„Eu nu mă atașez de lucruri, ci de oameni, așa că mă simt bine acolo unde sunt alături de oamenii dragi. Am mulți oameni în viața mea de care mă simt foarte, foarte apropiat, care au însemnat și înseamnă mult pentru mine, oameni pe care n-am să-i pot vreodată uita. Sunt un om vesel, căruia îi place compania altor oameni, mă hrănesc din această interacțiune cu alte persoane și îmi place să aduc bine în jurul meu, ataât cât depinde de mine. Cred că sunt un om pozitiv, dar cred că oamenii din jurul meu ar fi cei în măsură să confirme sau infirme asta.”
Călin Ile chiar e omul cu care poți sta la povești ore în șir, cu carnețelul în mână de preferat, mai ales dacă vrei să afli tot felul de informații despre domeniul în care și-a găsit pasiunea transformată în loc de muncă, turismul. Ne știm de mulți ani și mereu e o încântare să discutăm. Prin Student Sport, ONG-ul prin care ne-am cunoscut și am ajuns să colaborăm, a avut convingerea că poate face ceva bine unei comunități, experiența aceasta fiind, pentru Călin, o posibilitate de a cunoaște o mulțime de oameni frumoși din sport și nu numai, astfel încât a trecut-o la capitolul plusuri din viața sa, chiar dacă a însemnat doar patru ani. A fost acolo din pasiune pentru sport, pentru că îi place competiția, dar și pentru faptul că sportul are o influență extrem de pozitivă în viața celor care îl practică, deși se pare că s-a cam uitat acest aspect în ultimii ani. Călin Ile e profesionistul la care mulți s-ar gândi că le lipsește din structura managerială și dovada certă a faptului că poți performa și-n România, mai ales într-un domeniul ofertant cum e zona hotelieră- „am fost tentat de câteva ori să plec din România, dar de fiecare dată am considerat că dacă rămân aici, pot face mai mult atît pentru mine, cât și pentru țară, pentru turismul românesc. În anumite momente am luat în calcul plecarea din țară, mai ales atunci când am simțit că România nu merge în direcția bună, însă nu s-a concretizat niciodată până acum.”, spune, Călin Ile, manager IBIS România, care nu ascude faptul că oricât de mult ar călători, „acasă” e tot „acasă”.
Președinte al Federației Industriei Hoteliere, postură din care și-ar dori să coaguleze industria ospitalieră din țară, Călin nu regretă nicio clipă alegerea de a fi hotelier, idee care i s-a întipărit în minte pe când avea 18 ani, după ce, împreună cu un coleg de clasă, organiza petreceri de majorat sau chiar revelioane. Totuși, nu i-a fost unică opțiune, întrucât, după cum chiar el mărturisește, a mai cochetat și cu ideea de a deveni bancher– fiind o persoana analitică, cu o oarecare aplecare către cifre și statistică, sau profesor, ca o continuare a muncii mamei sale, profesoară de matematică o viață întreagă. Personal, cea mai mare provocare i-a fost atunci când a lăsat orașul natal, Marghita (județul Bihor), și a venit singur în București, speriat, poate, de tot ce urma să i se întâmple. Avea doar 18 ani, dar s-a descurcat. Profesional, oportunitatea de a fi director al Hotelului Continental din București, hotel emblematic de pe la Calea Victoriei, la numai 25 de ani, a fost, fără doar și poate, cea mai mare provocare. Azi e directorul general IBIS România, iar într-un singur cuvânt se definește drept PRIETEN. La dragostea pentru copilul său n-ar putea renunța niciodată, se relaxează pe „Bohemians Rapsody” a celor de la Queen, îi place ironia din „Forest Gump” și, deși spune că în ultimii ani citește multe cărți de specialitate, „Vânătorul de zmeie” (Khaled Hoseini) e o carte pe care a recomandat-o și a dăruit-o des. Nu are un motto anume după care să se ghideze, însă își readuce aminte cu drag vorbele părinților și bunicilor care mereu l-au învățat că binele făcut se întoarce.
„În domeniul hotelier, succesul se traduce prin numărul de zâmbete pe care le generezi celor din jur, indiferent dacă sunt angajați, clienți, colegi sau patroni și prin numărul de zâmbete adunate de tine însuți în cursul zilei de muncă.”
