Când am primit mailul de la Digital Divas Awards, mi-am zis că nu citesc bine. Simpla nominalizare e un câștig pentru mine. Să văd numele meu alături de oameni care au cariere solide în domeniul mass mediei de lifestyle și pe care îi prețuiesc în mod real de ani de zile, e măgulitor. Nominalizarea la Digital Divas vine pentru articolele scrise în ultimul an pe www.insociety.ro  (pagina de facebook o găsiți aici). Nominalizarea îmi aduce o provocare, nu doar o responsabilitate. Și un zâmbet larg pe chip. Și o satisfacție, de ce să n-o spun pe bune? Mă simt ca un copil care primește o coroniță la finalul unui an în care și-a făcut temele în mod sârguincios. Sau ca un sportiv care câștigă un meci pentru care s-a antrenat mult timp, că tot știu ce înseamnă sportul de performanță.

                         Scriu de vreo 13 ani. În tot acest timp, prin scris, am fost și sunt vocea din spatele unor branduri, dar și a unor persoane publice. Mă joc cu cuvintele, așa-mi place mie să spun. Iar pe www.insociety.ro scriu de șase ani, atunci când am zis că vreau să aduc în atenție lucrurile pozitive, că prea avem impresia că nimic nu-i bun în țara asta și nimic în regulă nu se întâmplă. „Ești nebună, cine e interesat de lucruri frumoase, fără scandal?”, mi-a zis atunci, cineva cu ani vechime în domeniul presei. „Cineva trebuie să scrie și despre asta, nu?”, am răspuns eu, pe un ton euforic și convinsă că nici nu trebuie să mă citească toată lumea, ci e suficient să o facă cei care rezonează cu direcția mea. În plus, scriu pentru mine, nu pentru alții. Că se întâmplă să fiu deseori pe aceeași lungime de undă și cu alții, asta-i altă poveste pentru care sunt recunoscătoare. Iar celor care au tot felul de observații mai puțin încurajatoare, le-am zis mereu că atât pot eu și că îi invit să facă ei mai bine, că-i loc sub soare pentru toată lumea. Ah, și să apese fără urmă de remușcare pe butonul „unfollow”. E sănătos pentru toată lumea.

                        Revenind la Digital Divas, priviți un pic lista nominalizaților (atașată mai jos). Cum să nu mă simt onorată? Cum să nu simt satisfacție?

                     Pe Diana Cosmin o urmăresc de când era redactor-șef la revista Forbes Life. Să tot fie vreo zece ani. Mi-am dorit un interviu cu ea. L-am făcut chiar la începuri (îl puteți citi aici). Citeam articolele ei pe nerăsuflate. Era altceva. Revista în sine era altceva… acel altceva care m-a făcut ca, atunci când am zis că vreau ediție tipărită pentru InSociety, să merg cu Forbes Life după mine și să le explic firmelor la care ajungeam pentru a le vinde spațiu publicitar că „așa va arăta și revista InSociety, fix același format ca dimensiune, număr de pagini etc”. S-au ridicat multe sprâncene atunci. Trei numere tipărite s-au bifat. Atât a fost posibil. Apoi, toată activitatea s-a mutat în online. N-am scris zilnic. Au fost perioade în care au trecut luni de zile până la următorul articol. Nu am simțit să scriu. Și asta pentru că eu mereu am scris cu sufletul. Niciodată nu am scris cu convingerea că „trebuie”, ci pentru că „vreau”.

                            Nominalizarea aceasta e șansa ca „Alexandra de la InSociety” să treacă granița Iașului, chiar dacă le-a trecut de ceva timp, de când am decis să povestesc și despre altceva decât despre Iași și oameni care au legătură cu Iașul. Poate a venit momentul, cine știe…

                             Îmi place mult partea de poveste, să aflu ce-i în spatele omului pe care îl privim. Spun de multe ori că interviurile mele sunt un soi de podcast în scris. Rezum într-o lectură de câteva minute discuții care durează ore întregi. Și-mi place. Așa ajung să cunosc oameni pe care nu mi-am imaginat că i-aș putea întâlni în carne și oase, darămite să mai și accepte să stea la povești cu mine. Când am început să scriu despre cărți și filme, n-am făcut-o pentru a recomanda oamenilor să le citească ori să le urmărească, întrucât știu prea bine că ce-mi place mie e foarte probabil să displacă altora. Am făcut-o pentru că le voiam povestite. Cred că din liceu mi-a rămas ideea de a transmite și celorlalți firul epic al unei lecturi. Iar rubrici precum #casedepoveste și #poveșticumeșterișiartizani au apărut tot din dorința de a afla povești. Dar prea mă lungesc cu vorba și iar se pierde esența…

                         Cert e că votul publicului e dschis până pe 16 august. Dacă vă place ceea ce scriu și dacă măcar un articol de-al meu a fost pe sufletul vostru, m-aș bucura să știu că mă susțineți. Oricum, voturile înregistrate din partea publicului e doar etapă. Urmează și opinia și votul unui juriu. Oh, și ce juriu…

                          Aici e linkul unde puteți să vă exprimați (dați click și pe imaginea de mai jos și tot acolo vă duce). Dacă nu vreți să votați la toate categoriile, să știți că puteți alege una, două sau câte vreți. Evenimentul are loc pe 7 septembrie, la București. Toate detaliile le găsiți pe website-ul Digital Divas (aici).

                          Mulțumesc. Vă sunt recunoscătoare!

Author