Încep prin a spune fără pic de dubiu că aceste turnee de tenis de la Iași rămân cele mai importante evenimente sportive din orașul nostru. Chiar dacă Challengerul Concord Iași de la masculin n-a părut a fi la mare căutare, WTA 250 UniCredit Iași Open a fost o experiență pe care o voi privi mereu ca pe o amintire dragă. Și nu pentru că am văzut meciurile de tenis, ci pentru că, fiind acreditat media, totul a fost o șansă să fiu în preajma sportivilor, să văd jucătoarele de top mondial în arenă de aproape, să le adresez întrebări la conferințele de presă și să fac unele interviuri pe care mi le doream de ceva vreme…

Două săptămâni pe terenurile de la Baza Ciric. Două săptămâni în care am văzut cu ochii mei ce înseamnă rigurozitatea WTA de la un turneu. Două săptămâni în care mi-am adus aminte de ce acest sport are ceva aparte și mai ales… două săptămâni după care mi-am dat seama că vreau să fac parte cu adevărat din lumea sportului, lumea care m-a format.

Concluziile mele sunt subiective. Sunt percepția mea. Așadar:

  • nu știu dacă voi mai avea ocazia de a-i adresa câteva întrebări Mirrei Andreeva, așa cum s-a întâmplat acum. E noul fenomen al tenisului feminin, estimez cam doi ani până va deveni numărul 1 mondial. Am avut șansa asta acum, la Iași, la conferința de presă de după finala în urma căreia a devenit campioana din acest an a WTA 250 UniCredit Iași Open și și-a atribuit primul titlu WTA din carieră. Ah, nu mai zic că la aproape toate meciurile am stat în lojă și am fost fix lângă aceasta. De altfel, cam fix lângă toate jucătoarele.

 

  • ieșenii au venit la tenis, oricât de cârcotași ar fi unii. Să nu uităm că turneul masculin Concord Iași s-a disputat pe cod roșu de caniculă, au fost multe meciuri la ore la care oamenii sunt la serviciu și tot așa. Acum, că-mi amintesc căldurile de atunci, chiar mă întreb cum am rezistat să stau la terenuri de dimineață până seara. Apoi, dacă vă veți uita și la alte turnee din lume (lăsați-le pe alea de tradiție și de care știe toată lumea), și acolo veți observa tribune goale în anumite faze ale competiției sau la anumite ore.

 

  • am plecat și la 1 noaptea de la terenurile de tenis, dar n-am simțit oboseala deloc. M-am bucurat de meciuri, de efortul sportivilor, de atmosfera turneelor. Am avut ocazia să stau în preajma unor oameni faini, am descoperit că mai sunt și alții care au aceleași pasiuni cu mine. Și deja știu și mai bine cum să abordez turneele anul viitor, ca materiale pentru www.insociety.ro .

 

  • UniCredit Iași Open s-a văzut în aproape 60 de țări din întreaga lume. Asta înseamnă o promovare fantastică pentru orașul Iași. Din câte am înțeles, 23 de state au achiziționat drepturi de transmisie. WTA are canale proprii, se vede în întreaga lume, iar asta a făcut să crească numărul statelor în care s-a văzut turneul feminin de tenis de la Iași și s-a auzit despre Iași. Sincer, așa cum am mai spus-o, din păcate, nu știm să valorificăm aceste evenimente la capacitate maximă pentru a promova și mai bine Iașul ca destinație turistică. Plus că era evident să fie și ceva orgolii de prin urbe, în fine.

 

  • în spatele acestor turnee e foarte multă muncă. Și până la muncă, e vorba de o ambiție de a ține Iașul conectat la lumea tenisului. Iar aceste eforturi trebuie apreciate și suținute în continuare dacă dorim să vedem tenis la Iași și în anii care vin. În urmă cu câțiva ani, sigur au fost voci care s-au întrebat la ce folos o așa bază. Iată la ce. De cinci ani, avem turneu masculin. Și de trei ani și unul feminin, care anul acesta a fost un turneu WTA 250, o licență împrumutată de la cei din Hamburg și pe care sperăm că o vom reuși să o păstrăm și anul viitor.

