Castor, o poveste despre tatuajul la nivel de artă, muzică și geto-daci: „Mă simt legat de acest pământ străbun, însă fără îndoială, cei zece ani petrecuți în străinătate m-au ajutat enorm să devin ceea ce sunt azi!”

Castor, o poveste despre tatuajul la nivel de artă, muzică și geto-daci: „Mă simt legat de acest pământ străbun, însă fără îndoială, cei zece ani petrecuți în străinătate m-au ajutat enorm să devin ceea ce sunt azi!”

 

„Mă simt legat de acest pământ străbun, îmi iubesc și respect strămoșii și chiar dacă am călătorit prin toată Europa, tot aici, la noi în țară doresc să îmi duc traiul împreună cu soția mea și cei doi băieți și asta în condițiile în care primul meu băiat, Odin, s-a născut pe tărâmurile lusitane”, mărturisește Castor, întrebat fiind despre alegerea pe care a făcut-o atunci când a decis ca, după 10 ani de pribegie prin întreaga lume, să se întoarcă acasă, chiar dacă, atunci când a plecat, și-a zis că va reveni cât de repede posibil.

                    Îmi amintesc cum era noroc să-i fii pe lista de programări și moft să ai un tatuaj executat de Castor. Venea în perioada Crăciunului în Iași, avea o cameră la hotel Moldova și nu era chip să întârzii. Știu pentru că am trecut prin tot acest „foc” în urmă cu vreo… opt ani să fie de atunci. Între timp, s-a întors acasă, are propriul salon de tatuaje și o asociație pe care o conduce. Asociația geto-dacii din Moldova vorbește despre originile pe care le avem, despre tradiții ancestrale și nu ne miră faptul că succesul festivalurilor cu iz antic pe care le organizează atrage un număt tot mai mare de participanți. E o nouă misiune a lui Castor, cum a definit-o, „un mod de viață pe care ni l-am creat, suntem precum o familie mare, cu foarte mulți membri, care au tot venit pe parcurs și continuă să vină în contextul în care asociația devine tot mai cunoscută… de fapt, noi încercăm să reconstituim modul de viață al strămoșilor noștri: cum se comportau ei în comunitatea în care trăiau, cum își petreceau timpul în zilele de pace și felul în care luptau în perioadele de război. Mesajul pe care încercăm să îl transmitem este destul de simplu: respectul față de strămoșii noștri geto-daci și iubirea pentru glia străbună înseamnă educație prin cultură și istorie, iar motto-ul nostru este un citat de N. Iorga- ‹‹Un popor care nu își cunoaște istoria este precum un copil care nu își cunoaște părinții!”.

              Pe numele din buletin Constantin Lăpușneanu, un nume cu o puternică rezonanță istorică pe care, recunoaște că până acum n-a căutat documente care i-ar putea certifica, prin arborele genealogic, vreo legătură cu domnitorul Lăpușneanu, a făcut brand din porecla pe care o avea în liceu- „‹‹Castor›› este porecla de când eram în liceu. Era o modă pe atunci, prietenii mi-au dat-o. Toată lumea mă știa de Castor, așa că nu aveam cum să mai schimb. De aceea, și salonul de tatuaje se numește Castor Ink.”, spune Castor. A plecat din țară cu gândul de a se perfecționa într-atât de bine, încât să fie un tatuator de top. A ales Portugalia, acolo unde a avut și primul job din viață, acela de tatuator la poate cel mai mare și renumt salon de tatuaje. Era anul 2003, l-a împins dorința de a reuși, de a avea acces la convențiile din domeniu din Europa, să concureze cu cei mai buni artiști din lume și să revină acasă victorios, să aibă o bază solidă pentru propriul salon de tatuaje de renume la care visa. De fapt, plecat în Portugalia, visa la multe, era precum un „conquistador” plecat în călătorie într-un ținut îndepărtat și necunoscut. Și, după cum chiar el își amintește, ca orice aventură, călătoria a început foarte greoi, cu multe obstacole și greutăți, cu tot felul de încercări care mai de care, recunoscând inclusiv că la un moment dat a fost aproape de punctul de a renunța și cât pe ce să se întoarcă acasă, cu coada între picioare. Însă n-a putut să accepte o înfrângere, așa că „am îndurat, am luptat și am dat tot din mine ca să urc cât mai sus și să ajung în punctul dorit. De felul meu, sunt o persoană cu spirit de luptător. De când am intrat în această lume a tatuajelor am știut ce vreau de la viitor! Valabil pentru orice alte proiecte în care mă implic… oricând am început ceva nou în viața mea, am încercat să o duc la cel mai înalt nivel posibil. Și sunt mulțumit de mine însumi pentru că toate cele pe care mi le-am propus până acum, le-am și realizat cu succes”.