Titlul „Hotelier of the year”, pe care l-a obținut în 2017, l-a motivat și responsabilizat, fiind un start nou pentru Călin Ile, confirmarea că face ce trebuie ca hotelier, dar și pasul care l-a făcut să dea mai mult pentru sectorul turism, implicându-se în educație, în dialogul cu autoritățile și mai ales în conducerea unei structuri patronale din turism. Dacă nu e plecat pe undeva prin lume, iese din casă la 7 dimineața, bifează întâlniri și ședințe și își încheie ziua luând cina în familie. Dar hai să aflăm și mai multe…
Alexandra Gugiuman, revista InSociety: Cu excepția stațiunilor montane și a litoralului, discutând inclusiv la nivel strategic, călătorești mult în țară… care dintre orașe stă cel mai bine la capitolul turism?
Călin Ile: Aș spune că azi, cel mai bine stau Oradea, Sibiul și Clujul, hai poate și Alba Iulia, dar la o scară mai mică. Aștept mai mult de la Brașov, Timișoara și Iași. Și, evident, Bucureștiul trebuie să treacă la un alt nivel.
Ai menționat, e drept că mai spre final, și orașul Iași. Pe harta turistică, unde se situează „orașul celor șapte coline” și care e impresia pe care ți-a lăsat-o după ultima vizită?
Călin Ile: Plăcută. Vin cu drag de fiecare dată și îmi pare rău că stau atât de puțin. Oamenii sunt foarte calzi și asta mă bucură cel mai mult, chiar dacă din punct de vedere al evenimentelor și atracțiilor încă mai e de lucru atât la conținut, cât și la promovare. Dar Iașul e pe drumul bun, e cert. Iașul crește, însă mai are mult până la a deveni o piață matură, e nevoie de dezvoltare, avem nevoie de lideri care să devină modele pentru cei tineri, să îi facă să își dorească să muncească în turism. Aș dori o școala bună de turism în Iași, aș vrea să văd mai multă încredere în potențialul acestei piețe. Eu cred mult în această piață și dacă voi putea ajuta, o voi face cu mare drag.
Ce sfat ai da autorităților ieșene, dar și hotelierilor de aici?
Călin Ile: Să apeleze la specialiști, să apeleze la studii, la cercetări și să nu facă turism după ureche. A trecut vremea amatorismului, trebuie să fii profesionist dacă vrei să ai succes. De asemenea, este nevoie ca de aer de existența unei structuri de management a destinației Iași. Și, din nou, ÎNCREDERE, ÎNCREDERE în această ramură a economiei ieșene.
Există unități de învățământ care „dau” resursă umană calificată, dacă tot ai atins subiectul. Dar „dau” cu adevărat specialiști în turism sau e nevoie de o reformă „nișată”?
Călin Ile: Majoritatea unităților de învățământ livrează diplome și nu competențe. Nu schimbă mindsetul potrivit și asta nu e bine. Trebuie să schimbăm aceste lucruri și să reformăm modul în care facem educația forței de muncă în turism. Să mizăm mai mult pe învățământul dual, să îmbinăm mai mult teoria cu practica și să apelăm la profesori asociați din mediul privat, alături de profesorii din partea teoretică. Aș mai adăuga nevoia continuă de a stimula educația. Suntem, din păcate, țara din UE cu cel mai mic procent al oamenilor care își continuă educația după terminarea studiilor.
„Dragi hotelieri, alocați bugete pentru training dacă vreți să furnizați servicii de calitate, dacă vreți angajați și clienți fericiți!”
Care ar fi sfatul pe care l-ai da tinerilor care își doresc o carieră în domeniul hotelier? Se vorbește de ceva vreme de o criză de personal în domeniu…
Călin Ile: Încredere, perseverență, răbdare și multă, multă voință. Sfatul meu este să se bazeze în primul rând pe ei, dar să știe să își caute și mentorii potriviți. În privința crizei de personal, s-a greșit acum ceva timp la nivel de politici publice macro. Acum tragem ponoasele acestor greșeli. Suntem nevoiți să apelăm la un mix de soluții– creșterea veniturilor angajaților în turism, ceea ce e foarte bine, implicarea în educația tinerilor, chiar aducerea acasă a românilor din diaspora sau a forței de muncă din străinătate. Eu, însă, am apelat numai la primele două măsuri până acum.
Unde greșim, ca țară, în domeniul turismului?
