Anul 2024 este deja printre noi, cu tot ceea ce înseamnă el. Am lăsat în urmă un 2023 cu recunoștința și iubirea pe care o merită și pășim către noi oportunități. Vreau să profit de acest început pentru a reflecta la toate poveștile minunate care au ajuns la mine în anul care a trecut, în care e vorba despre roșu, despre roșu și emoții.
***Articol scris de Anamaria Diaconu, colaborator insociety.ro Anamaria este terapeut holistic, cu o experiență în domeniu de peste 8 ani, timp în care a ghidat zeci de persoane pentru a-și regăsi calea spre sine. Prin metoda Recall Healing cu care lucrează în prezent, Anamaria te poate ajuta și pe tine să îți construiești o radiografie personalizată completă prin care să îți înțelegi corpul atunci când acesta îți trimite diferite semnale. Trebuie doar să iei legătura cu ea: injoyhealingbyanamaria@gmail.com ***
Am întâlnit oameni care s-au vindecat de diferite afecțiuni, care au avut puterea să încheie un doliu dureros pentru cineva care a plecat în mod brutal dintre noi, oameni care s-au cunoscut pe ei onorându-și strămoșii și acceptându-i cu compasiune și înțelegere. Într-un cuvânt, oameni curajoși, oameni care și-au asumat să fie vulnerabili înainte să fie puternici. Vreau să mulțumesc fiecăruia pentru deschidere și implicare și pentru că m-au îmbogățit cu poveștile lor. Le doresc lor, dar și vouă, un 2024 fix cum aveți nevoie să fie. Una dintre aceste povești fascinante este a clientei următoare, cu legături direct chiar spre perioada sărbătorilor.
Corpul și reacțiile pe care le are la emoțiile noastre
Am tot povestit despre cum corpul nostru are anumite reacții menite să aniverseze evenimente cheie petrecute în viața noastră sau a celor de dinaintea noastră. În ședințele cu clienții mei am putut observa cum aceste răspunsuri capătă viață sub forma unor afecțiuni, tipare ori comportamente, însă un anumit caz, mai atipic, s-a diferențiat și aș dori să îl împărtășesc cu voi.
Emoția stârnită de roșu și legătura cu copilăria
În urma unei întrebări adresate de ea în online, am colaborat cu o clientă, specialist în culori, pentru a afla de ce ROȘU îi trezea o senzație de respingere, nu putea să o poarte și nici măcar să o privească. Am invitat-o să se gândească la aspecte care pot să fie legate de această nunanță: mama ei își colora unghiile cu roșu, o serbare în care hainele erau majoritatea roșii, un accident de mașină în care culoarea roșie era implicată.
După o perioadă de gândire, și-a amintit de ideea de Moș Crăciun, doar că ea îl avea în minte ca fiind un personaj agresiv. A rememorat cum unchii ei se costumau în perioada Sărbătorilor, prin rotație și profitau de ocazie să îi lovească cu toiagul pe ceilalți frați prezenți (tot unchi, bărbați adulți care știau cu ce au de-a face) la împărțirea cadourilor. Ei, copii fiind, erau bucuroși de cadouri, dar îngroziți de experiență.
Având acestea în minte, am rugat-o să își reamintească ce emoții trăia în acele momente, copil fiind. A răspuns că simțea groază viscerală. Câțiva ani mai târziu, i-a văzut, din nou, pe unii dintre acești bărbați costumați în Moș Crăciun. Trupul ei a reacționat ca atare: a început să tremure din toate încheieturile și a luat-o un val inexplicabil de căldură (aduld fiind). La momentul respectiv nu a dat importanță episodului, în ciuda faptului că i s-a părut stranie reacția corpului ei.
I-am explicat că acesta este răspunsul corpului ei când percepe pericolul și am invitat-o să urmeze câteva tehnici din Recall Healing: să facă pace cu culoarea roșie, să se asocieze cu roșu, cu calm, în plină conștientizare și chiar poate, să comunice cu Moș Crăciun/Moș Nicolae, ea adult și să integreze ceea ce simte. Zis și făcut. A revenit către mine, câteva zile mai târziu, spunându-mi că a urmat pașii și că acum poartă roșu, chiar cu bucurie.
Acest exemplu este unul atipic, dar extrem de interesant, care ne arată că ramificațiile arborelui genealogic și a trăirilor din neamul nostru au extensii dintre cele mai diverse, important este să încercăm să punem pauză de la cotidian pentru a le observa și dacă ne aduc neplăceri să le dezbtem cu cineva specializat pentru a reuși să încheiem în mod sănătos aceea emoție. Răspunsurile sunt în noi, în modul în care ne mnifestăm în viața de zi cu zi, suntem o hartă a celor care au fost și vor fi, asteptând să fie descoperită și apreciată.
Să mergem spre un 2024 plin de cunoaștere de sine și asumare. Unul mai aproape de noi!