                 Absolvent al Liceului de arte „Octav Băncilă” din Iași, Castor nu și-a imaginat că acesta îi va fi traseul când era doar un copil. Probabil că talentul l-a moștenit de la un unchi de-al său, care era foarte talentat la sculptură și desen, însă alegerea profilului vocațional n-a fost programată, ci a venit după ce un artist plastic, prieten de familie de-al părinților, aflat în vizită la ei, a văzut că băiatul desena și le-a recomandat să-l încurajeze să meargă pe drumul acesta. Și deși, poate, nimeni nu și-ar fi închipuit că va alege arta, dar nu arta de pe corp, iată că azi, Castor, după 27 de ani de la primul tatuaj executat profesional, își trăiește propriul succes, o poveste scrisă cu multă muncă, sacrificii și hotărâre, azi mulțumind din suflet părinților care l-au înțeles și i-au acceptat alegerea, lăsându-i pe deplin libertatea de alegere. Totuși, desenul nu e singurul lui talent, căci Castor împreună cu fratele său formează trupa de GOD din 1993, cu care a experiementat și cele mai de nedescris emoții în fața unui public de zeci de mii de oameni.
                   Castor, omul, urăște mincinoșii și trădătorii, persoanele perfide și pe cele care „uită” că au fost ajutate cândva, definit fiind de corectitudine, loialitate, respect și demnitate. Este împreună cu soția sa de 19 ani, au doi copii (Odin, care a împlinit de curând 17 ani și Mugur-Getian care va face trei anișori în luna august), împreună fiind acea familie frumoasă pentru care Castor mulțumește destinului. Deși e o persoană o persoană mult prea sinceră și deschisă cu toată lumea, așa cum îmi mărturisește, crede prea mult în oameni și tot ceea ce face este pentru cei din jurul meu… „întâi, mă gândesc să le fie lor bine și la urmă mă pun pe mine și familia mea. Sincer, tind să cred că am destui prieteni care ar sări în ajutorul meu în orice fel de situație și pe această cale doresc să le mulțumesc lor pentru că sunt alături de mine în misiunea mea, atat în momentele frumoase, dar și în cele grele”, completează Castor, iar dacă îi și iese, atunci e un om împlinit, mai ales într-o lume în care oamenii au tendința să dezamăgească.

 

„Am început să tatuez când a trebuit să retușez tatuajele pe care doi prieteni de-ai mei și le făcuseră la beție unul celuilalt. E o poveste nostimă pe care tot am povestit-o de-a lungul anilor… s-au îmbătat și s-au tatuat între ei, după care m-au sunat pe mine să îi ajut. În ce le-am transformat? Într-un dragon pe unul, iar pe al doilea, într-un fel de simbol solar, așa am simțit atunci, pe moment.”

 

Alexandra Gugiuman, revista InSociety: Mai știi numărul tatuajelor pe care le ai? Ți le-ai făcut singur?

Castor: Sunt prea multe pentru a le putea număra, sunt tatuat aproape tot corpul. Pe primele mi le-am făcut chiar eu, pe altele, artiști consacrați din Spania, Portugalia, Rusia, Brazilia…

Ai avut cereri inedite pentru tatuaje?
Castor:
Au fost câteva de-a lungul anilor, una dintre acestea fiind să tatuez organul genital masculin, însă am refuzat cu politețe.

Societatea (mai ales la noi) judecă și atribuie tatuajele unui comportament haotic, dacă poate fi numit astfel, deseori fiind conexiuni între tatuaje, motoare, alcool… adică fix acea imagine de „bad boy” sau „bad girl”. Cum e, de fapt?
Castor:
Eu, de exemplu, nu am fumat niciodată, nu îmi plac motoarele (de altfel, nici măcar permis de conducere nu am), deci, intru în categoria de bad boy? 🙂

Totuși, s-a mai schimbat percepția între timp. De la ceva „neortodox”, tatuajul a devenit trend…
Castor:
Pe vremuri, adică în epoca comunistă și după Revoluție da, tatuajul era doar pentru rockeri și pușcăriași. Apoi, au început și băieții de cartier să se tatueze și să pară „bad boys”. A trebuit, totuși, să treacă destui ani de zile și să intrăm și noi ca țară în normalitatea europeană: cu majoritatea vedetelor și a fotbaliștilor etalându-și tatuajele la tv, tatuajul a devenit și la noi o modă. Totuși, ar trebuie să știm faptul că tatuajul a fost o formă de artă (chiar și la noi în țară) încă din preistorie, antichitate, ajungând în perioada interbelică să fie chiar o modă europeană, după care a venit denigrarea sa, odată cu regimul comunist instaurat și la noi. De exemplu, existaă tot felul de ipoteze precum că desenele de pe figurinele de lut feminine din civilizația Cucuteniana să fie tatuaje. De altfel, sunt consemnări la scriitorii antici precum că geto-dacii din marele neam al tracilor își acopereau corpurile cu tatuaje etc.