Călin Ile: Nu acordăm atenția cuvenită acestui sector, nu apelăm la specialiști. Despre turism, toată lumea își dă cu părerea, foarte mulți cred că dacă ești turist, poți fi și specialist în turism. Și e o mare diferență.
Cum ar trebui să colaboreze hotelierii cu autoritățile locale pentru o strategie de promovare de comun acord realizată? Mai exact, ce ar trebui să facă autoritățile pentru a atrage turiști?
Călin Ile: De pe poziții de egalitate, într-un parteneriat public privat. Nu suntem în adversitate, nu suntem nici în cârdășie (dacă îmi permiteți), ne aflăm într-o colaborare, într-un parteneriat unii cu alții. Autoritățile trebuie să facă politici publice prin consultare cu mediul privat și să urmărească împreună să crească atractivitatea turistică a destinației.
„Eu cred că mai avem nevoie de 10 ani pentru a deveni jucător semnificativ în turism. Creștem pas cu pas, dar trebuie să o facem mai consistent. Nu uitați, însă, că prin anii ’70-’80, Romania era în top 10-15 țări la nivel mondial, deci se poate. Noi putem și atunci vrem ca treaba să fie făcută de alții. Lipsa de implicare este una extrem de păguboasă pentru poporul român.”
Prin Federația Industriei Hoteliere, al cărei președinte ești, încerci să conturezi o unitate între hotelieri. Cum a evoluat Federația de-a lungul anilor și cât de dificil e ca hotelierii să înțeleagă că au un scop comun?
Călin Ile: În 2020 vom aniversa 30 de ani de la înființare, fiind prima structură patronală din turismul românesc apărută după Revoluție. Și am existat permanent în acești 30 de ani, cu ani mai buni sau mai răi, cu realizări notabile în anumiți ani sau cu ani neutri sau chiar negativi. Dar am fost, cu siguranță, în prima linie în a susține interesele hotelierilor. Acum, chiar cred că traversăm un moment bun, în care ne dezvoltăm puternic printr-o organizare care să ne permită să atragem noi membri pe care să îi reprezentam cu rezultate notabile. Privim cu încredere viitorul! Din păcate, partea de asociativitate nu este ceva care să le fie pe plac românilor. Fie este o moștenire din comunism, fie vine din lipsa noastră de încredere, cert este că acceptăm cu greu ideea de asociere. Ar fi bine ca, înainte de a ne înscrie într-o asociație reprezentativă, să ne gândim la scopurile comune, la interesul general al industriei. Va fi greu, dar sunt convins că în timp vom reuși și noi să facem ceea ce fac toate țările dezvoltate. În Olanda, spre exemplu, asociația de profil are înscrise 19.000 unități hoteliere, restaurante, baruri, cafenele etc. Vă dați seama ce forță are această structură?
Manageriezi un lanț de hoteluri, o franciză, IBIS. Spune-mi, te rog, dacă există diferențe majore între o franciză și un hotel nou, un brand propriu. Ce înseamnă, de fapt, drumul până la francizare?
Călin Ile: Brandul aduce avantaje evidente, dar are și niște costuri. În funcție de piață, de hotel sau de proprietari, poate fi oportun sau nu să apelezi la un brand. Proprietarii care decid să meargă pe cont propriu vor să fie decidenții afacerii lor și sunt dispuși să își asume anumite riscuri în schimbul plăcerii de a opera pe cont propriu, bazându-se pe încredere în propriile forțe. Drumul până la francizare este unul din ce în ce mai simplu deoarece interesul pentru piața românească a făcut ca aproape toți marii jucători să fie prezenți în piață, adaptându-și politicile și pentru proprietarii români.
Manager de hotel de la 25 de ani, care ar fi calitățile pe care trebuie să le aibă un manager de hotel?
Călin Ile: În primul rând, trebuie să fim cât mai umani posibili, suntem în „people industry” și asta trebuie să ne caracterizeze dacă vrem să lucrăm în turism. Mai departe, contează să fii adaptabil, să fii implicat, să fii analitic, să fii curajos, să fii deschis, să… foarte multe alte „să fii”, dar cel mai important este SĂ ÎȚI PLACĂ SĂ DĂRUIEȘTI, SĂ ÎȚI PLACĂ SĂ FACI BINE ALTORA.
Vorbim despre un domeniu de activitate dinamic. Care sunt noile provocări la care hotelierii ar trebui să răspundă în viitor?
