Pe 12 decembrie, Palatul Culturii din Iași redevine gazda Galei „Descoperă Nord-Est”, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție, și, potrivit organizatorilor- Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, „evenimentul va asigura cadrul schimbului de experiență între specialiști în domeniul turismului și patrimoniului cultural, prin prezentarea unor modele de bună practică și identificarea în parteneriat a unei perspective viabile pentru dezvoltarea și promovarea destinațiilor din regiunile învecinate și crearea unor punți de legatură cu organizații relevante din Republica Moldova și Ucraina.  Se va avea în vedere prezentarea unor proiecte inovative cu impact deosebit asupra dezvoltării turismului, în special cele care au utilizat valoarea simbolică şi afectivă a patrimoniului cultural ca puternic factor economic.”

Dedicat actorilor regionali implicați în sectorul turistic, ce promovează și fructifică potențialul patrimoniului cultural material și imaterial al acestei regiuni, la eveniment sunt așteptați stakeholderi din industria HORECA din întreaga regiune, reprezentanți ai administrației publice locale, centre și instituții de cultură, reprezentanți ai mediului academic, organizații și asociații care activează în domeniul turismului și patrimoniului cultural, precum și mass-media locală, regională și națională.

„DESCOPERA Nord-Est” se va desfășura în data de 12 decembrie 2019, în intervalul orar 12.00- 20.00, în Sala Voievozilor din Palatul Culturii, Iași, cu următorul program:

  • Conferința „Patrimoniul Cultural Regional: Oportunitate pentru Dezvoltare Economică Durabilă;
  • „Gala turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural”
  • Expoziție gastronomică moldovenească;
  • Cocktail și socializare pentru participanți;
  • Momente artistice care evocă tematica evenimentului.

Evenimentul se desfășoară sub egida portalului de turism www.descoperanordest.ro, care vizează dezvoltarea turismului din Regiunea Nord-Est prin punerea în valoare a patrimoniului cultural material și imaterial, precum și conștientizarea operatorilor din turism privind potențialul deosebit al acestuia.

***Accesul persoanelor se face pe bază de invitație, după o prealabilă confirmare, iar dresscode-ul stabilit de către organizatori este cel de cocktail.***

***mai multe informații: https://www.facebook.com/events/458557618391140/

 

 

Author