„De ce ți-e frică?”, e o întrebare de la începutul documentarului despre Gianna Nannini, artista care chiar a avut Italia
Povestea manuscriselor începe în 1945… atunci, doi frați care căutau un loc de odihnă au găsit niște papirusuri. N-au anunțat
În anii ’60-’70, în America de Sud, deturnarea zborurilor nu era ceva ieșit din comun. Pornind de la un caz
Rafael Nadal îl numește geniu al tenisului. Țiriac îi spune zburdalnic la un moment dat. O lume întreagă îl vede
Konosuke Matsushita, fondatorul MEI, cunoscut astăzi ca Panasonic, a revoluționat gândirea antreprenorială. Cu accent pe oameni și pe obiectiv, japonezul
„De-abia acum ai ajuns la Roma?”, am fost întrebată. Da. Abia acum. Cu toate că mi-am dorit să vizitez Roma
Am aflat de curând de bunicuța care, la 84 de ani, mixează la petreceri. DJ VIKA din Polonia. Era un
Vatican, 22 iunie 1983. O zi toridă de vară, cu o umiditate excesivă. Emanuela Orlandi pleacă la ora de muzică
Veneția e orașul care te ademenește să rătăcești pe străzi înguste și să-ți dai voie să visezi și să
Sooley nu e o carte doar despre baschet, așa cum s-ar putea să fie tentat cititorul să creadă la















