„Îmi este frică că totul va trece foarte repede și nu voi apuca sa mă bucur 100% de fiecare experiență trăită pe scenă. Clipa de frumusețe trece foarte repede.” Rafinată și elegantă, cu un surâs care denotă o persoană extrem de jovială, balerina Monica Ailiesei, solistă a Operei Naționale Române din Iași, s-a visat dintotdeauna pe scenă. „Nu m-aș fi văzut făcând altceva”, îmi spune din primele minute ale întâlnirii noastre. E firesc… ea iubește scena, iar scena o iubește pe ea, de la 12 ani chiar, vârsta la care și-a pus pentru prima dată poantele în
Parcă altfel merge cafeaua când vine la pachet cu un mesaj menit să te facă să zâmbești la orice oră din zi, par să-și fi spus băieții de la Cappucino Story din București, afacerea care a cucerit inclusiv mediul online prin paharele personalizate cu tot felul de mesaje amuzante. Totul a prins contur după ce „în joacă am desenat o siluetă care se voia a fi Chaplin și am postat-o pe Facebook. Prietenii au început să ceară fiecare câte un desen și așa a venit ideea cu pahare desenate manual”, spune Cătălin Jianu, unul dintre cei trei asociați
Irina MARELE, invitata Laurei Buțurcă în cadrul emisiunii „Confesiuni”, este o poveste în sine: de 30 de ani în culisele Operei Naționale din Iași, a deprins meseria de peruchier la locul de muncă, de la oamenii din „vechea gardă”, cum s-ar zice. Trăiește fiecare spectacol prin personajele cărora le dă viață prin accesorii și spune că niciodată, indiferent de suma care i s-ar propune, n-ar putea lăsa agitația și satisfacțiile dintr-o instituție de cultură pentru a lucra într-un salon, de exemplu. „Suntem ca o familie, toți cei de la Operă! Mi-ar lipsi tare mult, dacă nu aș mai fi
„Din poziția prezentului, tot ce am trăit înainte de accident face parte din categoria ‹‹cele mai frumoase amintiri››. Chiar dacă nu îmi dădeam seama, pot spune că atunci am trăit adevărata fericire pentru că aveam totul. Să ai totul nu înseamnă să ai bani sau lucruri materiale. Să ai totul înseamnă să fii sănătos, să te dai jos singur din pat, să mănânci cu mâna ta, să deții controlul asupra corpului tău și să îi ai pe cei dragi aproape. Cu lacrimi în ochi, așa am parcurs o mare parte din „Suflet de porțelan”, povestea unui copil pe care
De ani ne sună în urechi „trebuie să fii puternic!”, „nu fi slab!”, de parcă orice dâră de sensibilitate s-ar transforma automat în vulnerabilitate. A fi puternic înseamnă, în propria mea accepțiune, a-ți asuma tot ceea ce faci și simți, fără a fi nevoit să explici cum și de ce. Ba da, poate singura explicație ar trebui să fie „pentru că așa vreau!”. Dar a fi puternic nu înseamnă a fi lispit de sentimente și emoție, dimpotrivă! A fi puternic nu înseamnă „și când nu mai pot, mai pot un pic”. Nu, a fi puternic înseamnă să-ți asumi cu curaj
Mi-o amintesc din anii în care-mi căutam direcții artistice. Cu mult talent, de un bun simț care arăta o educație specifică generațiilor de odinioară, mereu pregătită să facă ore în șir de pregătire pentru ca piesa să sune ca la carte. Deținătoare a trofeului Mamaia pe care-l obținea în urmă cu fix zece ani, Daniela Cojocaru are o doză de modestie pe care și-a cultivat-o, probabil, de mică și în timp. Spune că drumul în viață nu i-a fost nici pe departe așa cum și l-a imaginat, mai ales că ea și-a dorit un singur lucru: să cânte.
Citind un articol mai vechi dintr-o revistă, un manager HR de la o companie multinațională spunea că prima întrebare la care recruții trebuie să răspundă are legătură cu un fapt cât se poate de simplu, dar pe atât de complicat, aș spune… eu ce aș răspunde, oare, la întrebarea „pentru ce te-ai trezit azi?”? De când am citit articolul încerc să am un răspuns, chiar dacă nu sunt sigură pe ceea ce aș răspunde din prima, fiind într-o astfel de situație. Și nu pentru că viața trece așa simplu pe lângă mine, ci pentru că fiecare zi e