România arată așa cum românii au proiectat-o după ce au ciuntit-o cum au știut mai bine. Politicienii huliți de astăzi n-au ajuns acolo prin minuni, ci prin votul oamenilor. Acum și înainte. La noi și la alții. Deci, România e suma alegerilor noastre în definitiv, chiar dacă nu întotdeauna ne-au fost pe plac sau nu acele alegeri, iar prezidențialele din acest an au arătat că România pare o țară scindată de opinii diferite pe care e greu să le acceptăm. Nici nu știu dacă ne-am „potolit”.
Sunt cea care lăcrimează la intonarea imnului până și la competițiile sportive, dar și la „Treceți batalioane!”. Nu știu de ce, poate pentru că mi-o fi plăcut istoria, habar n-am… nu știu dacă-mi iubesc țara pentru că nu știu dacă mi-aș da viața pentru patrie așa cum au făcut-o înaintașii cărora trebuie să le fim pe veci recunoscători. Să spunem „mulțumesc” pentru ceea ce avem și să înțelegem că de noi depinde să avem mai mult. Să criticăm, dar și să arătăm că ne pasă.
Personal, sunt produsul acestei țări. Educația aici mi-am făcut-o, iar când am avut șansa să plec în afara granițelor la studii, am refuzat. Am avut motivele mele, dar nu regret. Chiar și faptul că trebuie să dau din coate îmi place. Mă motivează, nu știu de ce. Poate pentru că niciodată n-am avut nimic pe tavă. Cred că m-aș fi plictisit de ar fi fost altfel.
România nu e perfectă, dar dacă m-aș fi născut prin vreo țară bananieră, cum m-aș fi descurcat? Cunosc mereu oameni noi, se află printre noi, pe unii vi-i prezint prin intermediul interviurilor din Revista InSociety, locul unde am ales eu să fac ceva pentru alții- să arăt ce avem mai frumos, să arătăm că da, se poate. Vă spun că avem lângă noi modele, oameni care ne pot motiva, dar de împins de la spate nu o va face nimeni… O parte din familie e plecată în afară. Nici acolo nu-s câinii cu colaci în coadă așa cum cred unii. Acolo, principiul unora cu „azi nu e șeful, trag chiulul” nu există. Poate despre responsabilitate, corectitudine și seriozitate ar trebui să vorbim mai mult, însă când mass-media prezintă doar ce e negativ în țara asta, cum am putea crede că România ne oferă și lucruri bune? Da, e un mare decalaj la nivel de trai și mentalitate mai ales, dar și-n România încă se mai pot face lucruri frumoase. Trebuie doar să auzi numai apluazele și acele sfaturi date de oameni bine intenționați, nu pe cele care vin din partea ălora de-și doresc, în realitate, să vadă cum te împiedici
Problema generației mele? Probabil că am pierdut trenurile pe care le-au avut cei care aveau la Revoluție o altă vârstă. Deși, acum cred că fiecare generație are trenurile și oportunitățile sale, trebuie doar să ai curaj și să dai peste 100% din ceea ce tu reprezinți și știi că poți face. Răbdarea ne dă bătăi de cap atât preofesional, cât și la nivel personal. România a evoluat, totuși, iar dacă a involuat, vina o purtăm și noi, românii. România are doar 101 ani și vreo 4 decenii a fost sub comunism. România a fost martoră a două Războaie Mondiale. Și-a redobândit libertatea în 1989 și atunci, când a avut șansa progesului și democrației reale, a ales greșit, din păcate. Nu dați vina pe părinți sau bunici… atunci, în anii 90, erau bulversați. După decenii în care le-a lipsit informația, nefiind decât niște roboți manevrați după bunul plac al dictatorului, au fost puși, în sfârșit, să aleagă, să spună ce vor. Și tot acești părinți și bunici au contruit România cu tot ce este și are azi (străzi, obiective etc). Sau ce mai are, căci industria oricum nu mai există, iar despre infrastructură rutieră sau de cale ferată mi-e că nici n-are sens să mai spun cum stăm… Problema e că România n-a învățat din greșeli și românilor le-a fost frică să îi sancționeze pe cei care trebuia să le apere interesele.
Mă opresc, deși ar putea să mai curgă multe rânduri… prefer să spun cu toată inima „La mulți ani, România!”. Mulțumesc pentru identitate și pentru tot ceea ce mi-ai dăruit! Mulțumesc pentru lecții, șuturi în fund, lacrimi, emoții, bucurii. Un singur regret am, poate… acela că atunci când am fost sportivă, n-am fost suficient de bună pentru a te reprezenta și pentru a-mi cânta imnul, dar îi respect pe toți cei care reușesc această performanță! România e despre acești performeri ar trebui să fie, performeri care ar trebui să defileze în aplauzele tuturor pentru că da, ei sunt exemplele prea puțin arătate lumii! Ne-om vindeca probabil, dar tare mi-e că și românii refuză tratamentul… Ah, și chiar nu putem să urâm o țară un an întreg și să o iubim o zi în an. La mulți ani, români!
