„Când ai încredere în tine, poți ajunge oriunde, poți face orice!”
Vă sună a reclamă publicitară? Ar fi chiar surprinzător să nu o facă, de vreme ce dintr-o reclamă publicitară am și preluat-o, uite-așa, mot-a-mot. Am ales să o reproduc din două motive. Pe de o parte, întrucât n-are rost să ne învârtim prea mult în plus pe după brad. Lucrurile chiar așa și stau: când ai încredere în tine, poți ajunge oriunde îți propui și poți face orice îți dorești, cu excepția cazului în care ești total afon, dar visezi să cânți pe scenă cu Pavarotti. În rest, dacă în „ranița” ta există în potențial abilitățile necesare, cu pregătirea pe care o reclamă fiecare obiectiv propus în parte, the sky is the limit! Pe de alta, ca să vă bat la uşa inimii într-un ușor spirit de glumă și nu dând peste ea năvală cu povestea atât de tristă cu care, de fapt, sunt nevoită să îmi încep pledoaria de astăzi…
Se petrecea în seara trecerii dintre ani. Așa cum ni s-a întâmplat tuturor măcar o dată în viață, urma să petrec Revelionul în compania unor persoane pe care nu le cunoșteam. Printre ele s-a numărat și un tânăr de vreo 28 de ani, un bărbat atât de galant încât se preocupase, anterior, să afle numărul exact al femeilor care vor fi prezente și a adus un mic cadou, atent împachetat, pentru fiecare în parte dintre ele. Gestul mi s-a părut cu atât mai remarcabil (și ce a urmat – cu atât mai dezastruos), cu cât obiectele dăruite, cu adevărat deosebite, erau realizate chiar de către el. Și unde-i tristețea în toată atmosfera asta de sărbătoare?, ați putea întreba. Ei bine, ea vine din faptul că acest băiat blond, cu ochi infinit de albaștri, de o blândețe de poveste de Crăciun, plin de bun-simț, creativ și priceput la a jongla cu pârghii economico-financiare suficient de provocatoare, era, în schimb, atât de nesigur pe el ca bărbat și atât de stângaci în interacțiunea cu femeile încât, dacă aș fi aflat că, în cei 28 de ani, a avut vreo relație de iubire, aproape că m-aș fi mirat! Toate gesturile și toate cuvintele sale îi trădau complexele de inferioritate și neîncrederea în sine; și ce mă doare și-n ziua de astăzi este să-mi amintesc că, la plecarea acasă, în zăpăceala și graba urcării în taxiuri, atât eu, cât și restul femeilor din grup, care primiserăm acele daruri de la el, am uitat să le și luăm! Incredibil sau nu, dar ni s-a întâmplat tuturor același lucru: le-am uitat pe undeva, prin restaurant. Și nici nu vreau să-mi imaginez ce sentimente va fi trăit și ce concluzii despre el însuși va fi tras (din nou) băiatul acela, când a descoperit scăparea noastră neintenționată…
Recunosc că, uneori, și-n ziua de astăzi mă mai încearcă reflexe de salvator. Pe vremea aceea, ele mă defineau în totalitate. Dar și să fi fost eu Salvatorul-Șef al Omenirii, nu doar dispus, ci și capabil să primească în piept toate gloanțele destinate altora, pe un asemenea om, cu o asemenea lipsă crasă de încredere în el însuși, nu aș fi avut cum să-l feresc de consecințele percepțiilor sale deformate despre sine – și anume întâmplările de acest fel. Aceasta este, de altfel, una dintre relațiile cauză- efect din manualul de clasă primară al legilor care guvernează existența: în funcție de ceea ce credem despre noi, ne modelăm experiența exterioară. Credem „de bine”, ni se întâmplă lucruri bune. Credem „de rău” – lucruri dureroase pentru noi, căci exteriorul nu are păreri personale, nici voință proprie, ci construiește experiențe îmbrăcând în diverse „finisaje” scheletul de rezistență constituit din acele credințe. În acest fel, el ne reflectă în oglindă convingerile pe care le avem.
Există motive însemnate pentru ca eliminarea neîncrederii în sine să devină obiectiv prioritar la nivel global, ca de exemplu, cel zugrăvit de statistici. Nu știu exact cum s-a putut face o numărătoare ca aceasta, dar se pare că lipsa încrederii în sine este boala numărul 1 a omenirii! Dacă vreți, am putea spune așa: că aceasta este principala noastră problemă. O manifestăm cu toții, fie ca tânărul cu ochi albaștri din poveste, în zona iubirii, fie în plan profesional, fie în relația cea mai semnificativă dintre toate, cea cu noi înșine. Din fericire, unii o încercăm doar episodic, dar unii o purtăm, povară, pe tot parcursul vieții – aceasta din urmă fiind starea de lucruri în care se cere imperios intervenit.
