Nu mai e niciun secret că nu mai mănânc carne, în afară de pește. Nici că am ales de câțiva ani să gătesc acasă. Că rareori cumpăr pâine din comerț pentru că m-am obișnuit să fac pâine de casă sau turte. Sau că citesc etichetele produselor. Și că țin un #JurnalDeAlergătorAmator de când m-am apucat să alerg scurte distanțe, doar pentru starea mea de bine. Am îmbrățișat cât de cât câteva obiceiuri sănătoase. Așa am vrut. Cred în prevenție și aș face orice e posibil, indiferent de durată, dacă există o șansă în plus de a sta departe de boală, medici, spitale.

Am urmărit un video cu dr. Mihail, în care acesta a punctat câteva obiceiuri sănătoase care ne fac bine. Îl aveți aici.

Din tot ce a spus acolo, mi-am dat seama că le urmez în proporție de 80%, fără a le resimți drept corvoadă. Cred în acele momente T0, alea în care pur și simplu te oprești, te analizezi, vezi ce-i de făcut și acționezi. Așa a fost la mine cu alergatul, cu citirea etichetelor, cu grija pentru prevenție.

În cât timp se formează un obicei

Știu de la scrisul în jurnal/ journaling și metoda recunoștinței că există studii care arată că un obicei se formează în 21 de zile. Am testat și chiar îți intră în rutină să faci câteva chestii dacă te ții de ele. De altfel, în acel video, dr. Mihail spune că nu ai un obicei dacă mănânci o dată pe săptămână mai multe legume și fructe. Ca să fie obicei, trebuie făcut zilnic, nici pe departe când și când.

Exemple de obiceiuri sănătoase

Hidratarea este extrem de importantă și recomandarea este să începi ziua prin a bea un pahar cu apă.

Unul dintre principalele motive e că avem câteva ore în care dormim, deci nu consumăm lichide deloc, iar corpul are nevoie de hidratare de la primele ore.

Apoi, vezi că cei 2 litri de apă pe zi sunt și nu prea un mit. Când vorbim de cantitatea optimă pentru organismul tău, trebuie să ții cont de mai mulți factori: greutate, stil de viață, înălțime, cât sport faci etc. Asta pentru că e foarte posibil ca în cazul unora, 2 litri de apă pe zi să fie ori prea mult, ori prea puțin. Oricum, ca să-și fie mai ușor, obișnuiește-te să bei un pahar de apă pe oră.

Evită excesul de zahăr.

De când citesc etichetele, am observat că e aproape imposibil să fugi de zahăr. E în toate. Până și-n cel mai sărat produs. Asta e, n-avem prea multe opțiuni în a controla ce pun alții în produse, dar alegerea finală e la noi. Oricum, cel puțin în ceea ce faci tu acasă, oportun e să fii mai atent la cantitatea de zahăr.

Nu te grăbi când mănânci.

Mestecă foarte bine alimentele. Tot acest proces îți dă impresia de sațietate, deci te va face să mănânci mai puțin.

Alege întodeauna o dietă echilibrată. Asta înseamnă că ar trebui să consumi plante, legume, fructe etc în proporție de 80% și doar 20% să fie pește, carne slabă, ouă și lactate fermentate. Apoi, atenție la gustările dintre mese pentru că pot fi înșelătoare. Obișnuiește-te să ai un program pentru mesele din fiecare zi.

Odihnește-te cât trebuie.

Somnul este cea mai bună refacere. Dacă nu dormi suficient și bine, să nu te mire că vei fi stresat și sub presiune.
Începe să faci sport și alege acele exerciții fizice care ți se potrivesc. Sportul este sănătate. Nu te pregătești pentru vreo olimpiadă, deci alege-ți ritmul tău. Și alege să faci acel tip de mișcare care te bucură și care ți se potrivește.

Nu uita să mergi la medic pentru controalele de rutină.

Nu aștepta să ți se întâmple ceva. Vizita anuală la medic este obligatorie dacă vrei să fii bine. Orice afecțiune depistată la timp are mai mari șanse să fie vindecată.

 

Aș mai adăuga eu că e ok să-ți mai iei o pauză din când în când, în acele momente în care simți că nu mai poți. Asta și pentru că stresul e ca o boală tăcută, care te lovește când te-aștepți mai puțin. 

Apoi, să ai grijă de creierul tău și de sufletul tău. Citește, mergi la teatru. Plimbă-te în aer liber. Stai tu cu tine ori de câte ori e nevoie, chiar dacă s-ar putea să simți o durere inexplicabilă. Îți vei mulțumi ulterior. Găsește un psiholog care să te facă să fii pe drumul tău. 

Și vorbește cu Dumnezeu ori de câte ori simți nevoia. Nu vei auzi vreo voce, dar vei simți din plin răspunsul.

 

 

***Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/woman-making-funny-faces-with-oranges_5870644.htm#fromView=search&page=3&position=21&uuid=75a3f9dc-9513-4bee-b3e1-39716363e1ea&query=healthy+habits ***

Author