O machetă, o revistă și avioanele pe care le-a văzut pe cer au declanșat visul de a zbura al lui George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României. Până să primească o machetă cu un avion de la tatăl său, în copilărie, confecționa bărcuțe din absolut orice. De altfel, acum, când îmi povestește, spune că atunci și-ar fi dorit să primească tot o machetă cu barcă, numai că n-a fost să fie… Nu a uitat nici momentul în care, pe la Piața Unirii fiind, a văzut revista Modelism în vitrina unui chioșc de ziare. Vreo zece minute s-a rugat de tatăl său să i-o cumpere. La toate astea, se mai adaugă și bucuria cu care urmărea avioanele când era în curtea bunicilor din Clinceni. Se uita pe cer împreună cu sora sa și vedeau planoare, avioane, parașutiști. Ba chiar spune ușor zâmbind că aveau momente în care se gândeau că poate vor avea norocul să le cadă un planor chiar în curte… apoi, a descoperit colecția de reviste „Zbor și Tehnică”, pe care o avea tatăl său. Citea articolele pe nerăsuflate, îi plăcea să afle despre totul despre aeronave. Asta l-a făcut să urmărească cerul cu și mai mult interes. Când s-a apropiat de vârsta la care trebuia să aleagă liceul la care să meargă, George Rotaru a aflat că exista un singur liceu în București de unde puteai ieși mecanic de aviație. Și-a zis că e șansa lui de a fi în preajma avioanelor și că așa poate-poate va reuși să zboare.

„Ca să fiu clar de la început, nu am vut pe nimeni în domeniu. Nu știam că există vreo posibilitate să ajungi să zbori gratuit în România. Nu mă gândeam că există așa ceva. Nu îndrăzneam să visez prea mult că voi ajunge să zbor pentru că proveneam dintr-o familie foarte simplă și știam că aviația este scumpă la vremea aceea. Dar m-am gândit că devenind mecanic de aviație, voi sta pe lângă avioane și la un moment dat voi reuși să strâng niște bani și o să reușesc să zbor. Când am ajuns la liceu, un profesor mi-a spus de Aeroclubul României. Așa am aflat că poți să zbori gratuit. Aproape că a fost un șoc pentru mine. Deși era departe de casă și aproape că traversam orașul dintr-o parte în alta ca să ajung la Aeroclub, mi-am dorit mult. Am fugit la Aeroclubul României și m-am înscris la parașutism pentru că tot citeam în reviste că e bine să începi cu parașutism, că dacă vrei să fii pilot, trebuie să știi să părăsești aeronava cu parașuta. M-am gândit că e mai bine.”, își aduce aminte George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României.

                    La 16 ani, ca să se poată înscrie la cursurile gratuite de la Aeroclub, avea nevoie de acordul unuia dintre părinți, dat în scris, la notar. Cum mama sa i-a zis de la bun început „Nu!”, l-a convins pe tatăl său. Și-au dat seama că au făcut bine de-abia în momentul în care au văzut că George al lor căuta să stea mai tot timpul liber pe aerodrom. Aproape că nu mai avea vacanță, îi ajuta cum putea pe cei de acolo. Dacă era nevoie de ceva, era primul care se oferea. Așa a început să cunoască planorul. Pe lângă informațiile pe care le primea de la cei de la Aeroclub despre planor, căuta reviste și alte publicații de specialitate doar ca să acumuleze informații. În România acelor ani, resursele de acest fel erau limitate, aproape o aventură să le găsești, însă nu s-a lăsat. La fel de limitate erau resursele și în privința aviației de performanță.

