IdeasLIFESTYLE

Câteva idei de cadouri inedite pe care le poți găsi în Iași

Să găsești cadoul ideal pare o aventură atunci când n-ai tocmai cea mai bună inspirație. N-am să mă refer la bijuterii, cărți, haine sau alte „idei” la care apelează mai toți cei aflați în criză de timp, ci vreau să-ți prezint câteva sugestii inedite la care poți apela cu încredere atunci când vei avea nevoie de un mic ajutor. 1. O veioză inedită Te-ai gândit că ai putea refolosi diverse materiale care nu îți mai folosesc pentru a da viață unui obiect decorativ care poate schimba decorul unei încăperi? Da, pe piață există suficiente modele, însă eu vreau să îți

Beauty

Cum transformi machiajul de zi într-unul de seară în doar câțiva pași simpli

Tocmai ai aflat că diseară ești invitată la o petrecere. Ai zâmbetul pe buze cu gândul la noua rochie, noua poșetă sau la cerceii cumpărați acum două zile, dar n-ai idee cum te vei descurca să ai machiajul perfect pentru că ai plecat de acasă „accesorizată” cu machiajul de zi, știind că vei merge la job, ai câteva întâlniri business și, pe deasupra, trebuie să te pregătești pentru ședința de mâine. Îți spu eu că e foarte simplu, trebuie doar să aplici câteva mici trucuri pe care chiar vreau să ți le mărturisesc. Machiajul de seară perfect nu înseamnă ore

NEWS

Eveniment de marcă, din nou la Iași: Vlad Iftinca – MASTERCLASS pentru studenți, artiști ai teatrului liric și pianiști de acompaniament

Pianistul  – dirijor Vlad IFTINCA  revine la UNAGE pentru a lucra cu cântăreţii de operă dornici de informare, evoluţie, performanţă inaltă, în cadrul celei de-a doua ediţii a MASTERCLASS-ului organizat la Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii muzicale teoretice, coordonat de conf.univ.dr. Vasilica Stoiciu-Frunză si lect.univ.dr.Maria Macsim Nicoară. „Biografia impresionantă a domnului Vlad IFTINCA este baza expunerii sale artistice în sălile de repetiţii ale Metropolitan Opera din New York, pe scenele de concert în calitate de pianist solist sau acompaniator şi, de câţiva ani, la pupitrul orchestrelor de operă din USA si Europa. Din experienţa acumulată, Vlad IFTINCA împărtăşeşte cu generozitate

Educație

Povestea din spatele Foreign Languages Center sau investiția în educație, miza care i-a adus succesul tânărului antreprenor ieșean, Călin Limbău

„Tânăr, naționalist, antreprenor, visător, punctual- sunt o parte din calitățile care mă caracterizează. Administrez trei companii la nivel național și investesc în ideile cu potențial ale tinerilor care aleg drumul afacerilor.”  Într-o frază scurtă și concisă, cam așa se descrie Călin Limbău, cel care mi-a arătat mie și altor tineri că se poate. Ce? Să crezi că se pot concretiza și materializa visurile. Ce mi-a plăcut la el? Faptul că modestia este considerată de acesta ca fiind apanajul mediocrilor și că nu se numără printre ei. Munca, dorința, pașii mărunți, dar siguri, sârguința, dârzenia, voința, perseverența lui confirmă acest lucru.

NEWS

DevExperience 2018, conferința care adună în aprilie, la Iași, 400 de seniori în IT

Ajunsă la cea de-a treia ediție, DevExperience 2018 planează în jurul lui Elon Musk și a primei mașini în spațiu, ca un omagiu adus lucrurilor pozitive care pot fi făcute pentru omenire cu ajutorul tehnologiei. „Want to go for a ride sometime in April? On Earth, obviously!” este întrebarea la care participanții vor trebui să răspundă pe parcursul celor patru zile de conferință (perioada 21- 24 aprilie 2018, la Iași). „Ne dorim ca acest eveniment să crească și să devină mai bun în fiecare an. Ne dorim să oferim comunității locale evenimente de calitate și experiențe profesionale creative. Vrem ca

Beauty

Cât de importantă este hidratarea tenului?

