***Articol scris de Anamaria Diaconu, colaborator insociety.ro Anamaria este terapeut holistic, cu o experiență în domeniu de peste 8 ani, timp în care a ghidat zeci de persoane pentru a-și regăsi calea spre sine. Prin metoda Recall Healing cu care lucrează în prezent, Anamaria te poate ajuta și pe tine să îți construiești o radiografie personalizată completă prin care să îți înțelegi corpul atunci când acesta îți trimite diferite semnale. Trebuie doar să iei legătura cu ea: injoyhealingbyanamaria@gmail.com ***
„Când eram copil, mă simțeam mereu responsabilă pentru starea celor din jur. Dacă cineva era trist, încercam să-l fac să se simtă mai bine. Dacă părinții erau îngrijorați, făceam tot posibilul să nu-i supăr. Am devenit , , . Anii au trecut, dar acest tipar a rămas cu mine. Am ajuns să mă pun mereu pe ultimul loc, să am dificultăți în a spune „nu” și să îmi fie greu să cer ajutor. Și nu înțelegeam de ce.”
Te regăsești și tu în povestea Claudiei?
Dacă ai fost mereu „cea cuminte”, „cea care nu cere prea mult”, „cea care se descurcă singură”, ai preluat acest tipar din familie, fără să conștientizezi.
Și exact despre asta este atelierul „Memorie de Zestre”, despre a identifica aceste moșteniri invizibile, despre a înțelege cum te influențează și, cel mai important, despre a alege conștient ce păstrezi și ce lași să plece.
„Jocul Terapeutic Rădăcini Puternice® m-a ajutat să văd clar aceste tipare și să le transform. Să înțeleg că pot onora povestea strămoșilor mei, fără să o repet. Că pot să aleg să mă pun pe mine pe primul loc, fără să mă simt vinovată”, spune Claudia după atelier.
Când știi că ai nevoie de atelierul „Memorie de zestre”
Primul semn e să te regăsești în aceste întrebări- „De ce repeți aceleași tipare în relații sau carieră?”, „De ce simți o povară invizibilă, ca și cum nu ai trăi doar viața ta?”.
Cum poți transforma moștenirea transgenerațională într-o resursă, nu într-o limitare?
În atelierele „Memorie de Zestre”, te ghidez prin Jocul Terapeutic Rădăcini Puternice®, un instrument profund care te ajută să:
• Identifici tiparele moștenite din familie.
• Înțelegi cum îți influențează viața.
• Transformi aceste moșteniri în resurse pentru autenticitatea ta.
• Îți revendici puterea personală, alegând conștient cine vrei să fii.
Nu lăsa trecutul să îți scrie viitorul! Alege să te eliberezi și să îți creezi propria poveste! Follow up al atelierului din ianuarie 2025!

În mijlocul cercului nostru terapeutic, am fost martora unui moment incredibil de intens, în care trecutul, cu toate poveștile sale ascunse, și-a deschis ușile către conștientizare și iubire.
Una dintre participante a deschis o ușă către una dintre cele mai adânci răni ale sale: tema respingerii pe care o trăia în relația cu copiii săi adolescenți. Cu lacrimi în ochi, povestea cum, după divorțul de tatăl copiilor, aceștia îi spuneau din ce în ce mai des: „Nu mai vrem să venim la tine!”. Fiecare cuvânt cădea ca o piatră grea pe inima ei, iar sentimentul de respingere devenise insuportabil.
Pe măsură ce lucram împreună, folosind Jocul Terapeutic Rădăcini Puternice®, clienta și-a ales atât imaginea mamei pe planșă, cât și a fiului său cel mare, primul ei copil. Această alegere aparent simplă a scos la suprafață o poveste adânc îngropată în trecutul familiei sale.
Povestea unei participante la atelierul „Memorie de zestre”
Cu voce tremurândă, mi-a mărturisit că, de curând, aflase ceva ce o zdruncinase pe interior, mai ales că timp de 40 de ani nu a știut nimic despre. Mama ei pierduse primul copil, un băiat, la doar șase luni de la naștere. Durerea acelei pierderi fusese copleșitoare pentru mamă.
Băiatul murise după ce un tratament greșit îi fusese administrat în spital. În loc să primească sprijin, mama clientei fusese acuzată de soțul ei și de propriii părinți că ea era vinovată de moartea copilului.
În acel moment, ceva din sufletul mamei s-a frânt. Pierduse nu doar copilul, ci și încrederea că este o mamă bună.
Copleșită de vinovăție, mama a rămas blocată într-o stare de șoc. Nu și-a permis să plângă, să simtă sau să-și trăiască doliul. În schimb, a dezvoltat un mecanism de protecție: și-a ținut copiii născuți ulterior la distanță emoțională, de teamă să nu mai treacă printr-o pierdere similară.

Clienta a realizat, cu durere, că acest tipar de respingere s-a transmis mai departe. A văzut clar cum propriile temeri inconștiente o făceau să își respingă, la rândul său, copiii. Ei nu o respingeau cu adevărat, ci răspundeau la ceea ce simțeau din partea ei: o mamă care, fără să vrea, își ținea inima departe de ei.
Prin exercițiile din cadrul sesiunii, clienta a reușit să se conecteze la povestea mamei sale cu un sentiment nou: compasiunea. A înțeles suferința profundă prin care trecuse mama ei și cum vinovăția o făcuse să se închidă în sine. A ales să renunțe să o mai judece și, în schimb, a adus iubire acolo unde fusese doar durere.
În acest atelier, clienta a făcut pace cu acel moment din trecut.
A înțeles că respingerea pe care o simțea din partea copiilor era, de fapt, oglinda propriilor temeri. Și-a permis să renunțe la judecată, să își accepte povestea de viață și să își deschidă inima către copiii săi. Aceasta a fost doar prima etapă a unei călătorii de vindecare transgenerațională.
Ce este fascinant este cum, atunci când ne permitem să ne conectăm la noi înșine, trecutul începe să ne vorbească. Memoria neamului ne dezvăluie povești ascunse, iar noi avem șansa de a le transforma.
Trecutul ne influențează mai mult decât credem. Cum reușim să facem pace și să folosim în favoarea noastră tiparele trangeneraționale transformate
Poveștile neamului nostru au un impact profund asupra modului în care trăim și relaționăm. Când renunțăm la judecată și aducem compasiune, tiparele transgeneraționale se pot transforma.
Vindecarea începe atunci când permitem trecutului să ne vorbească, iar noi alegem să-l ascultăm cu inima deschisă.
În astfel de momente, asist la magia transformării. Este incredibil să vezi cum, pas cu pas, înțelegerea și iubirea iau locul judecății și al durerii. Prin această conexiune cu trecutul, clienta a învățat să vadă prin ochii mamei sale și să-și trăiască propria viață dintr-un spațiu de acceptare și compasiune.
Așa se naște vindecarea în tine: prin curajul de a privi în trecut, de a înțelege și de a transforma.
Cu drag de oameni,
Anamaria
sursa foto reprezentatică: Anamaria Diaconu