                          Pasiunea pentru aviație a lui George Rotaru a fost molipsitoare și pentru sora sa, azi, pilot de linie. Își amintește cum avea camera plină cu postere cu avioane și machete, vorbea numai despre aviație. A luat-o cu el la aerodrom și a impresionat-o zborul cu planorul. Așa a început și ea… Părinții au avut grijă să îi educe în spiritul seriozității. Le spuneau amândurora că trebuie să fie serioși, corecți și să învețe. Iar ei au înțeles de mici că fără aceste principii, nimic nu funcționează. George Rotaru e omul faptelor. „Azi chiar am vorbit foarte mult!”, îmi spune. Îmi dau seama de acest lucru, căci toată lumea știe că vorbește puțin și rar. Se simte excelent printre avioane, unde nimic nu i se pare imposibil. Și a dovedit asta nu doar prin modul în care a reușit să promoveze activitatea Aeroclubului României peste tot în țară, ci mai ales prin modul în care a reușit să pună pe picioare Aeroclubul. Nu de puține ori i s-a spus că Aeroclubul se va desființa. Surprinzător sau nu, „încă mai aud că Aeroclubul se desființează de la oameni care se dau cunoscători în domeniu”, mărturisește George Rotaru ușor amuzat și completând- „Aeroclubul nu se desființează, Aeroclubul se dezvoltă. Statul român a susținut foarte mult această instituție în ultimii ani. Avem investiții multe, o flotă frumoasă, o imagine foarte bună. Suntem ambasadorul României pe partea de aviație, alături de Tarom, Forțele Aeriene și alte instituții mari. Mi-am dorit foarte mult în momentul în care am ajuns într-o poziție care îmi permitea să fac lucruri, să dezvolt pentru a zbura mai mult. Atunci când eram comandant la Clinceni, în 2007, aveam un avion de remorcaj Wilga, trei planoare de dublă, două de simplă și vreo trei avioane Zlin. Acum am ajuns să avem 60 de planoare și avioane la Clinceni. Numai la Clinceni! Și de la două hangare am ajuns la patru, iar demersurile pentru cel de-al cincilea sunt deja începute.”

                            Deși niciodată nu și-a dorit să fie șef, ci a vrut doar să zboare, să fie pilot-instructor și să facă acrobație, în 2009, George Rotaru a devenit manager al Aeroclubului României. A găsit o infrastructură învechită. Flota era mult redusă. La fel și personalul, căci mulți s-au pensionat. Au rămas câțiva tineri angajați și pe planoare, și pe avioane. Loturile naționale erau puțin organizate. Așa că s-a gândit cum ar putea să facă pentru a-i atrage pe oameni în direcția aviației. „Am început să promovăm activitatea Aeroclului prin mitinguri aviatice”, povestește George Rotaru. În timp, a reușit să atragă fonduri să așa a început să repare hangarele, clădirile, aeronavele. „Aveam aproape 200 de aeronave care aveau nevoie de reparații capitale. De asta nici nu zburau, erau trase pe dreapta. Acum facem reperații continuu și am ajuns la peste 180 de planoare și avioane apte de zbor în cele 15 aerocluburi teritoriale pe care le avem. Am creat două baze proprii, la Craiova și la Brașov, cu oamenii din fabricile de acolo. Practic, noi reparăm tot ce înseamnă planoare și avioane românești. Dar cum vă spuneam… asta a durat mulți ani Ai nevoie de finanțare, de resurse umane, de aprobări. Oamenii trebuie să fie calificați, dacă nu, îi califici tu.”

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro : Dacă ar fi să dați timpul înapoi, care ar fi momentul în care ați vrea să opriți timpul poate chiar și numai pentru câteva minute?

GEORGE ROTARU: Aș vrea să fie din nou 2009, când colegul și prietenul meu, Mihai Dobre Țone, a căzut cu Extra 300. Nu știu dacă puteam să fac eu ceva ca să evit acel accident. Cred că a fost o cauză tehnică până la urmă… Dar dacă aș putea să dau timpul înapoi, m-aș duce în acel moment doar pentru ca acel moment să nu se întâmple. Sau aș întoarce timpul în momentul în care am devenit director general. Aș vrea să fie din nou acel moment, dar să am mintea de acum. Și asta doar pentru că a trebuit să învăț și eu multe cu timpul și să mă descurc cu ce am avut.

Și dumneavoastră zburați tot cu un Extra, nu?

GEORGE ROTARU: Da, în timp m-am îndrăgostit de aceste avioane de acrobație, Extra 300, avioanele colorate. Și avionul cu care zbor Extra 300 XC, cel cu gura de rechin, este o aeronavă fantastică. Este foarte manevrabilă, puternică, poți să faci acrobație de performanță și consider că toată viața poți să înveți de la acest tip de avion pentru că este foarte bun.

Vă mai amintiți ce ați simțit în momentul primului zbor pe care l-ați efectuat singur?

