Mi-am scos de la naftalină ghetele de baschet. Nike, model de mori de râs azi, dar când le-am cumpărat acum vreo 14 ani, erau tot ce trebuia pentru mine. De vreo 12 ani stau în dulap. Până acum. Știți, noi suntem ăia care doar sperau că își vor permite nu știu ce brand, nu ca azi. Bine, am înceercat să-mi iau o perecehe nouă acum, dar am văzut că în Iași există trei modele de ghete de baschet Jordan pentru femei. Și alea cu niște mărimi… În fine, că nu despre ghete e vorba, ci despre o reîntâlnire. Am călcat în sala în care ne-am antrenat cam toți anii în care eram junioare. După 17 ani (am terminat în 2006 junioratul), am revenit pe terenul de baschet, alături de fetele din echipa de atunci. Bine, câte am reușit să ne adunăm. După două ture de teren, aproape că plămânii mei spunea să iau o pauză. Dar m-am ținut bine. Onorabil chiar, deși la un moment dat parcă doar mă plimbam pe teren. Am mai scris despre ce te învață sportul de performanță (aici), numai că…

              Mi-am amintit că:

  • Baschetul e mișto. Creează caractere. Formează prietenii. Te învață spiritul de echipă. Îți arată cum să treci peste un eșec pentru că imediat ai alt meci și trebuie să câștigi.
  • Baschetul e spectacol.
  • Baschetul e despre respect și fairplay. Baschetul e despre acel „hai, bravo, nu-i nimic!” atunci când ai ratat sau ai greșit o pasă. Baschetul e despre concentrare: când o sală te huiduie si re înjură, tu trebuie să inscrii, să îți faci treaba.
  • Baschetul e responsabilitate.
  • Baschetul e ambiție.
  • Baschetul e despre puterea lui „noi”, nu despre „eu”.
  • Baschetul e despre dorința de a fi mai bun de la un antrenament la altul, de a crește.
  • Baschetul e despre „nu există nu pot!”.
  • Baschetul e și despre sacrificii.
  • Baschetul mai înseamnă și nervi uneori sau coate date ori primite.
  • Baschetul e bucurie.
  • Bachetul e emoție.
  • Baschetul e curaj.
  • Baschetul e determinare.
  • Baschetul e despre cum să nu renunți. Meciul se termină la ultimul fluier al arbitrului.
  • Baschetul e despre cum să găsești soluții, cum să vezi totul mai bine.
  • Baschetul înseamnă lecții de viață pe care le conștientizezi de-abia când nu mai ești sportiv.
  • Baschetul de performanță e despre dorința de a ajunge la turneul final, unde vin cele mai bune echipe din țară (parcă 12 erau calificate când eram eu junioară).
  • Baschetul de performanță înseamnă 5 antrenamente pe săptămână cel puțin, meciuri, deplasări, cantonamente. Înseamnă să ai un program strict, să nu neglijezi școala și să îți dovedești că le poți face pe ambele foarte bine (și baschet, și școală).
  • Baschetul de performanță e despre dorința de a urca pe podium la turneul final și despre emoția unei medalii care ascunde luni de muncă.
  • Baschetul, practicat de la juniori, formează caractere, oameni mari. După juniorat, când te arunci în vâltoarea vieții, tu deja ai tot acest bagaj de lecții.

 

                  Dacă aveți copii mici, îndrumați-i spre baschet. Veți înțelege mai târziu de ce. Și recomandarea e să îi dați la acele cluburi de performanță, care le dau șansa să concureze în campionatele naționale ale Federației. Dați-i să facă sport de performanță, nu doar de întreținere/ relaxare. Chiar dacă își va încheia cariera la 18 ani, deja va fi OM MARE, va pleca în viață cu un bagaj care nu-i va permite să cedeze decât atunci când efectiv nu mai e nimic de făcut.

                     Imaginea de mai jos e de ieri. Avem aproape dublul vârstei fetelor care astăzi sunt echipa Iașului- CSS Unirea Iași, adică echipa care am fost și noi, antrenată de dna Milica, așa-i spunem toți. Sau Emilia Marian, cum scrie în buletin.

 

sursa foto principala: sports illustrated

Author