Tocmai ai aflat că diseară ești invitată la o petrecere. Ai zâmbetul pe buze cu gândul la noua rochie, noua poșetă sau la cerceii cumpărați acum două zile, dar n-ai idee cum te vei descurca să ai machiajul perfect pentru că: vei merge la job, ai câteva întâlniri business și, pe deasupra, trebuie să te pregătești pentru ședința de mâine. Îți spu eu că e foarte simplu, trebuie doar să aplici câteva mici trucuri pe care chiar vreau să ți le mărturisesc.

Machiajul de seară perfect nu înseamnă ore în șir petrecute în fața oglinzii. Ai nevoie doar de câteva produse esențiale, de puțină inspirație și de câteva informații. De fapt, în machiajul de zi accentul ,,cade’’ pe ansamblul feței, iar în machiajul de seară, mai mult pe buze, ochi.

Seara în oraș sau la o petrecere înseamnă distracție și, poate, chiar dans. Există riscul ca machiajul să se deterioreze și să nu mai arate le fel de bine ca  dimineață. Așa că alege produse de calitate, e o regulă de aur. Chiar dacă ți se par puțin mai scumpe, fii convinsă că le vei avea mai mult timp!

Presupunem că dimineață ai aplicat o bază de machiaj (cremă sau primer), fondul de ten potrivit, pudra și poate un ruj într-o culoare naturală. Pentru ochi nu ai ales decât varianta unui fard bej-deschis pentru că erai deja cu gândul la orele serii și nu ,,ți-ai bătut’’ prea mult capul. Unul dintre produsele esențiale pentru un machiaj rezistent este primerul – acel produs pe bază de silicon care are ca scop matifierea tenului cu rol de sporire a rezistenței machiajului și de creare a unei texturi impecabile. Îl găsiți în toate magazinele cu produse beauty. Așadar, ar trebui aplicat de dimineață ca să nu  fie necesară demachierea când veniți în grabă acasă. Bun, aveți baza de machiaj perfectă. Urmează să aplicați o pudră iluminatoare în zona pomeților și apoi aveți de ales între a evidenția ochii sau buzele. Dacă alegeți să evidențiați ochii, puteți aplica un creion waterproof peste fardul de ochi aplicat dimineață pe toată suprafața pleoapei mobile, apoi fixați cu un fard în nuanțe metalice (foarte la modă) sau aplicați peste creion puțin gloss pentru un wet look. O altă tendință hot pentru zona ochilor sunt liniile grafice. Dar pentru asta trebuie să ai puțin exercițiu și un eyeliner rezistent. Glitterul este, de asemenea, o opțiune demnă de luat în calcul. Îl poți aplica pe pleoapă imediat după aplicarea unui creion waterproof sau dacă ai în trusa personală un fixator pentru glitter, e și mai bine.

 

Dacă optezi pentru ca buzele să fie vedetele serii, poți opta pentru texturi mate sau strălucitoare, puternice.  Roșu, violet, burgund pot fi alegeri reușite dacă se potrivesc culorii tenului tău.

Retușează genele cu un nou strat de mascara sau aplică gene false care îți vor evidenția și mai mult privirea.

Nu uita de sprâncene! Sunt foarte importante pentru ansamblul feței. Conturează-le si dă-le o forma potrivită cu un fard sau un creion, aplică un gel fixator și gata!

 

Iată cum stau lucrurile și în funcție de culoarea părului:

Dacă părul tău este deschis, blond, culorile intense pot avea o tentă dramatică. Poți  alege pentru ochi un smokey eyes în nuanțe de gri perlat sau cafeniu ușor metalizat, iar pentru buze un gloss ar fi suficient și nota obținută – sofisticată.

Brunetele au ceva mai multă culoare și pentru a echilibra aspectul tenului cu cel al părului, o mascara pentru volum, gene false și un luciu de  buze sau un ruj într-o nuanță vie ar trebui să completeze rețeta de succes a serii.

Părul roșcat este atât de intens încât recomand să alegi nuanțe neutre care să nu concureze cu culoarea părului. Dacă dorești puțină culoare, pastelurile sunt cea mai bună opțiune de luat în calcul.

Nu-i chiar atât de dificil să transformi un machiaj de zi într- unul de seară, nu?

sursa foto: pinterest.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Author