N-aș fi pus aceste rânduri sau #gânduricarenuintereseazăpenimeni (cum le denumesc pe Fb-ul meu) într-un articol, dacă n-ar fi fost atât de bine primit ca reacții, pe propriul profil de Fb, acolo unde și-au găsit locul foarte puține persoane pe care nu le cunosc (și care așa va rămâne, căci pe www.insociety.ro e activitatea pe care trebuie să o cunoască lumea)… așa că las și aici crezul meu, într-o societatea care pare tot mai mult pe traseul greșit. Nu e musai să fii de acord cu mine, nu asta e ideea, dar poate unii rezonează… Așadar, CONTEXTUL: o reclamă a celor de la Carrefour, la ghiozdane, spune „ajută-ți copilul să își impresioneze colegii cu ghiozdanele de la Carrefour!” (cam așa sună).

Cât de greșit… Eu provin dintr-o familie cu doi oameni care au muncit la Antibiotice, fără studii, dar oameni cu inimă mare, care au facut tot posibilul să ne ofere educație și care chiar ne-au ținut în toate școlile dorite, deși, repet, ei nu au nici școala generală finalizată cu diplomă. Buuuun… sincer, stau și mă gândesc că azi, nu cred că părinții mei ar fi ținut pasul cu mofturile vestimentare ale vremurilor actuale. Vă spun sincer, pe vremea mea (am ajuns să spun asta!), de-abia se deschisese primul mall prin clasa a 11-a, doar că brandurile erau Nike, Adidas, de-astea „obișnuite” și pe care le mai luam pe sub mână, de la diverși, fiind preocupată cu baschetul, la echipa Iașului.

Noi nu am știut ce înseamnă să impresionezi prin haine decât cu cele din Siraj sau Bazar. Trebuia doar să ai ceva simț estetic să le jonglezi. Bine, profitând de faptul că sor-mea e cu 10 ani mai mare, mai luam de pe la ea blugi sau alte piese „de firmă”. Ideea e că nimeni nu epata. La liceu, nimeni nu se diferenția prin Chanel, Gucci sau alte branduri pe care văd că azi le poartă adolescenții. Indiferent că ai părinți cu bani, nu îți trimiți copilul la o școală de stat cu Chanel. Dă-l la o școală privată, unde nivelul e același. Nu de alta, dar îi faceți pe alți copii să se simtă prost pentru că, poate, ai lor părinți câștiga 2000 de lei pe lună.
Doamne, îți multumesc că nu am prins vremurile astea și că nu am resimțit nicio clipă diferențe de genul „ăla e copilul lui X”. Nu, din câte îmi amintesc, am fost în liceu cu mulți copii de X, dar am aflat că erau al lui X de-abia peste mulți ani de la terminarea liceului. Noi urcam pe jos dealurile spre Eminescu, puțini erau cei care erau aduși de părinți, cu mașini scumpe.

Azi, sincer, mi-e milă de presiunea societății de pe umerii părinților și copiilor care nu au posibilități financiare. Nu acestea sunt valorile oricât de bogat ai fi. Și da, tocmai din acest motiv, chiar cred că uniforma (care, oh, câte modele mișto există azi) devine o soluție. Uniforma nu e o rușine și nici nu omoară personalități. E și ideea de apartenență, de mândrie. Și iarăși îmi vine în minte faza cu Vlad, bunul meu prieten, care a văzut un om al străzii care purta sacoul de la Negruzzi. I-a zis „îți dau 1 milion pe sacou, numai să mi-l dai”. Pentru el, era inadmisibil ca emblema liceului pe care îl urmase să fie pe post de preș sau mai știu eu cum.

Nu, nu sunt părinte, dar am doi nepoți minunați, care s-au născut, au crescut și învață în Italia. Chiar și la grădiniță, deși private, tot au avut uniforme, la fel și la școală. Nu știu când și cum am ajuns aici, însă părinții tineri de azi sunt chiar foștii colegi sau frații acestora. Să-și amintească anii lor de școală și ceea ce conta atunci. N-ar fi decât un exercițiu benefic, zic eu.

sursa foto: www.adevarul.ro

Author