Dacă tot ai amintit de vedete, care dintre vedete ți-a a apelat la tine și dacă ar fi să îți dorești să tatuezi un nume celebru internațional, cine ar fi?
Castor:
Îmi vine greu să dau nume, au fost multe vedete, majoritatea fotbaliști. Clar, pe fotbalistul meu preferat, Shevchenko, l-aș trece pe lista celor pe care mi-ar plăcea să îi tatuez, alături de actorii preferați.

Se fură această meserie sau se simte?
Castor:
Clar că „se fură”! Și eu am învățat foarte multe uitndu-mă la artiștii de top din întreaga lume, când aceștia lucrau… deci, practic, am furat și eu meserie. Însă dacă nu ești înzestrat cu talent la desen, compoziție, imaginație, nu poți ajunge la nivelul cel mai sus oricât „ai fura”.

„Tatuajul este o formă de artă care te poate caracteriza ca individ și poate fi precum o oglindă a egoului fiecăruia în parte, un moment sau fragment din viață, surprins pe piele pentru totdeauna! Încă mai aud chestiunea cu regretele despre care aminteai, însă în această privinț, chiar depinde de fiecare, de cât de mult reprezintă respectivul tatuaj. Cu siguranță, dacă îți faci primul tatuaj, îți vei dori mai multe. Pe vremuri, situația era mai dificilă din cauza lipsei de informație, dar astăzi e mult mai simplu… înainte de a ajunge să-ți faci un prim tataj, la distanță de câteva click-uri pe internet găsești absolut orice. E bine de știut că nu se va opri doar la primul, tatuatorul trebuie ales cu mare atenție și să nu caute ceva ieftin, aceasta fiind, de fapt, cea mai mare capcană din lumea tatuajelor! Practic, experiența tatuatorului face ca un tatuaj să fie bine sau nu executat.”

 

Ce reprezintă toate premiile dobândite de-a lungul timpului și ai vreun premiu anume care-ți este și mai drag?
Castor:
Premiile înseamnă prestigiu și recunoașterea internațională în urma experienței dobândite de-a lungul anilor. E un palmares, exact ca în sport. Cu cât ai la activ mai multe concursuri/ campionate/ cupe câștigate, cu atât ești mai cunoscut și mai apreciat. Personal, am peste 70 de premii, evident că unele au însemnat enorm la momentul în care le-am câștigat.

Cum a venit ideea festivalului de tatuaje de la Iași și de ce s-a renunțat la idee?
Castor:
În primul rând, nu s-a renunțat la această idee, anul acesta, în luna martie mai exact, trebuia să aibă loc a 11-a ediție a festivalului, dar din cauza situației cu pandemia, festivalul s-a amânat pentru 16-18 octombrie 2020. Ideea a fost a mea și a fratelui meu după ce am participat la atâtea convenții europene, încât am decis să facem și în Iași așa ceva, mai ales că la acel moment mai era un singur festival de acest gen, la Sibiu.

Ce ai învățat din experința din Lisabona?
Castor:
Foarte, foarte multe, o experiență de viață, vastă din toate punctele de vedere: acolo am învățat să gătesc, să tatuez la nivel profesional etc, însă Lisabona a fost doar un domiciliu temporar, în această perioadă lungă de 10 ani în care am tatuat, practic, prin foarte multe țări europene precum Elveția, Finlanda, Norvegia, Spania. Fără îndoială, cei 10 ani petrecuți în afara țării m-au ajutat enorm să devin ceea ce sunt acum.

Trupa GOD, un proiect realizat împreună cu fratele tău, o formație care, la festivalurile de specialitate a luat mai multe premii. Cum s-a dezvoltat pasiunea pentru muzică?
Castor:
Da, trupa God, una dintre primele mele pasiuni a fost înființată în anul 1993. De prin ’97 până prin 2000 am fost a doua trupă de metal la vânzările de albume din România, am dominat topurile, am fost cap de afiș la majoritatea festivalurilor de gen etc… au fost timpuri foarte frumoase: viața de „rockstar”.