GEORGE ROTARU: Primul zbor singur l-am făcut cu planorul, căci eu am început cu planorul. Pur și simplu vorbeam cu planorul. Cea mai mare emoție am avut-o la primul zbor cu instructor. Îmi amintesc perfect că am zburat pe 5 mai 1998, fix acum 25 de ani. Am zburat cu un planor YS, românesc. Sunt niște planoare reușite, sunt 400 de bucăți construite. O sută sunt la noi, în România, 60 dintre ele zboară, le-am reparat. Sunt foarte apreciate în toată lumea… și am zburat cu doamna instructor care îmi era alocată atunci, pe remorcaj de avion. Mi-era și puțină teamă, dar când m-am desprins, mi-am zis că asta vreau să fac toată viața. Apoi, după o vară de pregătire cu instructorul, a venit momentul să zbor singur. Aveam multe emoții, pur și simplu vorbeam cu planorul pentru că treci prin niște senzații… aveam 16 ani, nu aveam voie să am permis de conducere, dar puteam să pilotez un avion!

Ce anume v-a făcut să alegeți aviația acrobatică/ sportivă? Nu v-ați gândit niciodată să fiți pilot de linie, că acela ar fi trebuit să fie parcursul?

GEORGE ROTARU: Foarte mulți mi-au spus că acesta ar fi parcrsul normal în aviație, dar mie îmi place să am propriile păreri. Am descoperit acrobația cu planorul și mi s-a părut fantastică. Din acel moment m-am străduit foarte mult să învăț acrobație, să ajung să particip la competiții. Informațiile erau puține despre aceste activități. Acrobația nu era foarte dezvoltată. Exista un campionat național de planor acrobație anual și încă unul la avioane. După ce m-am înscris la cursurile gratuite și pentru avion, am adaptat acrobația de la planor la avion doar pentru că nu am avut un instructor dedicat, care să îmi arate chiar totul. Nu este ceva normal să ajungi să înveți singur niște lucruri de acest fel, dar atunci, lucrurile stăteau altfel, nu era ca acum. După, la un moment dat, m-a observat domnul instructor Uță Gheorghe, unul dintre cei care a avut un aport foarte mare în organizarea acrobației cu avionul. Cam așa a început totul…

Mi-ați povestit cât de greu v-a fost în 2009, când ați preluat managementul Aeroclubului și nu prea ați găsit cine știe ce. Cum v-ați găsit motivația de a continua?

GEORGE ROTARU: Eu am suferit foarte mult pentru că nu zburam. Stăteam pe aerodrom, dar nu zburam. În anul 2000 am zburat doar șase ore. La fel și în 2001. Doar șase ore într-un an! Așa era când am început. Nu am uitat. Și mi-am zis că dacă am ajuns într-o poziție în care pot să fac lucruri și stă în puterea mea să fac niște lucruri, trebuie să o fac doar pentru ca alții să aibă șanse mult mai mari decât generația mea. Tinerii care vin astăzi la Aeroclub nu știu prin ce am trecut noi, găsesc totul nou și frumos. Aeroclubul României poate să funcționeze doar dacă are oameni pregătiți, dacă are rezultate, dacă lucrurile merg exact cum trebuie. În caz contrar, se duce în jos…

„Din primele zile în care am devenit director general, în 2009, am constatat că principala problemă a instituției o reprezintă interesul față de pistele și față de terenurile pe care le deținem, toate fiind lângă oraș. Dar nu poți gândi totul în bani. Aviația mică e hobby. Iar un alt motor al motivației mele e formația Șoimii României, pe care am reorganizat-o în 2006. De zece ani suntem pe podiumurile tuturor competițiilor internaționale. Zborul și formația, astea-mi sunt motivațiile.”

Că tot am menționat despre acele momente descuranjante, ce v-ați spus în momentul în care ați fost  cumva dat deoparte de pe o poziție pe care o ocupați din postura de profesionist, doar în baza unor chestiuni politice?

