Povestea cu carnea de pui e veche… acum vreo șapte ani, mi-amintesc că eram la un curs, la Târgu Secuiesc. Tocmai ni se servea un piept de pui la grătar. Să fiu bine înțeleasă, până atunci, puiul era nelipsit din alimentația mea. Aproape că nu exista altă carne în afară de pui. De fapt, nu exista decât pieptul de pui. Și cum eram noi toți colegii la masă, unul dintre ei începe să povestească cum sunt injectați puii, cât de nesănătoasă e carnea de pui și tot așa. M-am făcut că n-aud.
Nici n-am intrat în discuție. Mi-am văzut de farfuria mea. Până am gustat din acel piept de pui la grătar care avea să mă facă să nu-mi mai doresc vreodată să mai mănânc carne de pui… Și de-atunci, chiar așa a fost.
Ori de câte ori gustam ceva de pui, îmi revenea în minte gustul pastilat al acelui piept de pui la grătar. Am trecut pe porc. Și-am consumat de-a carne de porc, oho! Vita, în schimb, n-a fost nicicând printre favorite. Nu știu dacă are legătură cu faptul că ador vacile, dar chiar n-am fost fan vită vreodată. Cât despre celelalte cărnuri, aia de vânat mi se părea o delicatesă de fiecare dată. Ah, și pulpa de rață gătită în toate felurile. La un moment dat, ajunsesem să testez peste tot pulpa de rață asortată cu felurite piureuri. În Iași, top mi s-a părut la rața de la restaurantul Toujours. Cred că și acum e la fel. Asta-i povestea cu puiul. Asta-i povestea despre cum am renunțat la carnea de pui în urmă cu șapte ani.
Acum un an, pe o vreme tare caniculară de mi se părea că nici aerul condiționat nu mai face față, mi-a fost lene să mai gătesc. Era o corvoadă de-a dreptul. Și așa mi-am zis… ce-ar fi dacă aș renunța și la porc?
Așa a început totul. Nu din dragoste pentru animale, nu pentru vreun stil de viață sănătos. Nu, motivul real a fost că am vrut să nu mai stau în bucătărie. Bineînțeles că aș fi avut alternativa de a nu mai găti și de a mânca în oraș. Dar sunt momente în care mă relaxează să gătesc. Mâncăruri simple, nu extravaganțe, dar le gătesc cu bucurie și acel ingredient secret numit suflet.
Dacă gătesc și pentru ai mei, atunci gătitul e și o declarație de iubire pentru ei. Să renunț și la porc… Problema nu era masa de prânz, ci micul dejun. Ok, renunț la porc, mi-am zis în minte, dar ce fac cu preparatele? Ce fac cu mușchiulețul meu de porc și alte bunătăți nelipsite de la micul dejun? Eh, n-a fost așa greu. Asta chiar spre uimirea mea. Mi-am impus cumva să nu mai mănânc și asta a fost. Dacă mi-ar fi fost poftă extremă, aș fi gustat. Cum s-a întâmplat de Crăciun, când niște preparate tradiționale miroseau atât de bine, încât nu m-am putut abține să nu gust un pic din tobă și pastramă. Testul a fost și salata boeuf, preferata mea. Până când mi s-a sugerat să fac salata cu ton. Excelentă! În rest, nimic.
Nu fac caz din toată treaba asta. Sunt oameni care au renunțat să mai consume carne de ani. Numai că pentru mine, masa fără carne nu era masă. Ba chiar nu îi înțelegeam pe cei care îmi spunea că nu consumă carne. Eram ceva de genul „cum?!? Dar ce mănânci dacă nu mănânci carne?”. Cam cum fac acum nepoții mei cu mine. Numai că am învățat că poți mânca multe mâncăruri fără carne. Și foarte gustoase. În plus, încă mănânc pește săptămânal. În rest, brânzeturi, tot felul de salate în diverse combinații, orez cu legume gătite în fel și chip, paste cu sosuri pe care eu mi le fac, supe creme și câte și mai câte. Ah, și am descoperit burgerii din proteină de mazăre. Nici nu zici că nu mănânci carne. E un fel de răsfăț pe care mi-l mai ofer din când în când. Cum e și burgerul meu preferat de la Muse, cu ton. O minunăție suculentă, în care gusturi diverse de întrepătrund perfect, astfel încât e greu să nu-ți vină mai ceri o porție. Și, evident, fritto misto.
Cum mă simt după acest prim an în care nu am mai mâncat carne? Foarte bine, nu simt sub nicio formă că îmi lipsește carnea din farfurie. Eu mă simt bine, analizele confirmă faptul că n-am carențe de niciun fel. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos în sens negativ, din contră. Dacă aș renunța la zahăr, c-acolo-i baiul cel mare, chiar aș putea spune că mi-a ieșit și mi-am arătat că oricând poți elimina din alimentația ta orice produs.
Mi-am dovedit asta când am avut prima criză de vertij și mi-a fost interzis să mai beau cafea vreo două săptămâni. La acel moment, media zilnică a cafelelor consumate îmi era de vreo patru-cinci. Azi mi-e de-ajuns una, dimineața. Scurtă, cu o linguriță de zahar, fără lapte. Dar una-i să-ți impună medicul și alta e să renunți de bună voie, când e vorba și de o ambiție.
Asta-i povestea mea cu renunțarea la consumul de carne. N-a fost pentru a mă feri de boli, nici pentru că iubesc animalele, nicidecum pentru c-aș fi avut de gând să slăbesc.
Nu, eu n-am mai vrut să stau în bucătărie când afară era prea cald, într-o lună de august. August 2022. Dar nici nu contează motivul, important e că încă mă țin de decizia mea.
Apoi, inclusiv medicii ne recomandă să mai facem pauze de la consumul de carne din când în când. Posturile, în anii în care eram mai mică și le țineam, mi se păreau ca o teroare. Tânjeam după orice de dulce în acea săptămână în care n-aveam voie carne, ouă, lactate. Bine, și-acum dacă îmi iei brânzeturile, m-ai cam nenorocit.
Am început să le consum mai cu moderație de ceva vreme doar pentru că nivelul colesterolului a ieșit un pic peste. Foarte puțin pește, însă eu cred în prevenție, așa că recomandările medicului sunt sfinte.
Dacă eu am putut, oricine poate! Cuvintele scrise nu-s vreun îndemn care să vă facă să renunțați la carne. Nici n-am să încep vreodată să promovez treaba asta în gura mare.
Fiecare știe ce e mai bine pentru el.
Fiecare știe ce vrea să mănânce și ce nu.
Fiecare răspunde de algerile sale.
Mulți spun că e un moft. Sau chiar un trend. Mâncarea nu-i ca hainele, ca să fie trend. Mâncarea e și despre sănătate, moderație și echilibrul acela de care tot ni se vorbște când se aduce vorba despre stilul de viață sănătos la care aderi pentru tine, dacă vrei sau nu.
sursa foto: pinterest.com
