Denumită AMAZON HALO, brățara
Da, cu toate că ni se pare absolut ireal, în România încă există oameni care nu au făcut niciodată duș. Adică firescul e vis pentru aceste familii care provin din medii defavorizate și locuiesc în zone sărace ale județului, iar autoritățile ridică în continuare din umeri la întrebarea „cum e posibil să avem o astfel de situație?”. N-are rost să intrăm în detalii care ne vor enerva, așa că mai degrabă aplaudăm acele inițiative sociale care urmăresc să le arate oamenilor că se poate și altfel, că normalitatea e alta decât cea de care se lovesc zi de
Câte povești nu au început cu „ne vedem la o cafea?” și câte trăiri n-au fost notate la o cafea? Scriind un text despre tabieturile dintr-o ceașcă de cafea pentru prietenii de la Maison du Cafe (despre care am scris aici), mi s-a părut oportun să creionez și aici, cu ochi personal, povestea cu întâlnirea cu prima ceașcă de cafea, fără să intru în detalii de gusturi, arome și stilurile de a servi cafeaua în diferite colțuri ale lumii. Nu-mi amintesc când am băut prima gură de cafea. Sigur că eram mică și probabil am încercat și
Se spune că nu scapi de ceea ce ți-e frică, însă n-aș numi-o frică, ci doar gânduri că, într-o bună zi, dacă ar fi să…? Sunt un om cu slăbiciuni multiple, mi-am spus de multe ori că nu suport durerea și că mereu îi voi aprecia pe adevărații învingători ai unei vieți inegale. Nu, nu sunt puternică în fața unor destine care luptă să supraviețuiască și îndură chinuri de neimaginat, a părinților care se chinuie cu bolile propriilor copii sau a celor care, în urma unor hazarduri, pornesc cu mai puține șanse într-o societate care încă e înlemnită
„Mă simt legat de acest pământ străbun, îmi iubesc și respect strămoșii și chiar dacă am călătorit prin toată Europa, tot aici, la noi în țară doresc să îmi duc traiul împreună cu soția mea și cei doi băieți și asta în condițiile în care primul meu băiat, Odin, s-a născut pe tărâmurile lusitane”, mărturisește Castor, întrebat fiind despre alegerea pe care a făcut-o atunci când a decis ca, după 10 ani de pribegie prin întreaga lume, să se întoarcă acasă, chiar dacă, atunci când a plecat, și-a zis că va reveni cât de repede posibil.