GEORGE ROTARU: Știu, faceți referire la episodul TAROM, numai că am pățit asta și la Aeroclub, în 2014, când am fost dat deoparte fără nicio explicație, ci doar pentru simplul fapt că au fost niște interese politce atunci ca să fie altcineva. La TAROM era o numire temporară, nici nu vreau să intru în astfel de discuții. Știu doar că atât timp cât am fost acolo, trei ani și jumătate, am făcut ca lucrurile să meargă. Și mă bucur că TAROM a trecut cu bine de perioada de pandemie, a fost foarte greu atunci. Am fost nevoiți să găsim soluții ca să ținem compania pe linia de plutire. Nu mai erau curse, pasageri, bani. Ar fi trebuit ca angajații să intre lumea în șomaj tehnic. Am făcut toate eforturile pentru ca personalul companiei să nu sufere foarte mult. Nu fac politică, nu vreau să intru în dispute politice. Dacă e nevoie de mine undeva, în domeniu, ajut și mă implic cu drag pentru că țin foarte mult la tot ce înseamnă aviația din România.

Dacă tot ați precizat perioada pandemiei și cât de dificil a fost, cum au stat lucrurile la Aeroclub?

GEORGE ROTARU: Am reușit să nu duc instituția în șomaj tehnic, dar am dat teme fiecărei filiale. Pentru că nu puteam să interacționăm cu sportivii, le-am dat temă să vopsească, să curețe, să repare. Să facă toate astea pentru ca să-și justifice existența. Și după trei luni de astfel de activități, aerocluburile arătau mult mai bine decât înainte.

Ați numit deseori BIAS drept „copilul dumneavoastră”…

GEORGE ROTARU: E cel mai greu proiect, în fiecare an e o luptă fantastică. E drept, în ultimii ani, norocul nostru a fost ca în conducerea Ministerului Transportului să fie oameni care iubesc aviația și au înțeles ce este BIAS inclusiv pentru Minister. La fel, Forțele Aeriene și Inspectoratul de Aviație sunt alături de noi mereu, la orice eveniment. La BIAS vin peste 150 000 de oameni. Întreg conceptul presupune cheltuieli și multe luni de muncă. Publicul vede doar spectacolul, dar în spate este multă muncă. La BIAS nu există pauze între evoluții, asta a fost ambiția mea din 2009. Eu mă ocup de program, totul e programat la minut. Tot ce se întâmplă la BIAS e ca un balet, e regie.

Cum a fost cu Șoimii României? Ce anume v-a ambiționat să construiți o formație de zbor acrobatic, cu care România să înceapă din nou să scoată capul în lume și în aviația sportivă?

GEORGE ROTARU: În istoria sa, România a avut formație. În anii ’30, Dracii Roșii cum erau cunoscuți, adică formația României, susțineau demonstrații ca să atragă lumea spre aviație. Apoi, am avut formație și prin anii ’80-’90. Șoimii României existau prin perioada anilor 2000. Practic, am preluat numele, avioanele și acel logo. L-am dezvoltat împreună cu prietenul meu Mihai Dobre Țone, care a murit în 2009, și cu Cătălin Prunariu. Apoi au venit Loți, Attila și alți colegi. Am văzut oportună participarea la competițiile internațioanale pentru că era o șansă să fim vizibili și așa să putem atrage fonduri pentru instituție.

„Am început să orgnizăm partea de acrobație cum am știut noi pentru că noi nu am găsit antrenori cu experiență, care să ne învețe lucruri. Am început să mergem la ședințele internaționale ale Federației Aeronautice Internaționale, unde România nu prea mergea. Așa am început să aflăm ce este actual, la acel moment, pe partea de performanță. Când i-am trimis la primul concurs pe trei dintre colegii de formație, au ieșit la coadă pentru că nu aveau pregătire. Dar a contat că am apărut acolo. Lumea a rămas mirată când, după mulți ani, a reapărut România. Știau că aveam avioane, dar nu le foloseam la potențialul lor. Și încet-încet ne-am antrenat. Așa am ajuns ca pe start să am zilnic 20 de piloți de acrobație, de piloți sportivi pe niveluri de clase de pregătire diferite, cu avioane diferite… în prezent, formația Șoimii României sunt motorul principal pentru imaginea instituției pentru că sunt cele mai atractive prin evoluțiile pe care le fac. Avem evoluții spectaculoase cu parașutiștii, care și ei fac lucruri fantastice. La fel și planoriștii. Dar oamenii care vin la o demonstație aeriană și nu cunosc domeniul sunt fascinați când văd un avion că face zgomot, scoate fum și se învârte foarte repede. Asta nu înseamnă că ceilalți colegi nu sunt foarte buni. Sunt forte buni, iar dovadă sunt rezultatele pe are le au!”

Accidente aviatice s-au tot petrecut, v-a fost vreodată teamă că e posibil să nu vă mai întoarceți la sol?