Călin Ile: Digitalizarea e o provocare prin implicațiile majore pe care le are. O altă provocare vine din diferențele majore de comportament cu care vin noile generații– și aici privesc atât din poziția lor de clienți, dar și de angajați.
Când vorbim despre servicii hoteliere, care este mai pretențios: clientul român sau cel străin?
Călin Ile: Cred că astăzi, clientul român este mai pretențios, dar și mai generos decât cel străin.
Unui străin care își dorește să viziteze România, ce i-ai spune?
Călin Ile: Să se bucure de tot ceea ce găsește aici, în primul rând, de oamenii faini din România. Să vină cu încredere, cu inima larg deschisă și va avea o experiență foarte interesantă, care îl va îmbogăți și pe el, dar și pe noi.
Dacă ar fi să iei principala trăsătură a ospitalității fiecărei regiuni de la noi, cum ar arăta profilul gazdei ideale?
Călin Ile: Diversitatea regiunilor de la noi este fascinantă și face ca fiecare zonă să fie unică în felul ei. Nu vreau să diferențiez pe zone, las fiecare zonă din țară să aducă ce are mai bun în această competiție internă, nedeclarată, de a decide care zonă e cea mai ospitalieră. După mine, fiecare zonă din România are ceva important și frumos de spus în turismul românesc.
Între hotelierii străini și hotelierii români există diferențe?
Călin Ile: Nu există diferențe majore, suntem oricând gata să lucrăm de la egal la egal cu orice hotelier din lume. Poate ar fi bine să avem mai multă încredere în noi, să fim mai deschiși la mobilitate, dar nu suntem cu nimic mai slabi sau mai buni decât alții. Și acest lucru e dovedit de zecile de mii de români care performează în diaspora sau pe vasele de croazieră. Trebuie doar să le creăm și aici cadrul potrivit pentru a le permite să evolueze.
Ce ar trebui să știe cineva care nu are experiență în domeniu, dar vrea să se lanseze într-un business în domeniul hotelier?
Călin Ile: Să aibă curiozitate și să îi placă domeniul hotelier. Dacă are această curiozitate și își dorește să crească în domeniu, va ști ce să citească, va găsi oameni care să-i deschidă orizonturile, va vizita acele hoteluri și restaurante care pot să-i aducă ceva notabil în carieră. Iar dacă nu îți place, mai bine schimbi de la început domeniul. Oricum, astăzi beneficiem de condiții fiscale foarte bune și de o piață atrăgătoare pentru a te lansa într-o investiție în domeniul hotelier.
Recomandările lui Călin Ile pentru ca Iașul să devină și mai atractiv din punct de vedere turistic
-
Organizați-vă într-o structură de management a destinației . Este important să existe o entitate care să conducă destinele turistice ale orașului Iași și asta trebuie să fie sub forma unui Parteneriat Public Privat.
-
Cautați o identitate unică plecând de la plusurile cu care vine Iașul într-o competiție a destinațiilor. Nu copiați alte destinații, ci mergeți pe calea proprie. Cred că, apelând la specialiști în marketing, turism și advertising, veți găsi acele puncte tari care aduc Iașului avantajele competitive de care are nevoie.
-
Implicați comunitatea locală în proiectele de turism. Trebuie să faceți în așa fel încât turismul să fie privit de localnici ca un factor pozitiv și folosiți faptul că ei cunosc cel mai bine orașul. Faceți-i să fie mândri că fac parte din această comunitate și ei vor fi cei mai buni promotori ai orașului. Creați un grup al Ambasadorilor Turismului Ieșean . Personalități ale orașului, care azi conduc sau sunt membri în diverse structuri naționale sau mondiale, pot contribui la o imagine pozitivă pentru oraș. Și o fac cu onoare și mândrie.
-
Astăzi, în turism, totul este despre Reputation– mai ales în online. Creați content, folosiți digitalizarea, online-ul trebuie să fie plin de content despre Iași. Invitați bloggeri, vlogeri, jurnaliști, creați evenimente pentru ei, promovați-vă agresiv în țară și în lume.
-
Stimulați invesțiile în hoteluri și atracții locale. O politică de stimulare a investiților prin facilități locale ar aduce investitori și asta ar fi extrem de încurajator pe termen mediu și lung pentru turismul din Iași.
Un comentariu