„Când ai încredere în tine, poți ajunge oriunde, poți face orice!” Vă sună a reclamă publicitară? Ar fi chiar surprinzător să nu o facă, de vreme ce dintr-o reclamă publicitară am și preluat-o, uite-așa, mot-a-mot. Am ales să o reproduc din două motive. Pe de o parte, întrucât n-are rost să ne învârtim prea mult în plus pe după brad. Lucrurile chiar așa și stau: când ai încredere în tine, poți ajunge oriunde îți propui și poți face orice îți dorești, cu excepția cazului în care ești total afon, dar visezi să cânți pe scenă cu Pavarotti. În rest, dacă
Louis Vuitton, o istorie veche de peste 150 de ani, trăită cu o emoție care cu greu poate fi transmisă prin cuvinte, ci se poartă în suflet pentru totdeauna… cam așa ar putea rezuma avocatul Gianina Vera Poroșnicu cadoul neașteptat cu care a fost răsfățată de celebra casă de modă pentru loialitatea unei „prietenii” care se consumă de mai bine de două decenii, „tradiția și loialitatea fiind două valori care definesc brandul Louis Vuitton”, spune Gianina. Invitația de a fi oaspete „acasă la Louis Vuitton”, brandul pentru care Gianina a dezvoltat o pasiune atribuită iremediabil poveștii din spatele monogramei
O nouă ediție a Galei „Descoperă Nord-Est”, evenimentul dedicat turismului și patrimoniului cultural
Pe 12 decembrie, Palatul Culturii din Iași redevine gazda Galei „Descoperă Nord-Est”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, și, potrivit organizatorilor- Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, „evenimentul va asigura cadrul schimbului de experiență între specialiști în domeniul turismului și patrimoniului cultural, prin prezentarea unor modele de bună practică și identificarea în parteneriat a unei perspective viabile pentru dezvoltarea și promovarea destinațiilor din regiunile învecinate și crearea unor punți de legatură cu organizații relevante din Republica Moldova și Ucraina. Se va avea în vedere prezentarea unor proiecte inovative cu impact deosebit asupra dezvoltării turismului, în special cele care au utilizat
România arată așa cum românii au proiectat-o după ce au ciuntit-o cum au știut mai bine. Politicienii huliți de astăzi n-au ajuns acolo prin minuni, ci prin votul oamenilor. Acum și înainte. La noi și la alții. Deci, România e suma alegerilor noastre în definitiv, chiar dacă nu întotdeauna ne-au fost pe plac sau nu acele alegeri, iar prezidențialele din acest an au arătat că România pare o țară scindată de opinii diferite pe care e greu să le acceptăm. Nici nu știu dacă ne-am „potolit”. Sunt cea care lăcrimează la intonarea imnului până și la competițiile
E deja a doua săptămână în care cafeneaua Filicori Zecchini Palas ne invită să ne facem „încălzirea” pentru club la AperitifBe4Filicori, un eveniment la care atmosfera este întreținută de DJ Raul (rezident LaBRANch). Ideea conceptului a plecat de la ceea ce clienții Filicori au cert de mai multă vreme- un loc în care să poată sta relaxați, dar să-și facă și un fel de „încălzire” pentru seara de club de sâmbătă. Pe 30 noiembrie, Filicori Zeccini Palas îi sărbătorește pe Andrei și Andreea într-un cadrul extrem de friendly, începând cu ora 20, cu „băuturi fine, un fundal sonor de
Cumva ne-ntoarcem în facultate, doar că, de acestă dată, o vom face din postura de jurat al concursului Miss și Mister Boboc, „competiția” care decide cine sunt fumoșii acestei noi promoții. Evenimentul este organizat de Asociația Studenților la Drept (ASD), tematica fiind anii ’20, potrivit https://www.facebook.com/events/2451432258426366/?active_tab=discussion. Astfel, studenții facultății sunt așteptați de la ora 20.30, în clubul Fratelli, acesta fiind un prilej de socializare, în primul rând, fără încorsetarea orelor de curs. Invitat special: SPIKE. Dacă vrei să te simți iarăși tânăr, vino!
Vrem să fii de poveste la următoarea petrecere… Ne-am obișnuit să vedem tot felul de concursuri în luna cadourilor. Nu știm dacă ar trebui să-i spunem concurs pentru că, sincer, nu vă vom „obliga” să ne dați like și share la pagina noastră sau la cele ale partenerilor noștri, însă vrem să vă știm povestea. Mai exact, vrem să știm care e povestea următorului eveniment la care veți merge. E suficient să scrieți într-un comentariu, pe scurt, la postarea de pe Facebook despre acest concurs, și să vă îndemnați prietenii să vă susțină povestea printr-un like la comentariul vostru.
Amploarea pe care a luat-o mediul online nu mai poate fi contestată. Suntem dependenți de internet, fie că dorim să comunicăm unii cu ceilalți sau doar să ne informăm. Dacă în urmă cu câțiva ani, aproape era utopic să crezi că internetul ne va deveni indispensabil nouă, celor care am crescut cu „cheia de gât”, pionierii MIRC-ului și ai Hi5-ului, iată că azi, tehnologia ne-a dezumanizat, ar spune unii, sau ne-a făcut să ne adaptăm evoluției firești, ar spune alții. Cert e că deseori am văzut cazuri în care, din răzbunare, X a postat fel și fel de ipostaze
Este necesar să am o consultație cu cea care dorește aplicarea procedurii dermopigmentării chiar înainte de a mă „apuca de treabă”. În primul rând, pentru că trebuie să discutăm ce își dorește, apoi, pentru că trebuie să văd cum arată sprâncenele, buzele sau ochii, dar și pentru că este foarte important să știu dacă există boli sau situații care conduc la interzicerea sau amânarea procedurii. De ce? Pentru a avea cele mai bune rezultate. Chestiunea primordială, după efectuarea procedurii, este vindecarea normală a clientei. Și atunci… avem două aspecte în vedere: bolile posibile, cu potențial de a afecta sau de
Dacă n-ați fost la nicio ediție de până acum a Bespoke Events, ne pare rău, însă ați ratat niște seri extrem de faine, petrecute în compania unor oameni care cresc o comunitate frumoasă, aceea a celor care înțeleg cât e de importat networkingul în activitățile întreprinse și business. Bespoke Events a venit cu ceva nou de la început. Era ideea de relaxare, de a cunoaște oameni care vor să cunoască alți oameni, să își creeze conexiuni care, de ce nu, se vor concretiza în proiecte mai devreme sau mai târziu. Cătălina Aciobăniței e cea care a adus în Iași






