GEORGE ROTARU: Nu pleacă nimeni cu teama asta… De obicei, accidentele aviatice din ziua de azi apar din erori umane pentru că tehnica de aviație și reglementările sunt evoluate, verificate. Recunosc că am o slăbiciune să zicem. Mă gândesc la fetiția mea, atât. Însă prin poziția în care mă aflu, ca manager al instituției sau de lider al formației, sunt cumva obligat să fac lucrurile foarte bine când plecăm undeva. Mă străduiesc, chiar dacă în interior am o stare proastă… Eu sunt cel care le insuflu încredere, stabilitate, căci răspund de ei. Nu m-am gândit că nu mai ajung la sol pentru că am fost învățat de instructorii mei cum să pregătesc zborul dacă am o problemă tehnică, să știu să o rezolv. Sunt sigur pe ceea ce fac.

Ce le spuneți celor care își doresc să facă aviație acrobatică sau să practice partea asta de sport aeronautic?

GEORGE ROTARU: Dacă au până în 23 de ani, trebuie doar să vină în fiecare ianuarie într-unul din cele 15 aerocluburi teritoriale, să discute cu colegii mei. Aceștia le vor explica care sunt pașii ca să ajungă să zboare sau să sară cu parașuta gratuit, în Aeroclubul României. Bineînțeles, cei care nu mai au vârsta, o pot face contra-cost. Cât timp ai o licență medicală, poți să zbori. Pot să mergă și acum să vadă care e activitatea și vor înțelege mai ușor că, dacă îți dedici puțin timp liber și prinzi acest microb, s-ar putea să te trezești într-un domeniu diferit, foarte frumos… România, prin Aeroclubul României, oferă șansa oricărui tânăr să intre gratuit în domeniul aviației, chiar dacă aici, la Aeroclub nu poți să devii pilot de linie. Noi ne ocupăm de sport. Poți ajunge să faci performanță și să ții pe tine tricolorul, așa cum facem noi, adică eu și colegii mei. Reprezentăm România și România are, la nivel mondial, o tradiție foarte cunoscută în domeniu, atât în aviația civilă, cât și în cea sportivă și militară. Suntem recunoscuți pentru că am contribuit la dezvoltarea acestui domeniu de la nașterea lui.

Ce nu știm despre George Rotaru?

GEORGE ROTARU: Se știe că sunt foarte pasionat de aviație și îmi plac foarte mult avioanele. Nu sunt foarte multe de spus despre mine, azi am vorbit chiar mult… Dar nu cred că știu mulți că am o colecție imensă de machete de avioane și nu numai. Am machete de trenuri, mașini. Mi-a plăcut modelismul de mic, dar nu m-am ocupat de el. Nu am avut timp să mă ocup pentru că m-am apucat de zbor. Îmi plac foarte mult fotografiile cu istoria aviației române, mă refer la aeronave. Mă bucur când găsesc o fotografie veche cu aeronavele din România. Îmi place liniștea și îmi place să am oameni normali și liniștiți lângă mine.

Aviația înseamnă și sacrificii și multe compromisuri. La ce a trebuit să renunțați ca să ajungeți la acest nivel de performanță?

GEORGE ROTARU: La tot ce înseamnă timp liber, vacanțe. Și a trebuit să îmi dedic toată pregătirea pentru acest domeniu. Partea de management am învățat-o copiind de la oamenii pe care eu i-am văzut în jur și i-am considerat că sunt modele. Cred că n-am greșit, rezultatele vorbesc. Dar nu pot să spun că a fost cea mai bună cale să fiu nevoit să învăț singur.

Unde vedeți Aeroclubul României peste 10 ani?

GEORGE ROTARU: Sunt sigur că va avea mai multe locații, mai multe aeronave, mai mult personal și va fi mult mai rapid în pregătirea celor noi. Vom crea niște baze specifice, unde vor sta loturile naționale de planorism, de acrobație, ca să facă mai mult doar asta. Pentru că în momentul de față, adevărul e că se fac de toate, și școală, și zboruri de grement, și zboruri. Văd instituția asta mult mai departe pentru că am reușit să angajez tineri care au înțeles că asta e direcția, că trebuie să mergem înainte și să dezvoltăm.

sursa foto: arhivă personală/ Facebook personal George Rotaru