Deși, în contextul de mai sus, le-am prezentat sub cușmă comună, de fapt există diferențe între încrederea în sine și stima de sine. Încrederea în sine face referire la ceea ce crezi că poți face (deci dacă nu o ai, crezi că nu poți), iar stima de sine – la cum anume te vezi (deci dacă îți lipsește, crezi că nu ești cum trebuie). Odată chestiunea diagnosticului diferențial elucidată, în momentul în care ne luăm propriul eu la analizat, vom putea ști care ne sunt balaurii al căror cap trebuie retezat.
Există două modalități de combatere a neîncrederii în sine. Prima este cea clasică: diminuarea neîncrederii prin creșterea motivelor pentru care ne putem simți încrezători. Este o metodă de drum lung, care presupune acțiune, acțiune și iarăși acțiune. Drept urmare a punerii ei în operă, vom căpăta experiență, ne vom dezvolta calități și abilități, vom obține rezultate din ce în ce mai strălucite și, astfel, vom putea trage concluzii despre noi de o cu totul altă factură. O abordare cât se poate de logică și de sănătoasă – și, totuși, aflați că această metodă nu este soluție-panaceu! În viața reală, există neînchipuit de multe persoane care, în ciuda a nenumărate rezultate pozitive obținute, tot neîncrezătoare rămân! Acesta este și motivul pentru care cade în sarcina unora ca mine să vă indice (și să vă îndrume către) cealaltă cale, cea a neutralizării și a eliminării sentimentului de neîncredere și a cauzelor primare care l-au generat.
Pentru înțelegerea modalității de acțiune a acestei căi, vă provoc la observarea copiilor de vârstă mică. Ei sunt sinceri, dezinvolți și plini de tot felul de inițiative. Cad, se ridică și continuă, fără prea multe ezitări. Cer ce își doresc, fără a sta pe gânduri. Colorează cum le vine bine, fără a fi nemulțumiți… Și este suficient să aflăm dintr-o statistică precum cea pomenită că, în rândul adulților, neîncrederea și nemulțumirea de sine au dimensiuni de pandemie, ca să realizăm că ceea ce s-a întâmplat cu noi, după nașterea noastră, a fost nepermis de grav și de greșit. Aceasta este rațiunea pentru care, în scopul redobândirii încrederii naturale și autentice în sine, cea cu care ne-am născut și la care avem cu toții dreptul, avem nu atât a ne însuși ceva în plus, cât a scăpa de ceea ce ne-a mutilat-o, ulterior venirii pe lume.
Ne-am născut având tot ce ne trebuie pentru a fi încrezători. În interiorul nostru, acele resurse încă mai există. Pentru a le accesa, pentru a fi încrezători în noi, a obține rezultatele dorite, a ne simți bine în pielea noastră și împliniți în viață, trebuie să aruncăm molozul depus deasupra, care ne-a sufocat.
În abordarea terapeutică, se procedează exact ca la dentist. Întâi, se identifică zonele cariate. Dacă este vorba despre frici, de regulă ne uităm după frica de a greși, frica de eșec, frica de a fi criticat, frica de a fi respins, frica de a fi dezamăgit, frica de schimbare. (Nu pierdeți din vedere că toate acestea sunt frici învățate pe parcurs!) Dacă este vorba despre convingeri limitative, căutăm călcătura greșită a celor de tipul „Nu merit/ Nu am valoare”, „Nu sunt destul de bun”, „Nu sunt important”. După care pregătim pentru extracție și restul sentimentelor indezirabile, ca și deprinderile păguboase, de răul cărora mestecăm deficitar: perfecționismul, vocea critică interioară, nesiguranța, îndoiala, complexele de inferioritate… Odată curățate, dezrădăcinate și/sau eliberate aceste elemente, devenim indivizi sănătoși și atât de minunat funcționali! Ne vom putea simți liberi să facem cele mai potrivite alegeri pentru noi și vom putea acționa în conformitate cu ele. Ca într-un cerc vicios de astă dată sănătos, rezultatele pozitive vor continua să ne întărească încrederea în sine, ceea ce va conduce la noi decizii, noi acțiuni, noi rezultate pozitive…
Ne apropiem de sărbători și, fie încrezători în sine, fie nu, totuși haideți să ne simțim în ele cât putem de bine! Cât despre experiența creată de acel tânăr, în noaptea de Revelion, nu pot decât să-mi doresc să vă fi impactat suficient de mult, cât să vă fi creat determinare pentru punerea subiectului „eliminarea neîncrederii în sine” pe wish-list-ul pentru anul viitor!
Cristina H.B.Docan
expert în consiliere
practician Emotional Freedom Techniques acreditat EFT & MR Academy, UK
sursa foto: mihaelastroe.ro