De ce „au fost vremuri frumose”, nu mai cântați în prezent?
Castor:
Ba da, încă mai cântam și după atâția ani de zile. Ba chiar în ultimii ani, am scos pe piață mai multe albume: Zalmox, Sufletul Neamului, Forefathers. Pe cei care vor să afle mai multe despre trupa noastră sau să asculte muzica noastră îi rog să caute pe internet God the Barbarian Horde sau să intre pe acest link: https://godthehorde.bandcamp.com/

Cât de diferite sunt emoțiile de pe scenă față de cele din salon?
Castor:
Nu cred că se pot explica sentimentele pe care le simți atunci când ești pe scenă, în fața a câtorva sute de persoane sau în fața la 10.000 persoane (experiență maxim trăita la cel mai mare festival de metal din lume, cel de la Wacken-Germania din 2013, când am reprezentat România la acest festival); pur si simplu, tot ce simți te copleșește ți pare chiar ireal, parca trăiești un vis împlinit, o poveste cu happy end! Sunt sentimente unice, pe care le poți simți doar în acest mod, mai ales și din prisma faptului că muzica ta pătrunde în mințile și sufletele celor prezenți, le transmite mesajul și energia ta!

Hai să ne întoarcem puțin în vremea copilăriei… cum arată amintirile din acea vreme?
Castor:
Am făcut foarte mult sport (fotbal, handbal, scrimă, judo, box), citeam și desenam foarte mult, concediile părinților le petreceam pe litoral, iar restul verilor le petreceam la bunici în sate, muncind și trăind ca un țaran… eram și un visator convins, mai ales în acele momente când petreceam nopțile cu bunicii dormind în padure, în coliba din fân și paie, mâncând cartofi și porumb în jar. Toate acestea, practic, au fost baza pentru omul care sunt astăzi.

Ai avut vreun moment în care ți-ai spus că nu mai poți?
Castor:
Momente grele au fost multe în viața mea, însă am trecut peste toate datorită spiritului meu de luptător. Fiecare om își are propriile misiuni în viață, dar în cele mai multe cazuri nu și le descoperă din diverse motive. Și de aceea, de cele mai multe ori, noi oamenii renunțăm la multe și tocmai din acest motiv există lipsa unui țel/scop, a unui sens sau a ceea ce eu numesc „misiune”.

Ce-ți spui când te uiți în urmă?
Castor:
Pfff… câte am reușit să fac până acum și câte mai am de făcut pe viitor!

Pe final, cu gândul la festivalul Getodava, aș vrea să-mi povestești cum au primit ieșenii festivalul pe care-l organizezi cu asociația și ce alte acțiuni mai aveți în afară de acest eveniment?
Castor:
Festivalul Getodava, organizat de asociația noastră, a avut două ediții (dintre care una internatională) anul trecut, în 2019. Am fost foarte mulțumiți de ambele ediții, din toate punctele de vedere. Reacțiile din partea publicului au fost pe măsura așteptărilor și cred că putem face din acest eveniment unul emblematic pentru judeul Iași, dar și cu renume pe plan național și, de ce nu, chiar internațional. După prima ediție, am fost contactați de câțiva oameni de afaceri care ne-au sponsorizat cu bani și produse alimentare și țin să le mulțumesc pe aceasta cale încă o dată. Dacă ar fi mai mulți ca ei, cu siguranță, nivelul următoarelor ediții ar fi mult mai ridicat. Pe lângă Festivalul Getodava, noi am mai organizat și două ediții a Festivalului Tamasidava din Bacău, în 2017 și 2018, dar și Festivalul Zargidava de la Roman, în 2018. În plus, anual, mai suntem implicați și în săpături arheologice alături de colegul nostru, dr. Alexandru Berzovan de la Institutul de Arheologie din Iași. De altfel, participăm la foarte multe festivaluri de gen din țară și străinătate, unde am reușit să promovăm cultura și istoria strămoșilor noștri în țări precum Italia, Spania, Germania, Austria, Rusia, Polonia, Bulgaria, Rep. Moldova, mergem pe la muzee muzee, prin școli, grădinițe, biserici, evenimente de caritate, evenimente și gale sportive, dar și private, decernări de premii etc.
Momentan, suntem implicați intr-un proiect grandios, unic în Romania și care sper să fie concretizat cât mai repede posibil. Oricum, veți auzi cu toții despre cât de curând.