Să trăiești o experiență… cam aceasta ar fi deviza pe care Georgiana, managerul Reya Event Couture, și-a propus-o atunci când, cu mult curaj și pasiune pentru o tradiție pe care familia sa o duce mai departe de șase decenii, a decis să deschidă REYA Event Couture, locația din Piața Unirii. Cumva la întretăiere de drumuri, pe str. Cuza Vodă, nr.1 (fix în intersecția de la Select), REYA e acel boutique store în care, de cum intri, ești întâmpinat cu bomboane, cafea, ceai sau prosecco, semn că e un loc care te îmbie la povești. Aici, o găsim pe Georgiana Iacob… nu o știam și am fost plăcut surprinși să aflăm că magazinul, deși nou pentru noi, nu-i chiar atât de nou, ci poartă în spate amprenta a 60 de ani de tradiție.

„Încă din 1960 ne străduim să ne autodepașim și să facem ca realitatea să întreacă așteptările atunci este vorba despre evenimentul la care vom privi zâmbind și peste ani, atunci când albumele foto ne vor proiecta imediat în ziua în care ne-am simțit adevărate staruri. Pasiunea cu care ne-am implicat în fiecare eveniment sunt dovada muncii noastre, iar din 2020, noul concept REYA îți oferă o experiență unică, a cărei amintire să fie cuadevărat de neuitat.”, menționează Georgiana Iacob, manager REYA Event Couture.

            Deschiderea somptuoasă a fost doar un gram din ceea ce echipa REYA pot face pentru un eveniment de poveste… într-o atmosferă friendly, creată de prietenii de la The Bastards Events, invitații petrecerii din 15 februarie s-au putut convinge că Georgiana chiar face lucrurile altfel. N-au lipsit colaboratorii pe care REYA se bazează oricând și nici darurile de care s-au bucurat norocoșii unei tombole la care organizatorii „au pus la bătaie” vouchere în valoare de 1000 de lei pentru rochiile de mireasă, servicii de hair și make-up, cursuri de dans ș.a. Toate acestea, într-o zi sâmbătă a unui februarie extrem de primăvăratic.

„Pentru noi, devotamentul și atenția acordate clienților sunt extrem de importante, fiind siguranța pe care noi o oferim în orice colaborare eficientă, lipsită de orice stres sau grijă. Lucrăm cu materiale extravagante, broderii alese și croiuri moderne, astfel încât rochia de mireasă să arate exact așa cum fiecare femeie și-a proiectat-o încă din copilărie. De asemenea, la noi, și mirii găsesc tot ceea ce au nevoie pentru ziua cea mare. Vorbim de o tradiție de 60 de ani în domeniu a familiei mele, însă odată cu noul spațiu, am mizat totul pe fler și viziune contemporană, astfel încât să putem satisface și cele mai rafinate pretenții!”, a completat Georgiana.

            Și acesta e doar începutul, căci în luna aprilie, suntem invitați la un nou eveniment marca REYA Event Couture despre care, la momentul discuției noastre,  Georgiana a fost oarecum rezervată în a ne povesti mai multe detalii despre surprizele pe care ni le-a pregătit.
La evenimentul de deschidere din 15 februarie, alături de Reya Event Couture au fost partenerii: Alina Sburlea Hairdesigner, Școala de Make -up Iași Victoria Terenti, Dermanschi Dream Studio, Baloane cu Heliu IAȘI, Aerobic cu Dana, Licheni Iași, Dermoesthetique, City View Events.

mai multe detalii pehttps://www.facebook.com/ReyaEventCouture/


Author