Iași, văzut dintr-un Cruiser, din înaltul cerului

                  De la sol, Iașul pare tern. Străzi aglomerate, claxoane, nervi, praf, smocuri de verde pe alocuri și cam atât. Totul pare îmbrăcat în haos. Din înaltul cerului, dintr-un Cruiser sau orice alt avion de mici dimensiuni, perspectiva se schimbă. Cu cât de îndepărtezi de oraș, griul dispare, întregul peisaj e pictat în culori vibrante. Verdele, în toate nuanțele, te cucerește. Câmpurile de un galben stins se întind cât vezi cu ochii. Răzleț, cursuri de apă. De sus, aglomerarea urbană se transformă într-o machetă. Și tot de sus, județul se întinde ca o planșă pe care poți picta și așeza orice.

                  Oricât de multe zboruri ai avea la activ cu aeronava de linie, zborul cu un avion de mici dimensiuni, e altceva. După planor, m-am urcat într-un Cruiser și am plecat să explorez orașul de deasupra. „Unde vrei să mergem?”, m-a întrebat Andrei Tanana, pilot și instructor de zbor la Aeroclubul Teritorial „Alexandru Matei” Iași. „Nu știu, oriunde!”, am răspuns fără pic de ezitare. Și am pornit spre Palas, apoi spre Bucium, Poiana cu Cetate, zona Era și-ntr-un final am admirat Copoul.

                Fiind un avion pe care se fac și cursurile de zbor, ecran, manetă, pedale și altele erau de ambele părți. Tentația de a vedea cum e să pilotezi e mare când ai toate butoanele în față, numai că te apucă teama atunci când pilotul îți spune că poți să încerci. Dacă nu știi, pățești ca mine, care aproape că am plesnit maneta, de-mi și imaginam că transform Cruiser-ul în Extra și ne-apucam de acrobație aviatică. Glumesc, evident. Ori nu chiar? :-))))

                 În interiorul avionului, comunicarea dintre pilot și pasager se face cu ajutorul microfonului și căștilor. Nu vă auziți doar voi pe fundal, ci și echipajul din turnul de control, cei responsabili cu toate datele de care ai nevoie pentru a zbura în siguranță. Lor le comunici și direcția înspre care te îndrepți, totul e ca o muncă în echipă. Apoi, poate vă întrebați de turbulențe. Au fost, numai că aproape nu le-am simțit. Altitudinea la care am zburat nu e la fel de înaltă precum cea cu care suntem obișnuiți la zborul de linie. În plus, viteza se măsoară în noduri. În kilometri, în bordul de la Cruiser arăta că aveam cam 150 km/oră. Ce-i fain e că oricând poți să mai cobori, să te-apropii de zona pe care o survolezi. În plus, dacă vrei să te întorci, așa cum am vrut eu să mai văd o dată pista și șantierul de la aeroport, te-ntorci, mai dai o tură cum s-ar spune.

                  Mă-ntreb acum ce tip de avion urmează să încerc după planor și Cruiser, ca în final să ajung să îmi spun că vreau să-mi iau licența de zbor. La Aeroclubul României, oricine poate face cursuri de zbor/ parașutism. Dacă aveți până în 23 de ani, puteți aplica pentru a intra în programul de școlarizare gratuită pe care Aeroclubul României îl are dintotdeauna și care, în ultimii ani, a stârnit tot mai mult interes în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 16 și 23 de ani. În schimb, noi, cei cu mai multă experiență ca să nu zic mai în vârstă, putem face cursurile contra-cost. Costurile școlarizării diferă în funcție de tipul de aeronavă și, cel mai important, nu e cu limită de vârstă! Altfel spus, niciodată nu e prea târziu să încerci să faci altceva, să experimentezi noi pasiuni despre care poate că nici n-aveai habar, dar un simplu „ce-ar fi să?!?” te-a adus în punctul în care să-ți dorești să faci asta. În cazul meu, mi s-a vorbit mult despre aviație în ultimul an. A urmat o carte (despre care am scris aici). Apoi, într-o zi eram la semafor și mă uitam să văd cum zboară păsările. Acest „dans” al lor m-a mânat spre Aeroclubul din Tătărași. Au urmat alte discuții, câteva interviuri cu George Rotaru și cu Șoimii României, primul meu zbor cu planorul și acum, zborul cu Cruiserul… toate acestea au început să sedimenteze un gând, un „ce-ar fi să?!?”.

                     Generația mea, ca alte generații de dinainte, a fost privată de multe. Nici nu ni le-am fi permis, dar nici nu se găseau. Informația era scumpă și ajungea doar la cine trebuia să ajungă. Poate de asta, pentru mulți dintre noi, aviația a fost mereu ceva de neatins, făcută doar pentru cei meniți ori aleși să facă asta. Nu-mi amintesc ca printre mult promovatele profesii (doctor, avocat, profesor, inginer etc) să se fi strecurat și cea de aviator/ pilot. În anii în care de-abia dacă aveai câteva zboruri pe săptămână, iar biletele de avion aveau prețuri de care puțini se încumetau să se atingă, cum ar fi putut fi promovată aviația la fel de mult ca alte ramuri? Numai că azi nu mai e ca pe „vremea noastră”. Iar în cazul aviației, chiar e bine că nu mai e ca atunci când erai norocos să afli întâmplător că se poate porni pe acest drum chiar și gratuit, de la o vârstă la care legislația nu-ți permite să ai permis auto decât în anumite condiții, dar îți dă voie să îți iei licență de zbor și să devii pilot. Dar asta-i altă discuție. Revenind…

                  Iașul, privit de la înalțimea cerurilor, e o poveste frumoasă. Dacă nu mă credeți, vă puteți convinge printr-un zbor de agrement. Aici aveți toate detaliile: https://aeroclubulromaniei.ro/voucher