Când am primit mailul de la Digital Divas Awards, mi-am zis că nu citesc bine. Simpla nominalizare e un câștig pentru mine. Să văd numele Alexandra Gugiuman alături de oameni care au cariere solide în domeniul mass mediei de lifestyle și pe care îi prețuiesc în mod real de ani de zile, e măgulitor. Nominalizarea la Digital Divas vine pentru articolele pe care eu, Alexandra Gugiuman, le-am scris în ultimul an pe www.insociety.ro (pagina de facebook o găsiți aici). Nominalizarea îmi aduce o provocare, nu doar o responsabilitate. Și un zâmbet larg pe chip. Și o satisfacție, de ce
Povestea cu carnea de pui e veche… acum vreo șapte ani, mi-amintesc că eram la un curs, la Târgu Secuiesc. Tocmai ni se servea un piept de pui la grătar. Să fiu bine înțeleasă, până atunci, puiul era nelipsit din alimentația mea. Aproape că nu exista altă carne în afară de pui. De fapt, nu exista decât pieptul de pui. Și cum eram noi toți colegii la masă, unul dintre ei începe să povestească cum sunt injectați puii, cât de nesănătoasă e carnea de pui și tot așa. M-am făcut că n-aud. Nici n-am intrat în discuție. Mi-am văzut
Mi-e ușor să vorbesc acum despre recunoștința și puterea de a fi recunoscătoare chiar și pentru chestiuni pe care le considerăm banale, numai că n-a fost dintotdeauna așa. Suntem obișnuiți să vrem mai mult, să tragem de noi până la epuizare și exasperare, iar asta nu duce la nimic bun. Dacă ne iese, e minunat. Dar dacă nu ne iese, ne afundăm și mai mult în gânduri, tristeți și acel capăt al răbdării și puterii. Mereu i-am transmis lui Dumnezeu, la fiecare rugăciune făcută înainte de culcare, un simplu mulțumesc. Era doar rostit. Nu știu dacă și simțeam
Construit în stil neogotic, în urmă cu 150 de ani, pe la 1880, Castelul de la Miclăușeni, județul Iași, se transformă cu ușurință într-o călătorie într-o lume apusă, pentru fiecare curios care-i trece pragul. „Totul a început cu o poveste de dragoste!”, sunt primele cuvinte cu care ghidul ne introduce în atmosfera de odinioară. Povestea de dragoste face referire la George Sturdza și Maria Ghica, tinerii îndrăgostiți deveniți soț și soție, care, după ce s-au întors din călătoria de un an prin Occident, decid să construiască o reședință a lor, un loc pe care să-l numească „acasă”. Castelul este
În Vila Sonet, amplasată într-o zonă cu o încărcătură istorică remarcabilă, peste drum de Bolta Rece, Mihai Codreanu obișnuia să-și aleagă oaspeții de la cină. Chiar dacă participai la șezătorile literare pe care proprietarul casei le organiza, asta nu însemna că-ți câștigai și un loc să rămâi pe-nserat. Avea, cel mai probabil, o manieră distinctă de a le sugera invitaților că trebuie să plece… în salonul în care aveau loc astfel de întâlniri, din toată mobila veche, autentică și lucrată de cei mai iscusiți meșteri, o anume piesă atrage și mai mult privirile și curiozitatea: setul de cești de
„G. Topârceanu a rămas al Iașului pentru că e înmormântat la Eternitate. Se zice că Iașul a avut două mari înmormântări- a lui Kogălniceanu și a lui Topârceanu. O mare de oameni și de flori, de aveai impresia că primăvara și-a trimis florile să-și petreacă poetul. Și se mai zice că Iașul are două străzi- una duce la Gară și cealaltă la cimitir. Altfel spus, dacă ajungi la Iași, te îndrăgostești de oraș iremediabil, ca Topârceanu, și rămâi aici până mori, pentru totdeauna.”, sunt cuvintele ademenitoare ale muzeografului. Locuința în care poetul George Topârceanu și-a trăit ultimii ani din
Dinant e cu adevărat o surpriză pentru orice turist. Fără a avea un branding la fel de puternic ca în cazul altor orașe belgiene, cucerește prin farmec, dimensiunea redusă și liniștea cu care te ademenește să-i descoperi povestea. De-a lungul râului Meuse, de-o parte și de alta a „văii sacre” (traducerea din celtă pentru Dinant), orășelul se dezvăluie în toată splendoarea. Dacă alegi să admiri orașul și de pe apă, nu doar la pas, ghidul de pe vapor îți va răspunde la orice întrebare de genul „dar oare ce e acea clădire?”. Traseul de pe râul Muese e conceput
De la sol, Iașul pare tern. Străzi aglomerate, claxoane, nervi, praf, smocuri de verde pe alocuri și cam atât. Totul pare îmbrăcat în haos. Din înaltul cerului, dintr-un Cruiser sau orice alt avion de mici dimensiuni, perspectiva se schimbă. Cu cât de îndepărtezi de oraș, griul dispare, întregul peisaj e pictat în culori vibrante. Verdele, în toate nuanțele, te cucerește. Câmpurile de un galben stins se întind cât vezi cu ochii. Răzleț, cursuri de apă. De sus, aglomerarea urbană se transformă într-o machetă. Și tot de sus, județul se întinde ca o planșă pe care poți picta și așeza
O machetă, o revistă și avioanele pe care le-a văzut pe cer au declanșat visul de a zbura al lui George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României. Până să primească o machetă cu un avion de la tatăl său, în copilărie, confecționa bărcuțe din absolut orice. De altfel, acum, când îmi povestește, spune că atunci și-ar fi dorit să primească tot o machetă cu barcă, numai că n-a fost să fie… Nu a uitat nici momentul în care, pe la Piața Unirii fiind, a văzut revista Modelism în vitrina unui chioșc de ziare. Vreo zece minute s-a rugat de
Dacă ești cu mașina, s-ar putea ca timpul să-ți ajungă să le vizitezi pe toate într-o singură zi. Depinde cât de multe obiective turistice alegi să bifezi, însă să știi că nu sunt mari diferențe stilistice și arhitecturale între Anvers, Gent și Leuven. Belgia. În această regiune te uimește prin faptul că totul pare tras la indigo. De la catedralele construite în stil gotic până la piețele centrale ample, în care poți să zăbovești ceasuri întregi, râurile care traversează orașele, viața socială animată, peisagistica și clădirile care par la fel, indiferent că e vorba despre clădiri vechi de secole