Când am văzut că Antibiotice Iași invită pe oricine să vină și să afle mai multe despre fabrică, nici n-am stat pe gânduri. Trebuia doar să trimiți un mail pentru a te înscrie și apoi să aștepți să fii contactat. Așa că… am profitat de ziua porților deschise de la fabrica Antibiotice Iași și am fost să vizitez locul în care au lucrat o viață mamaia, o soră de-a ei, mama și tata (el, vreo 15 ani). Mamaia s-a angajat la Antibiotice când totul era șantier. Așa erau vremurile. Așa au făcut cam toți cei care au fost primii angajați ai fabricii care a început producția de medicamente în 1955. Sunt 70 de ani de atunci, iar azi, Antibiotice Iași continuă să fie un jucător important pe piața medicamentelor din întreaga lume.

Tare interesant ar fi pentru foștii angajați să vadă cum arată fabrica astăzi

Cel mai probabil, toți ar avea un șoc. Și aici mă refer la toți cei care au lucrat la Antibiotice în vremea comunismului și-n perioada de după Revoluție. De exemplu, cum e tata. Sau cum e mama. Mama a ieșit la pensie în 1999. S-a angajat la Antibiotice Iași la 16 ani, deci în 1965. A lucrat doar aici. 34 de ani. O viață de om…

Când le-am spus alor mei că voi merge să vizitez fabrica Antibiotice Iași, erau chiar entuziasmați. Le-am citit în ochi emoția. Au început să-mi explice în ce parte să mă uit pentru a vedea departamentele în care au lucrat. Aha, siiiigur… nici ei nu ar mai fi recunoscut nimic.

E impresionant procesul atât de tehnologizat de acum comparativ cu ce mai povestește mama, de cum era când lucra ea acolo. Primul gând, după ce am văzut atâtea mașinării, a fost „oare unde lucrează cei aproape 1300 de angajați?”. Încă mă mai întreb.

Evident că n-am vizitat decât ceea ce se putea vedea fără a fi pus în pericol procesul de fabricare a medicamentelor. De altfel, în filmul pe care l-am văzut înainte de a începe vizita, ni s-a explicat chiar destul de clar și în amănunt ce înseamnă acest process, cât de steril e întreg mediul și cum nu există greșeli.

Filmul care prezintă istoria fabricii. Vizita în depozit

Vizita a început cu un film care prezintă istoria fabricii Antibiotice. 70 de ani de activitate. Una dintre cele mai puternice fabrici din țară.

Când eram mică, îmi amintesc perioada în care ai mei vorbeau despre privatizare. Tuturor le era teamă atunci pentru că văzuseră ce au pățit alții, cum alte fabrici au ajuns ruine. Antibiotice a rezistat. Și încă mai rezistă…

N-am reținut termini specifici din tot ceea ce ni s-a explicat în film. În schimb, n-ai cum să nu fii impresionat de cifre. De numărul țărilor în care Antibiotice Iași exportă o mare parte din medicamentele produse. Poate sunt chiar subiectivă, dată fiind relația familiei mele cu fabrica, dar medicamentele marca Antibiotice mereu mi s-au părut având cel mai competitiv preț. De calitate, nici nu se pune problema să nu fie la cel mai înalt standard. Și cumva am înțeles asta și din film… interesul este omul.

 

Am vizitat depozitul, ni s-a arătat cum se lucrează acolo. Inclusiv aici, aproape totul este tehnologizat și digitalizat. Am avut parte și de o demonstrație a modului în care se iau paleții cu medicamente care urmează să fie livrați.

Chiar am întrebat dacă nu se poate întâmpla să existe erori. Adică să ia un alt palet. Și mi s-a spus că nu, întrucât nu e doar o pereche de ochi care supraveghează treaba asta, ci sunt mai mulți oameni care verifică. Până la încărcare în mașinile de transport și ieșirea pe poarta fabricii, orice încărcătură primește mai multe ok-uri.

Tot acolo am văzut și „camera” în care e păstrată pentru probe câte o mostră din fiecare serie produsă. Asta pentru a dovedi, în caz că se întâmplă ceva, că vina nu e a fabricii. Din moment ce a ieșit din depozit și a fost livrat, răspunderea se transferă celui care l-a cumpărat. Acesta trebuie să depoziteze medicamentul în conformitate cu instrucțiunile.

Cea mai recentă investiție a fabricii e o zonă de producție care a costat 20 de milioane de euro

Apoi, după ce am ieșit din depozit, ne-am echipat și ne-am dus să vedem clădirea unde se fac unguentele și toate produsele din gama asta. E cea mai modernă unitate din fabrică, o investiție de 20 de milioane de euro, finalizată în 2022.

Și aici ni s-a explicat procesul. Totul este de o igienă extraordinară, ca nu cumva să fie afectat omul sau medicamentul. N-am reținut detalii tehnice, nici n-am stat să notez. Ideea e că tot fluxul de producție e atât de ermetic, încât cred că asta fascinează. Sunt reguli de igienă peste care nu se sare. Noi am privit de după un geam, astfel încât să nu ducem microbi în „camera” de producție.

Întreaga mașinărie îți ia ochii. Totul curge pe o bandă. De la momentul în care se pune unguent în tub până la seria pe care o primește fiecare cutie. Totul e tehnologie. Iar dacă se întâmplă ca un produs să nu treacă prin întreg procesul, tot mașinăria anunță că e ceva în neregulă. La capăt de bandă așteaptă un angajat care pune fiecare cutie într-o cutie de carton care urmează să ia calea farmaciilor, spitalelor etc. Abia acolo intervine mâna de om. La final.

 

Ce am văzut e o mica parte din Antibiotice Iași…

Evident că mi-ar fi plăcut să văd mai mult, dar înțeleg că atât e posibil pentru a nu pune în pericol producția. E vorba de medicamente, nu deun produs oarecare.

Privind toate astea, mi-am adus aminte cum povestea mama de eprubete, de cum erau spălate și dezinfectate manual. Azi, când vezi fabrica, ai impresia că-ți vorbește din imaginație. Nu, chiar așa era, numai că Antibiotice Iași a evoluat în permanență, s-a adaptat tehnologiilor moderne și așa a reușit să rămână la fel de competitivă pe piața medicamentelor.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Urmează o perioadă de dezvoltare. Intenția e să crească exporturile pe noi piețe și să fie introdusă și o gamă dermato. Mi-am amintit de moldamin. Coșmarul multora. Veste bună, se fabrică din nou. Nu știam, a fost o vreme în care nu se mai făcea.

Ce am văzut noi e atât de puțin din ceea ce înseamnă Antibiotice Iași… dar e o bună ocazie pentru curioși să afle povestea acestui loc, să vadă cu ochii lor ce mai înseamnă o fabrică în ziua de azi.

Erau oameni care au și spus că au venit pentru că vor să-și depună cv-ul. Era o studentă care a întrebat dacă poate face stagiul aici, fiind la Biologie.

Eu m-am dus să văd locul care a reușit să ofere familiei mele un trai decent, fără lipsurile mari pe care le-au experimentat alții.

 

PS: nu am avut voie să facem poze, fotografiile sunt luate de pe pagina de facebook Antibiotice Iași

Author