Nici nu mai știu dacă era vineri sau sâmbătă, însă în urmă cu vreo trei săptămâni, pe la ora prânzului aud: „hai, intră, hai, hai!”. Inițial am crezut că e o glumă te-a lui taică-miu, care ne amăgea că a cules de pe străzi un câine. Negru, mic, blând, extrem de jucăuș, cu ochii în lacrimi aproape, mai-mai că te implora să-l bagi în seamă. Cam așa mi-l amintesc în prima zi. Cuminte și fără vlagă să scoată vreun lătrat, ca și cum ar vrea să ne spună povestea sa… poveste pe care oarecum am aflat-o după ce l-a fost postat pe cel mai mare grup din Iași, „Ești din Iași dacă…”: e un câine maidanez, care și-a făcut veacul pe la observatorul astronimic de pe lângă Agronomie (dacă e să îmi amintesc un comentariu de pe grup), prietenos și care „ne-a ales”. Nu știu dacă ne-a ales sau nu, cert e că s-a ținut după tata din Grădina Botanică până în Dacia. Probabil a simțit că fix cu câteva zile înainte de a intra în casa noastră, vorbeam cu cineva despre cum pot ajunge la padoc să adopt un cățeluș simpatic și după ce am și spus că mi-aș dori o vacă (:)) ) sau un beagle. Doamne, văd că te-ai mișcate repede… ce zici și de îmbogățirea aia s-o urgentezi sau cu toate celelalte chestiuni cerute?
Argo (numele i l-au ales nepoții) are aproape trei ani, a stablit medicul veterinar. E un câine perfect sănătos, care doarme mai toată ziua, ușor puturos pentru că nu care cumva să-l alergi prea mult întrucât se ostenește peste măsură. E ascultător, chiar dacă nu răspunde încă la nume. E plin de viață, a învățat deja sunetul mașinii și imediat ciulește urechile și vine la ușă înainte să deschid și e un soi de milog care nu-ndrăznește să latre sau să spună ceva când te vede că mănânci. Salivează în tihnă, dă din coadă la nesfârșit poate-poate îl observi și-i scapi ceva și până nu-i zici tu să urce în pat chiar nu îndrăznește. Are culcușul lui, adică erna lui sub o măsuță din sufragerie, cumva să simtă acoperișul de deasupra capului. Argo nu latră, motiv pentru care are un mare plus și e un câine care a fost salvat. De-a lungul anilor am mai avut doi câini, Bello și Puk. Tot de talie mică, însă zvăpăiați din cale-afară, căci n-am scăpat niciunul dintre noi fără a fi mușcați. E motivul pentru care tot spun că nu cred că am fi crescut cum trebuie un alt câine luat de mic.
N-am să încep de-acum să vă obosesc cu hashtaguri de genul #adoptănucumpăra și nici n-am să-i condamn pe cei care dau sute de euro pe un câine când sunt atâtea suflete abandonate pe străzi… fiecare are dreptul să facă fix cum crede, nu suntem în măsură să judecăm în nicio privință ce ține de viața și alegerile altcuiva. E firesc să fii sceptic, mai ales când vorbim despre un suflet care a rătăcit pe străzi ani la rând. Nu știi ce ascunde, însă să-l salvezi e un sentiment neprețuit. Cel mai probabil va avea mereu de dăruit mulțumire și recunoștință. Nu știu ce-a fost cu el până acum, însă observ că e destul de temător în preajma altor câini. Nici nu mai contează de vreme ce gata, are o casă. Cine mă cunoaște, știe prea bine că pentru mine, câinii au fost mereu un punct sensibil, iar pe pisici nu vreau să le văd. Ador câinii pentru loialitatea pe care ți-o oferă necondiționat și pe care o simți prin toți porii de fiecare dată când deschizi ușa și te întâmpină cu atâta bucurie. O fi rațiunea pentru care Josh Billing a spus „câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubește pe el însuși”.
Și dacă încă nu știți de ce „un câine este o binecuvântare”, iată câteva motive surprinse pe www.intreabaveterinarul.ro: (sursa: https://intreabaveterinarul.ro/caini/motive-pentru-care-un-caine-este-o-binecuvantare/ ):
• Te ajută să îți menții în formă și să duci un stil de viață mai sănătos.
• Cățeii sunt un beneficiu pentru sănătatea ta.
• Cu un câine în casă nu te vei simți niciodată singur.
• Te vei trezi mult mai repede dimineața.
• Este ideal pentru pază și protecție.
• Este cel mai potrivit pentru compania copiilor.
• Având un cățel lângă tine vei îmbătrâni grațios.
• Te ajută să afli mai devreme dacă ai cancer.
3 comentarii