Am mai povestit despre atmosfera de la BeSpoke Events, cât de diferite sunt aceste evenimente. Într-o lume în care părem a fi tot mai mult cu ochii în ecrane și preferăm mesajele în locul interacțiunii fizice, odinioară ceva firesc, aceste întâlniri mi se par un lux. Asftel de întâlniri sunt adevărata conexiune. Și așa va rămâne mereu, cel puțin pentru mine. Fiindcă oricât de mult ar face tehnologia în locul nostru, suntem ființe sociale, emoția de la fața locului e pură doar când trăiești momentul în realitate, nu virtual.

Toate astea au fost simțite din plin aseară, la A Red Carpet Affair Conference & Party by BeSpoke Events & Cătălina Aciobăniței Și a fost tare fain. Oamenii care au venit au facut evenimentul fain. Ne-am simțit tare bine pentru câteva ore, am socializat, ne-am mai revăzut unii cu alții. Iar dacă e ceva ce apreciez la Cătălina e tocmai această atitudine de maratonist pe care o are- băi, nu se lasă; nu iese ceva cum trebuie, nu se lasă, ea continuă. Și tot așa. 

Despre speakerii acestei ediții BeSpoke Events și alte detalii, vă las un articol aici.

Tombola de la finalul întâlnirii a pus în joc mai multe premii- o experiență auto oferită de Ford și una în universul unor băuturi- oferită de Migdalin, mai multe cărți Tu te iubești pe tine, abonamente la padel, articol pe www.insociety.ro, un film de prezentare a unei afaceri, două podcasturi oferite de Trillium Smart Media și mai multe.

Câteva idei reținute de la speakeri

Primul „aha” a fost lecția pe care o oferă cartea „Economia într-o lecție”, recomandată de Bogdan Popescu. Aceasta se rezumă la un principiu atât de simplu: urmărirea binelui pe termen lung și pentru toată lumea. Asta pentru că, de cele mai multe ori, oamenii se concentrează doar pe consecințele particulare pe termen lung, dar ignoră efectele asupra societății.

Apoi, s-a vorbit despre „antreprenoriatul din vârful patului”. Oricât de mult ți-ai dori să lași locul de muncă pentru a munci pentru tine pentru că ai o idee, trebuie să faci ceva ce puțini uită: să facă. Adică să se apuce de treabă.

„Să te apuci să faci!”, asta e chestiunea magică- acțiunea.

În plus, s-a punctat perfect situația care se petrece atunci când ai o idee, o spui altora și nu se întâmplă nimic. Datul cu părerea din partea apropiaților taie aripile de cele mai multe ori. Deci, acțiune!

Și încă o chestiune faină- primele două motive pentru care oamenii părăsesc companiile sunt: șeful și lipsa de aliere la aceleași valori pe linia angajat- organizație.

La capitolul stare de bine, adică acel wellbeing, s-au prezentat rezultatele unui studiu recent. Acestea au arătat că angajații care au o stare de bine per ansamblu sunt de 4 ori mai implicați la job, își iau mai puține concedii medicale și nu au în minte ideea de a părăsi organizația.

Concluzia a fost că angajatorii ar trebui să se preocupe în mod real de starea angajaților, să vadă care e starea emoțională și cum îi pot ajuta să depășească momentele mai puțin plăcute prin care trec.

Spre finalul intervențiilor invitaților, ideea a stat în faptul că n-am mai trebui să stăm atât de mult cu ochii în tabele, ci să facem ca lucrurile să se întâmple. Asta pentru că proiecțiile, azi, nu mai pot fi făcute pe termen lung fără a fi conectați în prezent, în tot ceea ce se întâmplă și care ne poate da totul peste cap peste noapte.

„Timpul trece pe lângă noi în timp ce noi stăm cu ochii în tabele!”.

Ah, și mișto exemplele cu Disney, Boeing și criza de 79 de zile a companiei Coca-Cola, exemple oferite de invitați pe parcursul momentelor lor. Vă las pe voi să căutați informații pentru a le descoperi. Nu de alta, dar puțin efort pune mintea în mișcare.

 

 

Author