În fiecare zi, tenul tău duce adevărate lupte cu mediul extern, iar nu întotdeauna poți sta deoparte de stres sau poluare. Aș fi fericită dacă ai descoperit deja că unele dintre obiceiurile tale zilnice au un impact mai puternic asupra tenului decât te-ai fi gândit. Obiceiuri ca hidratarea tenului. Dacă nu, îți spun eu că pielea se regenerează continuu prin celulele noi care se formează în derm (stratul inferior al pielii) și urcă spre epidermă  având un ciclu de viață de 28 de zile, după care mor. Acesta este, de fapt,  procesul de regenerare a pielii, proces  care este mult

NEWS

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Primăria Iași a pregătit mai multe evenimente în perioada 22-30 martie

Departamentul Centenar al Primăriei Iași a anunțat care vor fi evenimentele ce vor fi organizate în perioada 22-30 martie, sărbătorirea a 100 de ani de la momentul  unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918)- act istoric fundamental în perspectiva realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018- fiind, astfel, marcată. Programul manifestărilor dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România este următorul: 22-24 martie 2018: Conferința Internațională „Marea Unire a românilor (1918) – istorie și actualitate”, organizată de Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași.  22 martie Orele 16.00-16.45: Deschiderea oficială a

NEWS

Festivalul „Serile Filmului Românesc” anunță lansarea S’Curte, competiția de scurtmetraje

În perioada 20 martie- 30 aprilie, realizatorii de scurtmetraje se pot înscrie la secțiunea pe care organizatorii le-au pregătit-o la ediția din acest an a Festivalului „Serile Filmului Românesc” (SFR), „maraton cinematografic atractiv, care vine cu discuții, dezbateri, expoziții, lansări de carte și evenimente care au menirea de a promova și de a (re)aminti despre frumusețea filmului românesc, a culturii cinematografiei”. Formularul de înscriere se găsește aici. „Ne-am dorit demult să ne deschidem și căte realizatorii de scurtmetraje – odată, pentru că Iașul are destui tineri talentați în acest sens, apoi, pentru că ni se scrie tot anul și suntem

NEWS

Eveniment caritabil de amploare în Iași – Nepal for life: „Împreună putem să facem diferenţa între viaţă şi moarte pentru mii de oameni”

 ”<La anul venim din nou. Tot în iunie!> Așa le-am promis anul trecut prietenilor noștri din Nepal și ne ținem de cuvânt!”, așa începe discuția Ionuț Ursu, un tânăr care face voluntariat de când se știe. Povestea de viață a acestui salvator o veți putea afla în numărul doi al revistei InSociety. În perioada 3-22 iunie 2018 o echipă de voluntari, majoritatea români, va merge în Nepal să continue ceea ce a început: consultații stomatologice gratuite, înființarea unui nou cabinet stomatologic și activități educaționale. Și pentru că Sorin, unul dintre voluntari, este din Iași, tinerii încep aici campania de promovare și

Editorial

Un an de când suntem #insocieters

Acum fix un an, în aceeași zi internațională a fericirii, pășeam timid în lumea virtuală cu un proiect pe care îl aveam schițat în minte perfect, dar haotic în realitate. Insociety sau locul unde își dau întâlnire frumosul sub toate formele prindea contur fix pe 20 martie, ziua în care s-a consumat „primul click”. De-atunci și până acum… hmmm! Câte s-au întâmplat… în luna decembrie 2016, când am avut sclipirea denumirii pe care de atâta vreme o căutam, am pornit pe acest drum singură (mai întâi, a fost ideea și doar eu în „peisajul” mai mult „bloggistic” decât de „media”).

1 … 90 91 92 … 118