 

  • organizatorii s-au confruntat în acest an cu niște condiții meteo absurde. Open-ul feminin a debutat cu o zi în care a plouat de nici n-am zis că totu-i compromis. În ziua finalei, chiar înainte de a începe finala la simplu, a început să plouă. Și a plouat câteva ore pe bune. Programată pentru ora 17, a început pe la ora 21. În tot acest timp, nu s-a stat. Terenul a fost refăcut în timp util, de nici nu ziceai că a plouat. În plus, pe tot parcursul turneelor, toți sportivii au precizat că au avut parte de condiții excelente la Iași. Good job!

 

  • dacă te uiți pe lista sponsorilor, vezi puține firme din Iași. Iar acest fapt e un gust amar dintr-un simplu motiv: mi se pare că nu știm să ne dăm mâna atunci când trebuie să fim și noi ca alții. Iașul nu e lipsit de companii cu potențial financiar mare. Înțeleg că fiecare are propria strategie, la urma urmei mă ocup de comunicare și marketing pentru companii de vreo 14 ani. Doar că e păcat să nu arătăm că se poate și la Iași. C-așa, cu sponsori mulți și principali veniți din altă parte, astfel de turnee pot fi organizate în oricare alt oraș care dispune de infrastructură adecvată.

 

  • ieșeni, dacă vrem sport, păi haideți să arătăm că vrem sport. Adică haideți să participăm la astfel de evenimente sportive. Astfel, arătăm că ne pasă, că suntem interesați și punem cumva presiune pe cei care pot face ceva în sensul ăsta. Nu contează ce sport e, avem sport în Iași. Vom rămâne mereu la un nivel scăzut dacă nu arătăm că ne pasă.

 

  • probabil n-a fost totul fără greșeală, doar că numai cei chitiți pe hatereală nu pot privi rezultatul final și ansamblul. Am discutat cu Daniel Dobre, diectorul turneului feminin UniCredit Iași Open, și mi-a explicat și mai în detaliu cam tot ce vedem noi (interviul va fi publicat în perioada următoare). Așa că înainte de a spune ceva fără sens constructiv, întrebați-vă câte evenimente de așa anvergură ați organizat voi. Știu, oricum ați fi făcut mai bine. Așa-i mereu în mintea unora.

 

  • aceste turnee m-au făcut să înțeleg ceva: mi-am redescoperit și mai mult pasiunea pentru sport. Și da, marketingul sportiv este următorul punct pentru mine, profesional vorbind. M-am întrebat doar de ce mi-a luat atât de mult timp să îmi dau seama de asta. Apoi, da, voi lansa www.sportiniasi.ro . Pentru că e o idee mai veche și acum chiar cred că e momentul să prindă contur. Am trăit fiecare zi ca pe o zi de concediu. Am fost prezentă în mod real. Nu doar fizic, ci ca stare.

 

  • zona Fun Zone mi s-a părut mai animată la turneul masculin.

 

  • am zărit un cățel în tribune în mai multe zile. Își însoțea stăpâna. Mi-a plăcut tare mult treaba asta cu pet friendly. A stat cuminte. A dormit. N-a scos vreun sunet. Sunete au scos niște copii de nici doi ani, aduși la tenis de părinți. N-aveau ei nicio vină, dar părinții ar fi trebuit să știe că la tenis, zgomotul nu este admis.

 

Aș mai putea continua, doar că esența a cam fost punctată. Turneele de tenis de la Iași sunt inițiative private, însă comunitatea poate susține totul prin prezență și suport. C-așa-i cam peste tot în lume. Și-am putea fi mai uniți. Nu doar în sport, ci în multe alte domenii. Pentru că se știe că acolo unde este cooperare, și lucrurile se fac mai simplu, mai ușor, mai bine, mai de durată.

Author